-7.6 C
București
luni, ianuarie 12, 2026
-7.6 C
București
luni, ianuarie 12, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriDupă alegerile americane, până și România pare o democrație mai solidă decât...
Data publicării: noiembrie 14, 2022 18:26

După alegerile americane, până și România pare o democrație mai solidă decât cea din SUA. Eliminarea lui Trump!

Data publicării: noiembrie 14, 2022 18:26

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

Săptămâna trecu, dar alegerile americane nu! Subiectul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, a fost reprezentat de ciudățeniile care au marcat alegerile de midterm din America și cum au primit cetățenii americani rezultatul alegerilor. Totodată, Grigore Culian a analizat lupta dintre Trump și De Santis, oferind detalii mai puțin cunoscute și lansând noi ipoteze.

Grigore Culian, jurnalist român stabilit în New York, și-a început analiza cu o declarație controversată: „Aici nu s-au terminat alegerile. Continuă circul și, după ce am participat la procesul electoral și l-am urmărit cu mare atenție, încep să cred că România este o democrație consolidată față de SUA!”. Ca fost președinte al Comisiei de votare de la Consulatul General al României la New York, Grigore Culian mărturisește că, pe parcursul celor 15 ani în care s-a implicat în procesul electoral, întotdeauna au existat niște reguli bine stabilite, acceptate la nivel general și respectate cu strictețe.

Grigore Culian oferă un exemplu care să ilustreze clar haosul și frauda din SUA. Senatorul Marco Rubio din Florida, invitat fiind într-o emisiune de pe un post foarte cunoscut în SUA, a adresat o întrebare de bun-simț: ‘Cum e posibil ca noi în Florida să numărăm 7,5 milioane de voturi în 5 ore și să dăm rezultatul rapid și în alte state nici după o săptămână nu sunt publicate rezultatele?‘.

Peste 75% dintre americani sunt nemulțumiți de condițiile de trai și de direcția greșită spre care se îndreaptă țara. Logic ar fi ca actuala administrație să plece, pentru că, sub conducerea democraților, cetățenii s-au confruntat cu cea mai mare rată a inflației din ultimii ani, cu o criminalitate care a atins cote foarte înalte, cu sărăcie și alte astfel de probleme. Este foarte ciudat cum exact cei de care se plâng americanii sunt cei care au și câștigat majoritatea în Senat, după cum subliniază Grigore Culian.

Trump vs. De Santis

Mecanismul imens de fraudare care s-a pus în mișcare în SUA l-a avut ca țintă principală pe Donald Trump, potrivit lui Grigore Culian. „De ce? Pentru că el a fost printre puținii președinți imprevizibili și incontrolabili. El nu a putut fi niciodată controlat de sistem și de aceea se vrea să nu se mai întâmple niciodată ca un astfel de personaj să ajungă la Casa Albă”, explică Grigore Culian.

Victoria spectaculoasă a lui De Santis îl propulsează pe guvernatorul statului Florida ca un principal favorit al alegerilor din 2024, candidând din partea partidului republican. „E înaintea lui Trump pentru că, probabil, statul profund consideră că De Santis este mult mai controlabil decât Donald Trump”, dezvăluie Grigore Culian la sfârșitul emisiunii.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Arabia Saudită investește în proiectele imobiliare ale familiei Trump, reprezentată de...

Dezvoltatorul imobiliar saudit Dar Global va lansa două proiecte de lux sub brandul Trump, în Riad şi Jeddah, cu o valoare cumulată de 10...

Șefa Curții de Apel, în dialog cu Oana Zamfir: “E un...

Șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, susține că se dorește preluarea puterii judecătorești printr-un plan foarte minuțios. Scandalul din justiție, care a început ca...

CNSAS identifică un fost securist, devenit spion SIE, beneficiar de credite...

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a depus, luna trecută, la Curtea de apel București, o acțiune în care solicită să se constate...

Băsescu, afirmații în calitate de fost beneficiar al fraudării electorale: “Nu...

Traian Băsescu, fost preşedinte al României, este de părere că autorităţile din România nu au dovezi solide care să fi stat la baza deciziei...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img