Autor: Costi Rogozanu
Tot aud că se schimbă economia, cică, trecem de la consum la etapa următoare, nu știm care. Aud că se schimbă geopolitică, tot. Nicușor Dan nu se lasă, nu se schimbă. Nici el, nici inamicii lui nu cred că vin vremuri care nu mai pot fi trecute aruncând aiurea cu „săru‘ mâna”, presărând în același timp pandalii naționaliste.
S-a dus Nicușor Dan „observator” – grazzie, Meloni, ea ne-a dat soluția asta cu „observarea”, altfel mergeam ospătari sub acoperire și pe bani ca Dragnea – la o masă de pace organizată de Trump, dedicată cimitirului din Gaza.
Unii au observat mustăcind că s-a găsit soluția ca să nu dăm miliardul. Pe cât pariu că o să-l plătim cu vârf și îndesat? Dacă se întoarce și observator, și cu miliardul plătit? Pentru că ăsta e Trump – n-are idei clare, altele decât să-ți plătești masa vândută de el.
Liderii europeni joacă ipocrit, iar liderii micuți de pe margine sunt nevoiți să joace penibil. Acum, șefii UE sunt iar într-un spasm de neputință orgolios după ce s-au prezentat puțintel furioși de intervenția Israelului în Gaza care a lăsat peste 70.000 de morți și peste 170.000 de răniți, mulți civili, mulți copii; Israelul n-a fost nici sancționat economic, nici nimic. Nu se duc la consiliul lui Trump, dar trimit intermediari dinspre Comisie.
Ce reprezintă aceste momente?, pentru că ele nu țin pur și simplu de o estetică a dansului nostru pe scena geopolitică. Toți nechemații discută ca la fotbal: pe ei, pe mama lor, să omorâm rușii, să ne dăm cu americanii că europenii-s proști, să ne dăm cu europenii că americanii-s și mai proști; da, dar chinezii? Etc.
Am trecut prin momente ridicole: s-a plâns Europa de „colonialism” după amenințările cu Groenlanda. Însă dincolo de ridicol, e clar că Europa a intrat într-o lungă listă de entități puse cu forța pe o linie politică dorită de către Statele Unite. Și ce e mai dramatic e că, cu cât se încordează europenii să fie uniți, cu atât perpetuează voința americană în zonă. Cu cât te dai mai războinic, cu atât cumperi mai multă protecție americană, cu armament la pachet. Mișcarea de independență europeană se tot prăbușește în vasalități proamericane. Aici e drama. Iar Nicușor Dan nu e decât un mic simptom într-o Europă în ceață.
Războiul de idei
Un război de idei se tot ascute în Est. Filozofia ar fi una a junglei trumpiste, la care noi, esticii, ar trebui să ne pricepem, doar suntem experți în supraviețuire. Trump nu discută decât în „deal”-uri, în înțelegeri de afaceri. Și nouă, ca multor sărăcani, ne plac afacerile.
Și, uite așa, am avea un război de idei, deocamdată, între americaniști și europeniști. Primii ar fi un soi de țărănoi de treabă, cam violenți, numiți suveraniști, daci liberi etc.; ceilalți ar fi europeniști, progresiști și celelalte.
Am tot urlat pe aici că e un război fals. Că e grav faptul că nu înțelegi că aici ai stat social care îți dă totuși mult mai multe decât primește un salariat american precar. Geaba, unora le place violența de bogătan nesimțit a lui Trump, le place în secret și cinismul sângeros al unor Putin, Netanyahu, orice numai democrație enervantă să nu mai fie.
Ceilalți pretind că apără democrația, dar iau măsuri economice care au anulat democrația din fașă. Austeritatea pentru săraci și protecție pentru multinaționale și averi mari vor duce inevitabil la un stat paria.
Nicușor Dan a vrut de la bun început să fie de-amândouă. A vrut să câștige un public naționalist care de fapt a ajuns la o agresivitate mocnită și, de multe ori, iresponsabilă. Ei repetă ca papagalii, urmându-i pe afaceriștii care l-au umflat pe un Georgescu, că ei sunt „furați de taxe”. În același timp, Nicușor trebuie să joace hora europeană, să tot tacă inteligent și să se tot consulte.
Nicușor Dan e produsul perfect al unei incoerențe interne profunde în societatea românească. E acea incoerență ne face pe unii dintre noi să ne enervăm de nesimțirea multinaționalelor, iar apoi să urlăm că vrem să-i vindem tot lui Trump, ca să fim prieteni cu iubitul multinaționalelor.
Cam așa s-a dus și Nicușor la masa lui Trump. S-a dus și crede că nu va plăti. S-a dus uitând că o să stea la o masă să discute soarta Gazei, fără ca pe palestinieni să-i mai întrebe cineva ceva. S-a dus să se uite, bine că n-a dat miliardul din prima. Într-o lume în care nu mai există prieteni, ci „afaceri”, cei care n-au nici măcar vorbele la ei vor începe repede să ducă la amanet tot ce găsesc prin casă.
sursă: libertatea.ro
