Un editorial de geopolitică dură și lucidă despre abandon, tranzacții și o Europă care tace.
Pe 19 mai 2025, Donald Trump anunța triumfător pe Truth Social: o convorbire de două ore cu Vladimir Putin a dus la relansarea negocierilor pentru pace în Ucraina. Armistițiu imediat, comerț „la scară largă” între Rusia și SUA, Vaticanul ca posibil mediator. Ce nu spune Trump? Aproape tot ce contează. În schimb, spune ceea ce doar cei atenți pot sesiza: Estul Europei e iarăși pe masă.
Nu, discuția Trump-Putin nu a fost o coincidență amânată. A fost programată exact după alegerile din România și Polonia. Trump este un negociator brutal: nu negociază la ghici. A așteptat să vadă dacă Bucureștiul și Varșovia pot fi vândute ușor. Da, pot, căci au ales lideri pro-UE. Da, pot fi lăsate, tăcut, fără apărare. America First înseamnă exact asta: protejăm doar ce ne aduce profit imediat.
România e prinsă într-un joc pe care nu-l mai joacă. Doar asistă. SUA negociază direct cu Rusia despre sfârșitul războiului, dar nu implică Ucraina, Polonia sau România. Germania și Franța, preocupate de alegeri interne și inflație, se repliază. Marea Britanie, deși retoric pro-Ucraina, și-a ajustat discrețit poziția de pivot transatlantic. Polonia și România rămân acolo unde sunt de obicei: în fața ușii.
Ce vrea Trump de la Rusia? Comerț. Ce vrea Putin de la Trump? Sferă de influență. E foarte probabil că deja au bătut palma, informal, pe un acord nespus: America se retrage subtil din Estul Europei, Rusia încetează războiul și deschide resursele pentru business. Nu e nevoie de tratate. Un telefon, un zâmbet, o promisiune de ridicare a sancțiunilor, o mențiune strecurată pe rețele sociale – și echilibrul se schimbă.
Jocul e cât se poate de tranzacțional. Trump nu face diplomație, face afaceri. Arabia Saudită, India, Brazilia, chiar și China sunt păstrate aproape prin pachete comerciale, nu prin alianțe ideologice. Trump se apropie discret de lumea BRICS fără a o recunoaște formal, pentru că acolo sunt resursele, infrastructura, piețele. Acordul cu Rusia, dacă se va semna, va fi doar un nou pas în aceeași direcție: ordinea multipolară unde SUA controlează prin business, nu prin baze militare. Iar Trump a spus-o limpede, în acea frază trecută prea ușor cu vederea: „Europa e mai rea decât China.”
Aceasta nu e doar o insultă. E o repoziționare brutală. Europa devine adversarul birocratic care consumă bani americani și nu oferă nimic în schimb. Prin contrast, chiar și Rusia devine partener potențial dacă livrează: resurse, retragere, stabilitate.
Referirea „scăpată” la „comerț la scară largă cu Rusia” nu e gafa unui politician entuziast. E codul. Este felul lui Trump de a spune că a obținut ceva. Că s-a negociat deja o parte din Est. Că, poate, Crimeea e deja considerată „consumată”. Că NATO va deveni un brand gol fără bani. Și că singura realitate care contează va fi piața, nu harta.
România nu va fi ocupată. Va fi doar ignorată. Fără investiții militare americane. Fără dialog bilateral direct. Fără capacitate reală de decizie. UE va cere „disciplină fiscală” și „tranziție verde”, dar nu va interveni dacă influența rusă va reveni prin alte canale: media, partide radicale, prețuri energetice.
Marea Neagră e deja o miză negociabilă. Trump nu va permite ca gazul românesc să rămână doar în custodia UE. Va cere acces pentru companii americane. Dar nici Ursula nu va ceda ușor. Rezultatul? O Românie trasă în două direcții, fără autonomie.
Joi, lovitura în plex: cum Trump a scos Europa din joc înainte să sune Kremlinul
Pe 15 mai 2025, la Istanbul, Turcia a facilitat o nouă rundă de negocieri informale între Rusia și Ucraina. Liderii europeni au aplaudat inițiativa, sperând într-un armistițiu mediat de Ankara, cu susținerea morală a UE. Nici Statele Unite, nici Marea Britanie nu au avut reprezentanți oficiali prezenți, dar speranțele unei detensionări regionale au crescut. Până seara.
