În propria mea relatare de la fața locului despre protestul de joi, 15 ianuarie 2026, am subliniat ce mi s-a părut mai important. A fost un protest organizat tardiv de noua formațiune a lui Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare), având o temă unică: împotriva Legii Vexler. Dar grosul participanților a fost dat de simpatizanții AUR și de cei ai lui Călin Georgescu. (Primii, alăturați oficial, cu prezența președintelui George Simion, ceilalți neoficial, din proprie inițiativă, în condițiile în care Georgescu ignoră total subiectul Vexler și are alte priorități.)
Ambele grupări alăturate protestului mi-au lăsat impresia că sunt total indiferente la subiectul legilor cenzurii, neinformate și preocupate de alte teme. Spuneam ieri că această stare de fapt e rodul liderilor politici respectivi, ai elitelor culturale și al presei. Vreau să ilustrez acest ultim punct făcând o revista presei pe acest exemplu punctual.
Scopul articolului nu e să arate că presa minte sau e părtinitoare, lucruri de notorietate. Ci să arate cât de unitară e blocada asupra subiectului incorect politic al protestului, atât în zona guvernamentală, cât și în așa zisa presă de opoziție. Vom înțelege astfel cum media ajunge să creeze o realitate virtuală, paralelă, în care își ține captiv publicul propriu, fără să-l informeze cu adevărat. Îi mobilizează pe telespectatori și cititori să fie activiști pro sau contra unei tabere, nu să gândească.
În special, e fascinantă mediatizarea distorsionată din zona pretins suveranistă. Coroborând asta cu poziționările liderilor opoziției, vom putea interpreta evenimentul de joi ca operațiune reușită din partea lor de deturnare a unui subiect și acoperire cu gălăgie irelevantă. Prezența enervantă a vuvuzelelor la miting e metafora perfectă pentru acest gen subtil de acoperire a unui subiect.
ce nu s-a spus
În mod normal, orice protest popular e un prilej de a discuta separat tematica. În acest caz, de la televiziuni și din presa mainstream a lipsit efortul de a explica audienței care sunt criticile formulate la adresa Legii Vexler, implicațiile ei pentru societate. AUR a bifat formal că s-a opus unei legi deja adoptate. Dar a deturnat discuția spre altă temă facilă și deja cunoscută, a nemulțumirilor legate de nivelul de trai. Mai multe voturi, mai puține riscuri. Suporterii lui Georgescu au folosit evenimentul cu totală indiferență la subiect, drept un prilej de a manifesta în favoarea preferatului lor.
Ambele teme sunt legitime și justificate. Guvernarea lui Bolojan chiar e sinistră, iar alegerile chiar au fost furate. Nu asta-i problema, că unii preferă să strige „Jos guvernul!”, iar alții „Călin Georgescu este președinte!”.
Problema e că publicul larg e împiedicat să cunoască implicațiile legilor cenzurii deopotrivă de presa guvernamentală, cât și de cea pretinsă de opoziție. Aceste legi fac imposibilă existența unei opoziții naționaliste autentice, implicarea societății în teme de mare actualitate, ca migrația. Ele pedepsesc drastic noțiuni vagi, nedefinite juridic, despre care vorbitorii au accepțiuni foarte diferite, ca: „radicalizare”, „discursul urii”, „naționalism extrem”, xenofobie, antisemitism, „idei legioare”, „idei fasciste”, „idei rasiste” etc. Lipsa definițiilor – semnalată până și de președinție în contestația către CCR – lasă loc abuzului și arbitrariului, imprevizibilului. Astfel, legea poate fi folosită ca armă contra disidenților.
Pachetul legilor cenzurii acoperă un spectru larg de tematici imposibil de evitat în discuția curentă a politicii. El trebuie înțeles în ansamblul său, nu doar prin ultima iterație, care a fost legea Vexler 2, ca și cum ar fi fost un accident legislativ de dată recentă. Acele acte s-au dat în peste 20 de ani de guvernări succesive, de stânga și dreapta. Ca dovadă, dosarele abuzive pentru delicte de opinie făcute unor opozanți ca Diana Șoșoacă și Călin Georgescu, dar și multor altora mai puțin notorii, fără afiliere partinică, sunt anterioare promulgării legii Vexler 2. Deci au fost posibile chiar și fără ea. Electoratul zis „suveranist” era în mare parte ignorant față de acea realitate juridică și a rămas astfel și după acest protest masiv.
Acea serie de legi e concepută în acord cu o concepție radicală a noii stângi, intolerantă față de orice deviație de la propriul cadru. Ea face imposibilă existența unei prese libere, încalcă principiul constituțional al garantării libertății de gândire și de exprimare. Aspect care, în mod straniu, nu e discutat de presă. Cenzura ideologică retroactivă taie rădăcinile culturale românești, aplicând redefiniri partizane de dată recentă operei unor mari gânditori din secolele trecute. Validează sentințele tribunalelor comuniste, descurajând cultivarea memoriei eroilor rezistenței spirituale, politice și armate împotriva comunismului.
Din cauza legilor cenzurii, devine o fantasmă și recuperarea suveranității naționale în raport cu alte forțe și state. Mimarea opoziției la ele, refuzul liderilor de a deschide ochii oamenilor simpli asupra acestor realități cu însemnătate simbolică și practică, pot fi înțelese într-un singur mod. Ca un blat cu puterea internă și externă, dintr-o alegere conștientă de a ține ocupat un culoar pretins naționalist, care să nu poată fi concurat.
Aranjamentul e acceptat și de aparatul de propagandă al arcului guvernamental. Care astfel validează un adversar de carton, dispus la o formă sterilizată de opoziție, corectă politic, disperat să fie acceptat ca „frecventabil”. Pentru uzul și mobilizarea celeilalte jumătăți de electorat, presa coaliției crează o butaforie proprie. Respectiv, ficțiunea unei forțe de temut, a suveraniștilor Simion și Georgescu, prezentați drept „pro-ruși”, „extremiști”, „izolaționiști” sau alte fantasmagorii.
amploarea evenimentului
Mitingul din 15 ianuarie 2026 a fost unul din cele mai mari proteste de la instalarea guvernului Ilie Bolojan și de la alegerea lui Nicușor Dan ca președinte (în alegeri viciate de trierea abuzivă a participanților de către CCR). Măcar din această perspectivă, era de datoria presei să îl prezinte pe larg.
Citiți articolul integral pe Evadare.ro!
sursă: evadare.ro
