Donald Trump va fi prezent la finala US Open 2025 dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, programată de la ora 21:00, în direct pe Eurosport 1 și pe platforma de streaming HBO Max.
Astfel, Asociația de Tenis din SUA le-a transmis celor din zona media să cenzureze eventualele reacții negative ale fanilor la adresa președintelui american.
Alcaraz și Sinner se întâlnesc în această seară pentru a treia oară într-o finală de Grand Slam în acest an, iar în tribune va fi prezent și președintele SUA, care a fost invitat de Rolex, unul dintre sponsorii competiției.
Rapid își ia mijlocaș Giuleștenii au bătut palma cu jucătorul unei rivale » Suma pentru care s-ar putea realiza transferul
Televiziunile și posturile radio sunt obligate să cenzureze huiduielile adresate lui Trump
Trump a participat la finala turneului de Grand Slam în urmă cu 10 ani, iar sâmbătă un oficial al Casei Albe a transmis că președintele va lua parte la finala din acest an.
În 2015, huiduielile fanilor prezenți pe arenă au fost atât de puternice încât marile agenții de presă internaționale au scris articole despre reacția publicului.
Acum, Asociația de Tenis din SUA a trimis un email către televiziunile și posturile de radio care dețin drepturi de difuzare, cerându-le să cenzureze posibilele reacții negative ale publicului.
„În ceea ce privește transmisiunile, președintele va fi prezentat pe World Feed și Ashe Court Feed în timpul ceremoniei imnului național.
Rugăm toate posturile de radio să se abțină de la a prezenta orice întreruperi sau reacții ca răspuns la prezența președintelui, în orice calitate, inclusiv prin intermediul transmisiunilor ENG (Electronic News Gathering).
Apreciem înțelegerea și cooperarea dumneavoastră”, a transmis Asociația de Tenis în respectivul email, potrivit jurnalistului american Ben Rothenberg, care a scris despre e-mail pe site-ul său.
„În ceea ce privește transmisiunea televizată, președintele va apărea pe fluxul mondial și pe fluxul de pe Ashe Court în timpul ceremoniei de intonare a imnului național.
Rugăm toate posturile de televiziune să se abțină de la difuzarea oricăror întreruperi sau reacții ca răspuns la prezența președintelui în orice calitate”, se arată în e-mailul trimis de Asociația de Tenis din SUA.
Cum a reacționat Carlos Alcaraz la auzul veștii că Trump va fi în tribune
Finala de la US Open 2025 reprezintă a treia întâlnire dintre Sinner și Alcaraz în ultimul act al unui turneu de Grand Slam în acest an. Scorul este 1-1, cu victorie la Roland Garros pentru Alcaraz și la Wimbledon pentru Sinner.
La aflarea veștii că președintele se va afla în tribune, Alcaraz a răspuns:
„Este un privilegiu pentru turneu să aibă președintele prezent, să susțină competiția, să susțină jocul și meciul în sine.
Pentru mine, sincer să fiu, chiar dacă voi juca în fața sa, voi încerca să nu fiu concentrat la acest aspect și să nu mă gândesc la asta.
Nu vreau să fiu tensionat din cauza asta. Dar este minunat pentru tenis să-l aibă pe președinte în tribune la finală”, a declarat Alcaraz, conform essentiallysports.com.
Sursă: golazo.ro