-2.5 C
București
sâmbătă, februarie 21, 2026
-2.5 C
București
sâmbătă, februarie 21, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăExterneDetaliile marilor afaceri SUA-Rusia demarate în regimul Trump
Data publicării: februarie 21, 2026 12:55

Detaliile marilor afaceri SUA-Rusia demarate în regimul Trump

Data publicării: februarie 21, 2026 12:55

DISTRIBUIE:

De când Donald Trump a revenit la Casa Albă, Kremlinul a încercat să îl ademenească cu posibile oportunități de investiții, iar acum mesajul a început să îi atragă pe unii afaceriști americani. Înțelegerile semnate pe ascuns cu mari companii energetice rusești arată că Trump încearcă să reintroducă Rusia în economia occidentală, în ciuda faptului că rușii nu dau niciun semn că ar vrea să pună capăt războiului din Ucraina, iar sancțiunile internaționale rămân în vigoare.

Gentry Beach, un investitor din Texas care are legături strânse cu familia Trump, a început deja să testeze posibilitatea de a face afaceri cu companiile rusești. Investitorul american a spus că a semnat o înțelegere cu una dintre cele mai mari companii energetice rusești în toamna anului trecut pentru a exploata rezervele de gaze naturale din Alaska.

Acordul lui Beach, despre care el a ținut să precizeze că a fost semnat din interese comerciale și nu politice, arată că mesajul Kremlinului despre oportunitățile „uriașe” de afaceri din Rusia, evaluate în mod exagerat de un consilier al lui Putin la 14 trilioane de dolari, începe să aibă un impact tot mai mare și în Statele Unite.

„Trump este un președinte tranzacțional”, a spus Beach într-un interviu pentru New York Times. „Nu cred că oamenii s-ar fi simțit la fel de confortabil să lucreze cu companii rusești în timpul administrației Biden ca în timpul administrației Trump.”

Proiectul se află în etapele incipiente și va întâmpina multe obstacole, iar Beach a refuzat să dezvăluie detalii financiare. Compania rusească, Novatek, a confirmat faptul că poartă negocieri în legătură cu posibilitatea ca tehnologia sa de lichefiere a gazului natural să fie folosită în nordul Alaskăi.

donald-trump-jr-gentry-beach
Gentry Beach este un prieten din facultate al lui Donald Trump Jr. și a ocupat funcția de vicepreședinte financiar al comitetului inaugural al lui Trump în 2017. Colaj foto: Profimedia Images / WSJ

Primul acord comercial major dintre un investitor american și o mare companie rusească de la revenirea lui Trump la Casa Albă

Înțelegerea lui Beach ar putea fi primul acord comercial major dintre un investitor american și o mare companie rusească de când Kremlinul a început să curteze administrația Trump cu noi oportunități de investiții, în urmă cu un an.

Cele mai multe companii din Statele Unite rămân foarte circumspecte în privința afacerilor cu Rusia, în timp ce administrația Trump a impus noi sancțiuni importante contra industriei petroliere din Rusia toamna trecută.

În ciuda acestui fapt, Trump a folosit de mai multe ori retorica Kremlinului pentru a promova ideea că afacerile cu Rusia, țară despre care liderul de la Washington a spus că „vrea să ajungă la un acord” pentru încheierea războiului din Ucraina, ar fi foarte profitabile pentru Statele Unite și că președintele ucrainean Volodimir Zelenski este principalul obstacol în calea păcii.

Beach a spus că a negociat acordul cu directorul executiv al Novatek, miliardarul Leonid Mihelson, în mai multe întâlniri organizate anul trecut la Dubai și în Europa. Mihelson a fost sancționat de Marea Britanie și Canada, dar nu și de Statele Unite și Uniunea Europeană.

„A venit timpul să lucrăm cu toții împreună”, a spus Beach, care s-a descris drept o persoană care „aduce pacea”.

Primire călduroasă din partea președintelui Trump a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin. Foto: Profimedia
La câteva zile după întâlnirea din Alaska cu Trump, Putin a spus că tehnologia Novatek ar putea fi folosită pentru a produce gaz natural lichefiat în Alaska. Foto: Profimedia Images

Un proiect cunoscut „la cel mai înalt nivel” la Moscova și Washington

Beach, un investitor în fonduri speculative și capital privat, s-a împrietenit cu Donald Trump Jr., fiul cel mai mare al președintelui, în timpul facultății și a ocupat funcția de vicepreședinte financiar al comitetului inaugural al lui Trump în 2017.

Beach s-a folosit de prietenia lui cu Trump Jr. ca să încerce să câștige favoarea unor oficiali și mari afaceriști străini pentru a obține investiții de miliarde de dolari în minerit, conducte de petrol și imobiliare, potrivit Wall Street Journal.

Totuși, Beach a spus că relația sa cu Trump Jr. nu a jucat niciun rol în semnarea înțelegerii cu Novatek și că el nu a făcut „nicio afacere cu familia Trump la niciun nivel”.

Investitorul american a precizat și că înțelegerea lui nu face parte din discuțiile dintre SUA și Rusia conduse de Steve Witkoff, emisarul pentru pace al lui Trump.

Beach a spus, însă, că „acest proiect este cunoscut la cel mai înalt nivel” la Moscova și Washington și că va anunța în curând numele celor care vor conduce proiectul.

La câteva zile după întâlnirea din Alaska cu Trump, Putin a spus că „discutăm cu partenerii noștri americani” posibilitatea folosirii tehnologiei Novatek pentru a produce gaz natural lichefiat în Alaska.

