Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com
Ce-ați spune dacă aș afirma cu tărie că, în timp ce noi, ăștia normali, ne uităm cu ură și cu sârbă la ceea ce ni se servește în dosarele Epstein, tot ce mișcă în lumea asta este gestionat de un Epstein chiar mai mare? Dacă v-aș spune că cineva are o putere imensă, dată de faptul că deține secretele mizerabile ale tuturor jegurilor împinse în față pentru a ne conduce? Ce-ați spune dacă v-aș zice că dosarul Epstein este pistol cu apă pe lângă ceea ce deține noul Epstein? Păi știu: mi-ați spune că sunt conspiraționist. La fel mi-ați spus și cu ocazia „fișierelor Podesta”(ah, se pare că ați uitat!), la fel mi-ați spus și cu ocazia serverului lui Hillary Clinton, cu ocazia dosarului inițial Epstein sau cu ocazia laptopului deviantului fiu al lui Biden.
Ei bine, eu vă spun că noul Epstein are date compromițătoare colosale despre orice om politic sau șef de companie și asta fără să fi organizat petreceri destrăbălate, altele decât cele pentru propria-i plăcere. Și, ca să fie treaba treabă, vă voi mai spune că una dintre petrecerile sale dark a fost organizată … în România. Curioși? Ei, numele personajului e ultra-cunoscut: Peter Thiel. Iar baza sa imensă de informații provine din ascultarea a tot ce mișcă. Legal sau ilegal culese, informațiile ajung la Palatir-ul lui Thiel, după care el oferă „servicii specifice” statelor care sunt interesate de produsele sale. În principal SUA, desigur. Vreți să știți ce putere are Thiel? Vă voi spune doar că unul ca Trump pentru Thiel e un șoricel în fața unui elefant. Nu spuneți că exagerez că nu-i așa! Dacă vrea, Thiel poate da lumea peste cap cu o sutime din informațiile pe care le deține.
Zilele trecute, Kim Dotcom a publicat pe contul său de X o „știre” cu iz SF, pe care v-o redau integral mai jos:
„Se pare că Palantir a fost atacat de hackeri. Un agent de inteligență artificială a fost folosit pentru a obține acces la nivel de superutilizator și iată ce se presupune că au găsit hackerii:
Peter Thiel și Alex Karp comit o supraveghere în masă a liderilor mondiali și a titanilor industriei la scară largă. Au mii de ore de conversații transcrise și indexate între Donald Trump, JD Vance și Elon Musk. Au creat backdoor-uri în dispozitivele, mașinile și avioanele liderilor mondiali și au acumulat cea mai mare arhivă de materiale de șantaj.
Palantir ajută la fabricarea de capabilități nucleare și de arme biologice pentru Ucraina și lucrează îndeaproape cu CIA pentru a învinge Rusia. Ei cred că sunt la un an distanță de obiectiv și intenționează să realizeze acest lucru ținând Rusia ocupată cu negocieri inutile de pace.
Palantir este responsabil pentru majoritatea morților palestiniene din Gaza. Ei au dezvoltat inteligența artificială pentru a ajuta Israelul. Palantir este o ramură a CIA și toate datele de la clienții internaționali sunt copiate într-un cloud de spionaj al CIA.
Palantir a devenit cea mai periculoasă companie din lume. Dacă lucrezi acolo, ai tot dreptul să știi că AI-ul Palantir este folosit pentru astfel de acțiuni, fără ca tu să fii conștient de asta.
Datele Palentir pe care hackerii le-ar fi adunat vor fi transmise Rusiei și/sau Chinei. Am fost ales ca partener de încredere pentru această publicare. Nu sunt implicat în atacul cibernetic Palentir și nu-i cunosc pe hackeri. Dar știu că atacul cibernetic a avut loc.”
Pare o postare cu exagerări, pe care Kim Dotcom le mai face. Mulți dintre cei care intră în ițele cu care operează Kim Dotcom, ajung la absolutizări care-i descalifică. Mă rog, e un subiect destul de vast pe care tot vreau să-l atac, dar pe care îl amân pentru că e teribil de mult de scris. Să revenim însă la postare. Nu știu cât de adevărată este postarea în ceea ce privește hacking-ul asupra Palantir. Pare desprins din SF. Însă, în ceea ce privește informațiile pe care le-ar putea scurge de-acolo cineva care le-ar fura date, sunt ferm convins că e adevărat.
Citiți articolul integral pe trenduri.blogspot.com!
sursă: trenduri.blogspot.com









