-3.5 C
București
luni, ianuarie 12, 2026
-3.5 C
București
luni, ianuarie 12, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriEmilia Șercan a mai găsit un ministru-plagiator în Guvern: Radu Marinescu de...
Data publicării: ianuarie 12, 2026 13:55

Emilia Șercan a mai găsit un ministru-plagiator în Guvern: Radu Marinescu de la Justiție!

Data publicării: ianuarie 12, 2026 13:55

DISTRIBUIE:

Mai mult de jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată, potrivit jurnalistei Emilia Șercan de pe platforma PressOne. Dezvăluirea vine în contextul în care a fost declanşată procedura de selecție a viitorilor procurori-şefi în care ministrul are un rol important.

Conform analizei, cel puțin 56,68% din conținutul lucrării intitulate Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil ar fi fost preluat din alte surse, fără indicarea corespunzătoare a acestora. În termeni concreți, este vorba despre aproximativ 140 de pagini din totalul de 247 ale tezei.

Radu Marinescu a obținut titlul de doctor în Drept în anul 2009, la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității din Craiova, sub coordonarea profesorului Ion Dogaru. Potrivit investigației PressOne, cea mai mare parte a textului plagiat provine din trei lucrări distincte, iar în unele cazuri fragmentele copiate cuvânt cu cuvânt se întind pe perioade de până la 25 de pagini consecutive.

Contactat de PressOne, ministrul Justiției a respins acuzațiile de plagiat. „Eu nu consider că am plagiat. Asta pot să vă spun”, a declarat Radu Marinescu. Acesta a susținut că teza a fost elaborată „în conformitate cu normele timpului și sub coordonarea unui profesor academician reputat”.

Jurnalista Emilia Șercan notează însă că, la momentul susținerii tezei, în 2009, plagiatul era deja încadrat drept fraudă academică, inclusiv prin prevederi legale, nu doar prin regulamente universitare.

Radu Marinescu este ministru al Justiției din decembrie 2024, fiind numit în funcție în Guvernul Ciolacu 2. Deputat social-democrat de Dolj, acesta este avocat de profesie și este cunoscut ca un apropiat al primăriței Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, pe care a reprezentat-o ca avocat în 2016, când aceasta a fost reținută de procurorii DNA.

Cazul Marinescu apare într-un context mai larg al controverselor legate de studiile unor membri ai Executivului. Este al doilea ministru din actualul guvern implicat într-un scandal privind parcursul său academic, după Ionuț Moșteanu, fost ministru al Apărării, care a demisionat în noiembrie 2024, la cinci luni de la preluarea mandatului, în urma dezvăluirilor publicate de Libertatea.

În cazul lui Ionuț Moșteanu, investigația a vizat neclarități din CV-ul său referitoare la studiile universitare. În documente oficiale anterioare, Moșteanu menționa că ar fi absolvit Facultatea de Management a Universității Athenaeum, instituție care a negat ulterior că acesta i-ar fi fost student și a precizat că specializarea respectivă nu era autorizată în perioada indicată. Ulterior, Moșteanu a trecut în CV studii la Universitatea Bioterra, finalizate în 2015, și a recunoscut public că mențiunea privind Athenaeum a fost „o greșeală”.

Ce cred unii?

”Radu Marinescu a apucat să spună că numirile șefilor parchetelor nu au cum să fie politice pentru că legea nu permite, așa că de mâine trebuie să plece acasă. Evident, dacă un ministru, fie el și de justiție, își dă demisia sau este demis, președintele numește un ministru interimar, care poate fi și Ilie Bolojan. Procedura de desemnare a procurorilor șefi continuă, dar cel ce se opune numirilor pe criterii politice, fie și numai declarativ, nu mai e”, afirmă avocatul Adrian Toni Neacsu, fost judecător.

sursă: cotidianulhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

“Mihai Tatulici e cel mai mare securist din televiziune!”

„Mihai Tatulici este cel mai mare securist din televiziune”. Afirmația îi aparține lui Cozmin Gușă. Fosta vedetă de la Televiziunea Națională, Tele 7 ABC,...

The Atlantic: Trump gândește o Asie dominată de China, Europa sub...

În romanul distopic „1984” al lui George Orwell, lumea este împărțită în trei sfere de influență: Oceania, Eurasia și Estasia, toate aflate în război perpetuu....

Trump zice că vrea întâlnire cu Delcy Rodriguez, apoi se prezintă...

Președintele american Donald Trump a stârnit controverse, după ce a postat, pe Truth Social, o fotografie care îl prezintă drept președintele interimar al Venezuelei. Postarea vine...

Gabriela Firea denunță manipularea USR în scandalul MERCOSUR!

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea reacționează în scandalul Mercosur, în care PSD e acuzat că ar fi votat acordul în PE, iar apoi s-a declarat...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img