-4.2 C
București
luni, februarie 2, 2026
-4.2 C
București
luni, februarie 2, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeEste Diana Șoșoacă agent rus?
Data publicării: decembrie 5, 2023 11:55

Este Diana Șoșoacă agent rus?

Data publicării: decembrie 5, 2023 11:55

DISTRIBUIE:

Autor: Sorin Roșca Stănescu

În cele din urmă, suntem obligați să încercăm să răspundem la această întrebare. Mai ales că se apropie alegerile. Iar admiratorii Dianei Șoșoacă ar trebui să fie în cunoștință de cauză. În definitiv, există și suficienți admiratori ai lui Vladimir Putin, care, la o adică, o pot împinge pe Șoșoacă pe podium.

Cercetările de piață demonstrează că, în ciuda războiului de agresiune generat de Vladimir Putin printr-o mișcare greșită pe care a făcut-o pe tabla de șah a lumii și în ciuda suferințelor, presiunilor și pericolelor la care este expusă România, există un anumit procent de concetățeni, în orice caz de peste 10%, căzuți în admirația liderului de la Kremlin. Sau chiar persoane care, prin cultura lor, prin educația lor sau prin filiația lor, sunt pur și simplu filoruși. Dacă Diana Șoșoacă este agent de influență al Federației Ruse, atunci este firesc ca la alegeri aceasta să fie votată de simpatizanții Moscovei. Ceea ce, cu certitudine, ar ridica-o deasupra ștachetei de 5% și ar plasa-o împreună cu partidul ei în viitorul legislativ al României. Pe de altă parte, cunoscându-i pe unii dintre admiratorii ei, remarc faptul că aceștia nu sunt totodată și admiratori ai lui Vladimir Putin, ci mai degrabă îl dezaprobă. Oare sunt induși în eroare în ceea ce privește statutul real al Dianei Șoșoacă?

La întrebarea de mai sus, răspunsul este cu atât mai necesar cu cât, între timp, în absența unor probe cât de cât credibile, s-a dezumflat gogoașa legată de în mod agresiv de pretinsul statut al lui George Simion de colaborator al serviciului de informații al Federației Ruse. A trecut mult prea mult timp de când a fost lansată această acuzație fără ca să apară până în acest moment vreo probă cât de cât credibilă. George Simion nu a contestat niciodată că, în numeroasele lui deplasări la Chișinău, până când antiunioniștii i-au dat o interdicție, s-ar fi putut întâlni fără să știe și cu unul sau mai mulți agenți ai serviciului secret al Federației Ruse, succesor al KGB. Dar dacă a fost să fie, el nu s-a aflat în cunoștință de cauză. Și nici serviciul de informații al Moldovei, nici SRI, nici SIE, nici CIA și nici altcineva nu a putut dovedi contrariul. Din această perspectivă, dar și din multe altele, George Simion a devenit din ce în ce mai frecventabil atât în plan intern, cât și în plan extern, iar ascensiunea sa și a partidului AUR este asigurată. Astfel încât, în prezent, suspiciunile și-au schimbat direcția și se îndreaptă, pe drept sau pe nedrept, în direcția Dianei Șoșoacă. Există vreun element de susținere în acest sens?

Aparent, da. Diana Șoșoacă s-a prezentat de câte ori a fost invitată la Ambasada Federației Ruse, cu prilejul diferitelor sindrofii politice organizate acolo și care, toate, cum era și firesc, au avut același laitmotiv. Susținerea lui Vladimir Putin. Ori Diana Șoșoacă nu este un simplu om de pe stradă. Nu este nici analist, nu este nici jurnalist. Este lider al unui partid și membru al legislativului României. În această dublă calitate, ar fi fost de datoria ei să fie solidară cu poziția oficială a statului român și să evite să încurajeze prin prezența și prestația ei administrația de la Moscova, care se manifestă constant drept ostilă României. A încălcat această regulă și, firește, a generat suspiciuni.

Ca și în cazul lui George Simion, insist asupra faptului că este de datoria serviciilor noastre secrete să limpezească această situație. Este adevărat că nu stă în practica serviciilor secrete să disculpe vreo persoană. În schimb, dacă acea persoană are vulnerabilități de acest fel, de datoria SRI și SIE este să facă cuvenitele investigații și chiar să lanseze acuzații de natură să se concretizeze într-un dosar penal. Ceea ce nu se întâmplă.

De aceea eu cred că Diana Șoșoacă nu este un agent de influență nici măcar involuntar al Federației Ruse. Este pur și simplu un om politic destul de extravagant, ca să mă exprim elegant, și care încearcă să-și facă loc pe scena alegerilor dând din coate și din picioare, îmbrâncindu-se și zbierând în orice microfon îi stă la dispoziție. Dar pentru adversarii ei acuzația cum că ar fi agent de influență este convenabilă, aceștia mizând pe faptul că astfel o decredibilizează. Îi anunț că se află într-o mare eroare. Pentru că, așa cum arătam la începutul acestei analize, acuzațiile îi pot aduce voturi. E adevărat, din altă direcție decât cea de tip suveranist.

sursă: corectnews.com

1 COMENTARIU

  1. Nu-l mai ridicați atâta în slăvi pe Simion, doamne ferește să ajungă președinte! Lipsa lui de cultură este evidentă, ca și a lui Ciolaca de altfel. Mie personal mie silă de amândoi. Închideți ochii și faceți un exercițiu de imaginație în legătură cu cei doi de mai sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Dan Diaconu despre situația curentă a conflictului SUA-Iran

Autor: Dan Diaconu, ddwall.blogspot.com * Încep cu o disonanță de zile mari: Israel și SUA, cei care susțin că Iranul este un regim teocratic rudimentar,...

Rețeaua Epstein din România, cine coordona fetele duse din Europa de...

Departamentul de Justiție a făcut publice peste un milion de documente, care atrag atenția asupra unei liste impresionante de nume celebre care ar fi...

Ștefan Popescu (Gândul): ”Deciziile în UE le vor lua doar cele...

Unul dintre efectele structurale ale conflictului din Ucraina – amplificat de recalibrarea intereselor strategice americane în Europa, de constrângerile bugetare ale principalelor state contributoare la bugetul...

Cornel Nistorescu își recunoaște greșeala în cazul Viorica Dăncilă

Nu-mi place să rămîn dator, păcălit, înșelat, după cum nu mă simt confortabil în fața celui care am greșit fără rost. Este cazul Vioricăi Dăncilă,...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img