Secretarul de interne al Statelor Unite, Doug Burgum, a spus în luna octombrie că investitori străini sunt interesați să exporte gaz direct din regiunea North Slope a Alaskăi.

TRANS-ALASKA PIPELINE, Prudhoe Bay, USA - 12 Dec 2025
Afacerea lui Beach cu rușii ar putea intra în competiție cu planurile susținute de Trump privind construirea unui gazoduct de 1.300 de kilometri care să lege North Slope de sudul Alaskăi, acolo unde gazul poate fi lichefiat și exportat. Foto: Profimedia Images  

„Tipul care găsește oportunitatea devreme este de obicei cel care face bani”

Mihelson, unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia, a rămas departe de ochii publicului de când a început războiul din Ucraina. Înainte de invazie, însă, el s-a văzut deseori cu Putin, potrivit site-ului Kremlinului.

Novatek are legături strânse cu Kremlinul, dar nu este o companie controlată de stat. Se află parțial sub sancțiunile americane, iar unele dintre filialele sale se confruntă cu sancțiuni mai severe.

Beach a spus că a putut ajunge la această înțelegere din punct de vedere legal pentru că Statele Unite nu au sancționat în totalitate compania-mamă Novatek.

Kirill Dmitriev, trimisul special al lui Putin în domeniul economic, le-a propus lui Witkoff și altor interlocutori americani mai multe posibile afaceri, inclusiv un acord comun de vânzare a gazelor naturale către Europa și construirea unui tunel subacvatic care să lege Rusia de Alaska.

Beach a spus că nu vrea să aștepte ca războiul din Ucraina să se încheie înainte să înceapă să facă afaceri în Rusia, pentru că „tipul care găsește oportunitatea devreme este de obicei cel care face bani”.

Cu toate că cea mai mare parte a lumii corporatiste din SUA stă departe de Rusia, din cauza incertitudinii politice și a potențialului limitat de câștig, proiectul lui Beach ar putea fi un prim test pentru a arăta dacă noile acorduri SUA-Rusia sunt fezabile, potrivit lui Ivan Grek, director al programului Rusia din cadrul Universității George Washington.

Grek a spus că există interes pentru a face afaceri în Rusia și din partea companiilor farmaceutice, de tehnologie medicală și de bunuri de larg consum. „Gentry este un pionier în acest caz, dacă nu chiar singurul pionier.”

Belokamenka, Russia. 20th July, 2023. The motorcade carrying Russian President Vladimir Putin arrives to visit a natural gas liquefaction plant in dry dock at the Novatek-Murmansk Offshore Super-facility Construction Center, July 20, 2023 in Belokamenka,
Înțelegerea cu Novatek presupune folosirea unei instalații mobile de GNL, care se află deja în construcție într-o fabrică din Murmansk. Foto: Profimedia Images

Înțelegerea cu Novatek ar putea intra în conflict cu un alt proiect din Alaska susținut de Trump

Proiectul lui Beach ar putea rezolva o problemă mai veche a industriei energetice din SUA: cum să vândă cantitățile uriașe de gaze naturale extrase din apropiere de coasta arctică a Alaskăi, cunoscută sub numele de North Slope.

Afacerea investitorului american ar putea intra în competiție cu planurile susținute de Trump privind construirea unui gazoduct de 1.300 de kilometri care să lege North Slope de sudul Alaskăi, acolo unde gazul poate fi lichefiat și exportat. Beach a spus că cele două proiecte sunt complementare.

Proiectul presupune o abordare similară cu cea dezvoltată de Novatek pentru a transporta gazul natural extras din regiunea arctică a Rusiei: transformarea sa în gaz natural lichefiat (GNL) într-o uzină prefabricată și transportarea acestuia cu ajutorul spărgătoarelor de gheață.

Beach l-a descris pe Mihelson, miliardarul care conduce Novatek, drept o persoană „foarte pro-americană” și a spus că înțelegerea presupune folosirea unei instalații mobile de GNL, care se află deja în construcție într-o fabrică Novatek din Murmansk.

Investitorul american vrea să folosească spărgătoare de gheață construite în Coreea de Sud pentru a exporta GNL pe piețele din Asia.

Riscurile sunt așa de mari pentru investitorii care vor să facă afaceri cu Rusia în acest moment încât doar cei care au relații politice foarte puternice au șanse să câștige din astfel de înțelegeri, potrivit lui Paul Ostling, fost director executiv al Ernst & Young care a făcut parte din consiliile de administrație ale unor corporații rusești înainte de invazia din 2022.

„De aici și până la a spune că ușa este deschisă pentru afaceri normale este o diferență uriașă”, a mai spus Ostling.

sursă: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Andrei Marga despre filosofia politică din China actuală (COTIDIANULHD)

Odată cu ascensiunea globală a Chinei și cu stabilizarea ei ca supraputere economică, politică, militară și culturală de astăzi, însăși politica chineză urcă în...

Curtea de Conturi dărâmă mitul ”Bolojan – bun administrator”!

Un raport oficial al Curții de Conturi aruncă în aer imaginea administrației prezentate ani la rând drept „model de eficiență”. Auditorii au emis opinie...

Cine sunt liderii politici care intră-n competiția electorală din Ungaria. Viktor...

Ungaria trece prin cele mai tensionate și scandaloase alegeri din ultimii 80 de ani, de la alegerile fraudate de sovietici în 1947.  Viktor Orban, care dorește să...

BBC: Guvernul britanic vrea să-l elimine pe prințul Andrew din linia...

Guvernul britanic ia în considerare introducerea unei legi pentru eliminarea lui Andrew Mountbatten-Windsor din linia de succesiune la tron. Măsura, care l-ar împiedica pe...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img