4.3 C
București
vineri, ianuarie 30, 2026
4.3 C
București
vineri, ianuarie 30, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriDubla măsură în cazul Predoiu e folosită pe motiv de Kovesi. Disciplinare,...
Data publicării: ianuarie 21, 2023 11:15

Dubla măsură în cazul Predoiu e folosită pe motiv de Kovesi. Disciplinare, plus scindarea PNL!

Data publicării: ianuarie 21, 2023 11:15

DISTRIBUIE:

Autor: Cozmin Gușă

N-am urmărit în direct interviul lui Cătălin Predoiu acordat Ioanei Ene Dogioiu dar, ascultând a doua zi un comentariu la tv (Ionela Arcanu la Realitatea PLUS) despre ideile principale, am fost sigur că va începe un mare atac contra liberalului. Referindu-se la ofensiva/presiunea Laurei Kovesi asupra ICCJ pentru soluționarea mai rapidă a cazului său, unde s-a decis obligarea procurorilor să finalizeze dosarul de corupție al Laurei Kovesi pînă la 1 iunie, Predoiu a zis: „Această hotărâre trebuie dusă la îndeplinire cât mai rapid cu putință, dar nu cu prețul sacrificării calității actului procesual”.
Normal, clar, corect, dar care declarație nu acoperă și nici nu explică târnosirea justiției românești în ultimii ani, doar cu scopul albirii lui Kovesi. Predoiu nu a făcut nici un gest de vitejie deci, însă a fost suficient pentru ca să declanșeze ofensiva contra sa, motivată public însă de altceva, respectiv greșeala fortuită în exprimarea despre cazul Hosu, soțul fostei șefe DIICOT ce a părăsit sistemul pentru că n-a fost pe placul Factorului Extern (utilă și observația lui Victor Ciutacu ce-a reclamat neprofesionalismul moderatoarei, prietenă apropiată cu Kovesi, care n-a remarcat greșeala). Predoiu și-a cerut scuze a doua zi, dar a folosit neinspirat (sau prost sfătuit?!) termenul de ”surse neoficiale”, din care eu am priceput presă sau ceva ce nu ține de instituțiile statului, dar cei tocmiți să-l pedepsească pentru că a îndrăznit să ceară justiției să fie corectă în cazul Kovesi, l-au interpretat ca imixtiune în procedurile legale și acum îi cer demisia. E interesant de consemnat că dușmanii lui Predoiu de azi sunt aceiași cu cei ce-l susțineau în ultimele luni de siluire a justiției, când Constituția a fost terfelită prin decizia de a se da greutate mai mare deciziilor CJUE. Aici apare dubla măsură, iar aberația e mare deoarece se reclamă demiterea lui Predoiu pentru că a zis în sfârșit ceva corect, dar care poate strica jocurile destinate albirii lui Kovesi, însă a fost lăsat în pace, ba chiar lăudat, atunci când a coordonat punerea între paranteze a Constituției, deci vulnerabilizarea ordinii de drept în statul român, deziderat impus în mod evident tot de către Factorul Extern, ce-și folosește cozile de topor românești în mod samavolnic.

Așadar, demiterea lui Predoiu este cerută în scopul disciplinării oricui mai îndrăznește să se exprime despre dosarele lui Kovesi în acest fel, dar se vrea a fi folosită pentru declanșarea războiului intern în PNL, unde Predoiu joacă azi într-un rol discret, dar extrem de influent, direct proporțional cu numărul justițiabililor PNL, ce stau atârnați doar de capete de ață, despre ale căror dosare ministrul știe multe. Ca să confirme parcă ce zic eu aici, ”Cîțu – Big Time” s-a grăbit să anunțe înființarea unei platforme interne în PNL, și a făcut asta în mod concomitent cu mesajele bateriei din presă care cere demisia lui Predoiu. Din Forumul de Dreapta anunțat de către abulicul de Cîțu mai face parte deocamdată doar Dan Vâlceanu, celălalt om al rezerviștilor lui Coldea, ce-a cerut săptămâna trecută demisiile lui Ciucă și Bode, dar sunt pregătiți să adere, odată cu declanșarea ”incendiului” la liberali, și alți lideri, de tipul Iulian Dumitrescu, adică unii prinși în insectarul rezerviștilor.

Ziceam alaltăieri că degringolada în interiorul PNL e instalată de câteva luni bune (se vede asta și din (non)reacțiile lor în cazurile Bode și Predoiu), iar demiterea ministrului justiției acum, și sub o asemenea motivație, poate însemna declanșarea scindării partidului. Iar dacă asta se va întâmpla, apoi să fiți siguri că se reamestecă toate cărțile din jocul de putere intern, mai ales că și PSD-ul e vizat de același gen de Operațiune.

P.S. Gafa lui Predoiu afectează în mod direct decizia din februarie în cazul Hosu, unde era predictibilă achitarea, însă acum devine problematică, deci aici justiția ar trebui să se sesizeze cumva, verdictul în dosar a fost influențat pe cale de consecință, dar în defavoarea inculpatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Lelia Munteanu analizează conflictul SUA-Iran: Baia de sânge și pedala de...

Informații credibile - cât pot să „mineresc” zilnic ca să le obțin - arată că în Iran a avut loc o baie de sânge, produs...

Geopolitica la Zi (62). Strategia Națională de Apărare SUA semnalează abandonarea...

(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM) Strategia națională de apărare a SUA a apărut în mod imprevizibil, Pete Hegseth...

Trump e supărat din cauza parteneriatelor Canadei și Marii Britanii cu...

Starmer s-a străduit să sublinieze că Marea Britanie nu va alege între comerțul cu SUA și cel cu China. Chiar și așa, Donald Trump...

GÂNDUL demonstrează că Mihai Morar minte legat de relația cu Ilie...

Mihai Morar, realizator radio și TV, vedetă a Radio Zu, realizator de podcasturi, prezentator de evenimente, autor de cărți, antreprenor în HORECA, s-a supărat...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img