Autor: Cozmin Gușă
Am un obicei vechi ca, în fiecare joi după-amiază, să vizitez chioșcurile de ziare și să cumpăr revistele ce încă apar în format fizic, citindu-le de-a lungul weekendului. Săptămânal citesc Cațavencii, Dilema Veche, 22, România Literară, Observator Cultural, respectiv lunar, Lumea. Înafară de Cațavencii și Lumea, celelalte publicații apar cu sprijinul Ministerului Culturii, dar și cu aportul constant sau ocazional al unor ONG-uri și ambasade străine. Vă recomand tuturor celor interesați de analize diferite de tip politic, cultural, literar, economic sau chiar fapt-divers semnificativ, să faceți acest exercițiu, vă poate oferi o perspectivă diferită decât ceea ce căpătați din fluxul informațional al televiziunilor, radiourilor sau site-urilor de știri. Vă ofer și lista mea de autori semnificativi pe care-i puteți regăsi în paginile acestor publicații: Doru Bușcu, Mircea Dinescu, Patrick Andre de Hillerin, Cristian Teodorescu (Cațavencii), Andrei Pleșu, Sever Voinescu, Constantin Rudnițchi, Teodor Tiță, Andrei Cornea, Alin Fumurescu, Radu Naum, Anda Docea, Andrei Manolescu, Valeriu Stoica, Adina Popescu (Dilema Veche), Rodica Culcer, Andreea Pora, Tia Șerbănescu, Armand Goșu, Mădălin Hodor, Andi Lăzescu, Andrei Oișteaanu, Cristian Pătrășconiu, Brândușa Armanca, Cristian Preda, Dan Perjovschi (22), Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Mircea Mihăieș, Răzvan Voncu, Alex Ștefănescu, Ovidiu Pecican (România Literară), Carmen Mușat, Matei Martin, Iulia Popovici, Bogdan Ghiu, Bedros Horasangian (Observator Cultural).
Doar pe inegalabilul Radu Cosașu n-o să-l mai puteți găsi, el apare însă în evocările câtorva dintre cei enumerați mai sus.
Nu o să dezvolt nici o polemică azi cu vreunul dintre cei menționați, deși gândesc în dezacord cu majoritatea dintre ei, aș vrea să remarc însă câteva lucruri nepotrivite și ciudate, rămânând însă valabil îndemnul meu la lecturarea publicațiilor, o să concluzionați singuri cât de util este demersul. Publicațiile finanțate de către stat au dezvoltat un spirit partizan, de tip cenaclu unde argumentele curg doar în direcția ”politically-corectness-ului”, de parcă ar fi fost instituit un departament de cenzură ce lasă să apară doar opiniile orientate conform unui angajament nescris, dar asumat. În felul ăsta, nu doar că se ratează scopul unor publicații dedicate spre a genera polemici necesare în interiorul paginilor lor, pentru a distinge mai ușor adevărul de minciună sau normalul de anormal, dar cei vizați creează un front de emisie solidar, de parcă o entitate nevăzută de la Ministerul Culturii, de tip ”cap-limpede”, le-ar orienta opiniile. Treaba e rușinoasă mai ales pentru mulți dintre autorii consacrați/respectați din lista de mai sus (și sunt destui!), ei își ratează în acest mod chiar statutul de intelectuali publici, deci pot fi retrogradați în categoria sinecuriștilor. Despre manipularea, răutatea și violența de limbaj din multe analize, de tip România Mare, nu mai e treaba mea să reclam, aici ar fi rolul șefilor redacționali să intervină.
În concluzie vreau să zic de fapt că, dacă tot avem publicații și autori finanțați de către stat, corect și normal ar fi să fie găzduite opinii ce exprimă majoritatea curentelor de gândire (atâta câtă mai este!) din societatea românească. Așa cum e azi, e doar propagandă partizană, și deloc constructivă, pe banii statului. Am mai avut asta până-n 1989 și nu ne-a plăcut deloc!
