Autor: Monica Tatoiu
O picătură de istorie este necesară pentru ca să nu ne fie anihilată gândirea critică, după ce ingerăm cocktailul de știri din ultimele zile. Știrile nu sunt adevăruri absolute. Sunt realități procesate de trusturi de presă care sunt conduse de antreprenori care depind de finanțările sponsorilor pentru a face profit. Așa cum mezelurile nu sunt carne nici știrile de astăzi din media nu sunt 100% materie primă.
Hai să ne aducem aminte de contextul economic global de acum 50 de ani, Octombrie 1973, când de Yom Kippur o alianță de state islamice a atacat Israelul. Se întâmpla după o perioadă de reconstrucție a Europei prin planul Marshall, după ultimul război mondial. Economia europeană începea să își tureze motoarele. SUA era principalul finanțator. Atunci, ca și acum, SUA era implicată într-un conflict de uzură în Vietnam alături de Republica Vietnam, împotriva Republicii Democrate Vietnam, sprijinită de China și URSS. Dar în 1971, rezervele de aur ale SUA nu au mai putut susține valoarea dolarilor în circulație. Franța condusă de generalul de Gaulle a pus presiune pe dolar convertindul în aur în perioada 1961-1968. Întâmplător sau nu au izbucnit revoltele studențești la început la Sorbona, apoi în toată Europa Occidentală. La fel de radicale și agresive ca manifestările pentru salvarea planetei ale tinerilor frumoși și liberi din zilele noastre. Ele s-au răspândit în toată Europa Occidentală. Treptat și alți lideri europeni au criticat modul în care regimul monetar internațional au permis SUA să își crească influența în Europa și să își consolideze controlul asupra industriei europene. Similar cu ce s-a întâmplat în ultimii ani în UE prin politicile Green Deal care au îngenuncheat economia europeană. În 1971 s-a prăbușit acordul Bretton Woods. S-a prăbușit acordul Minsk 2?
După atacul asupra Israelului de Yom Kippur în octombrie 1973, statele arabe (OAPEC) au instituit o reducere a producției de petrol care a ridicat prețul petrolului. Un atac economic la adresa SUA, Marea Britanie, Canada, Japonia și Olanda care au susținut Israelul. După 50 de ani prețul petrolului a variat proporțional. Turbulențele pe piețele financiare au continuat cu replici mai mari sau mai mici până în 1990. A fost finalul prosperității în Occident. Interesantă este paralela dintre războiul din Vietnam cu cel de astăzi din Ucraina. După criza petrolului, în sud s-a instalat foametea, soldații ARVN și familiile lor au ieșit în stradă din cauza foametei, le-a scăzut moralul, a urmat ofensiva majoră a PAVN în centru și a urmat căderea Saigonului în 1975. Un semnal de alarmă pentru Ucraina pentru 2025 dacă modelul se repetă. Tot în 1975 a început războiul civil din Liban. Înghețat în 1990 reaprins în 2006.
1975 fost începutul interesului pentru cauza palestiniană. Europa, mai ales Franța și Germania, care au comunități mari musulmane, au avut de-a lungul timpului atitudini mai degrabă pro Palestina și de condamnare a Israelului. Pe lângă finanțări masive pentru cauza palestiniană, care nu s-au transformat în investiții care să crească calitatea vieții în aceste teritorii, și au finanțat după cum se vede grupări teroriste. Linia roșie a fost trecută atunci când UNESCO, cu sediul la Paris a adoptat în oct 2016 o decizie controversată privind statutul locurilor sfinte din Ierusalim, actuala capitală a Israelului. Despre care Hillary Clinton a declarat că s-a greșit în recunoașterea legăturii profunde și istorice a poporului evreu cu Ierusalimul și locurile sale sfinte. După 69 de ani, în 2019, Israel s-a retras din UNESCO motivând că acțiunile acestei instituții ale ONU subminează adevărul.
Albul și negrul se schimbă precum sexul. Drepturile omului își arată limitele. Nu se poate cu sufletul în rai și dosul în iad fără pierderi economice masive. Asta este o lecție pentru occidentul drogat de o democrație originală. Dictatura minorităților.
sursă: national.ro