Din avion, în drum spre Nevada, Donald Trump rupe decorul: „Nu se va întrâmpla nimic până nu mă întâlnesc eu cu Vladimir. Pacea nu vine de la birocrați sau summituri sterile, ci de la lideri adevărați.”
Această declarație a avut efectul unui torent diplomatic. A delegitimat negocierile din Istanbul, a umilit inițiativa europeană, a transmis un mesaj limpede că jocul real nu se joacă la Ankara sau Bruxelles, ci la Washington și Moscova. Că nimic nu se va mișca fără acordul personal al lui Trump. Iar trei zile mai târziu, a urmat convorbirea Trump-Putin.
Poate cea mai clară dovadă că nimic nu e accidental vine din cronologia rece:
- 12 mai: acord SUA–China pentru reducerea reciprocă a tarifelor comerciale. Trump declară că „These people in Brussels are worse than Beijing”.
- 13 mai: acord strategic Trump – Arabia Saudită (infrastructură, energie).
- 14 mai: Trump anunță ridicarea sancțiunilor împotriva Siriei.
- 15 mai: negocieri Rusia–Ucraina la Istanbul, fără SUA.
- 15 mai seara: Trump din avion, despre summitul de la Istanbul: „Nothing is going to happen until I speak with Vladimir myself.”
- 18 mai: alegeri decisive în România și Polonia. Câștigă lideri asumați ca pro-UE, dar lipsiți de relevanță strategică.
- 19 mai: Trump anunță rezultatul convorbirii de două ore cu Putin.
Este un joc cu piese așezate perfect. Nu se mișcă nimic la întâmplare. Nici anunțul. Nici pauza. Nici ordinea.
România se uită spre Washington, dar acolo liniștea e strategică. Se uită spre Bruxelles, dar acolo discursul e despre „solidaritate” și „tranziție”, nu despre putere. România nu e trădată, dar nici apărată. E doar trecută în coloană ca „dependentă de rezultat”.
În loc să consolideze poziția regională, rezultatul electoral confirmă statutul decorativ al celor două state în jocul global.
Ce ar fi putut face România? Să refacă urgent canalele diplomatice directe cu SUA, nu prin ambasade, ci prin oameni politici reali. Să-și trateze gazul, porturile, comunicațiile nu ca resurse, ci ca arme strategice. Să construiască axe regionale autentice, nu doar fotografii comune cu lideri de la summituri. Să renunțe la dependența de directivele sterile ale Bruxelles-ului și să acționeze ca stat suveran.
Dar n-o va face. Pentru că nu are cu cine. Pentru că e la ordinul unui Bruxelles care o va abandona la prima adiere de vânt sovietic. Pentru că nu mai are nici reflex de stat, nici ambiție de națiune.
Alegerile din România și Polonia au schimbat totul. Nu pentru că au blocat influența rusă, ci pentru că au stricat planul inițial al lui Trump: acela de a păstra România și Polonia ca piese-cheie într-o nouă arhitectură de securitate negociată direct cu Rusia. Victoria unor lideri decorativi, care nu au nimic de spus în ecuația strategică reală, a însemnat pentru Trump că nu mai are cu cine discuta serios în Est. Că nu mai poate transforma aceste țări în bastioane utile. Și atunci le lasă. Nu le trădează, dar le abandonează. Pentru că în logica lui Trump, dacă nu poate controla, nu va proteja. De aici și liniștea. Și telefonul. Și promisiunea de pace care nu mai costă sânge — ci doar abandon geopolitic.
Trump a promis: va face pace. Dar nu gratis. Iar moneda e clară: Ucraina, Polonia, România.
Iar Europa? Taciturnă, ocupată cu climate goals și idei de autonomie strategică care sună bine în PDF-uri, dar nu rezistă în fața unui telefon de la Kremlin.
sursă: stirioneste.ro
Mai este mult până departe, Râzboiul a început, finalul e hăt, tare departe!!! Mai urmează multe repoziționări și poziționări noi, suntem în prima fază, încă se joacă Jocul… Se fac cărțile iar și iar… Deocamdată nu avem necazuri, doar probleme de rezolvat. Doamne ajută-ne!