4.1 C
București
marți, ianuarie 6, 2026
4.1 C
București
marți, ianuarie 6, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăExterne“EVADARE.RO”, cronică exhaustivă a poziționărilor referitoare la operațiunea regimului Trump contra lui...
Data publicării: ianuarie 5, 2026 11:03

“EVADARE.RO”, cronică exhaustivă a poziționărilor referitoare la operațiunea regimului Trump contra lui Maduro și a Venezuelei

Data publicării: ianuarie 5, 2026 11:03

DISTRIBUIE:

Pe site-ul “EVADARE.RO” a apărut o cronică exhaustivă a poziționărilor referitoare la operațiunea regimului Trump contra lui Maduro și a Venezuelei.

Eclipsele permit astronomilor să observe mai bine coroana solară și să facă o serie de alte experimente științifice. Există și în istorie acest gen de evenimente paradoxale: cu cât mai tulburi și mai întunecoase, cu atât mai mare e claritatea cu care putem observa niște reacții și poziționări. Exemplul suprem a fost lunga operațiune pandemică, urmată de războiul din Ucraina și genocidul din Gaza. Cel mai recent eveniment marcant pe plan intern a fost „momentul Vexler”, petrecut în Parlament.

Răpirea lui Nicolas Maduro de către forțele americane, la ordinul lui Donald Trump, e un astfel de eveniment. Deși e departe de noi, ne spune multe despre cum văd politica și lumea cei implicați activ în fenomen, sau care îl comentează.

Palpitanta acțiune, demnă de filmele americane, e încă în desfășurare. Nu știm dacă va fi urmată de o acțiune armată la sol, încheiată de o ocupație clasică. Sau dacă vor urma doar lovituri aeriene cu drone și bombardiere.

Pentru moment, puterea fost preluată de adjuncta sa, Delcy Rodriguez, care afirmă că Maduro e singurul președinte legitim și va continua lupta împotriva ingerințelor „americane și sioniste”. Primul său discurs arată o continuitate măcar retorică. Dar nu putem ști dacă operațiunea atât de bine executată nu a avut complici în interior, care să păstreze doar aparențele că rezistă în continuare, sau care să profite de ocazie să preia puterea.

E ușor de bănuit ținta de a instala un guvern marionetă, sub presiunea armatei sau sancțiunilor. O variantă, care să mențină retoric o linie „suveranistă”, ar putea fi chiar mai eficientă decât una evident parașutată. Cum e cazul laureatei Nobel, Maria Corina Machado. Va trebui să ne limităm doar la răpirea în sine.

un act banditesc

Răpirea omologului său din Venezuela de către Trump aduce politica internațională la nivelul unei răfuieli între gangsteri. Oricine aplaudă așa ceva se dezonorează – ceva ce majoritatea liderilor Europei au făcut previzibil, fără multă jenă. Ce face și mai vulgar gestul sunt referirile fără perdea la cum SUA pune mâna pe cele mai mari rezerve de petrol din lume, pe lângă alte bogății în gaze naturale, aur și minerale.

Deasupra tâlhăriei, sunt fluturate cu stângăcie tot felul de pretexte tot mai penibile despre: „aducerea democrației”, lupta împotriva „drogurilor”, a terorismului (împreunate într-o nouă găselniță – narco-terorism) sau acuza că Maduro atacă SUA cu migranți scoși din pușcării. Ultima e pentru cei din urmă votanți MAGA, cu creierul atrofiat, celelalte pentru ultimii naivi ai globului. Cine repetă genul ăsta de pretexte pe un ton serios e ca și cum ar relua mantrele despre „vaccinul sigur și eficient” sau slăvirea Ucrainei.

Fie și numai prin asta poți să vezi un galopant declin de creativitate al propagandei americane. Comparați asta cu fabuloasa poveste a atacurilor de la 11 Septembrie: ce producție, ce dramă, ce impact emoțional, ce fraze s-au putut declama! S-au ținut vreo șapte războaie circa două decenii doar din acea super-producție. Acum parcă am trecut de la blockbuster produs de Hollywood la clip filmat cu telefonul pentru TikTok.

Tandemul israelo-american are dificultăți tot mai mari în a controla narațiunea fără cenzură. Nu mai reușește să convingă și să producă emoție, să atragă de partea sa opinia publică mondială. Cum a constatat John Mearsheimer încă de pe vremea lui Biden, America nu mai are propriu-zis o diplomație. Nu convinge, nu negociază, nu formează coaliții, ci impune, amenință cu forța militară sau economică. Are doar servitori și dușmani de căsăpit.

Scenariul e atât de prost, că până și sarmalagiul Lucian Mândruță începe să își dea seama că e ceva ce nu poate vinde celor care-l urmăresc. (Deși aceia nu sunt chiar cele mai strălucite minți.)

jaful petrolului

Dacă de adus democrația și drepturile omului era vorba, Donald i-ar fi atacat pe bulibașii din Arabia Saudită. Aceia sunt buni să joace cu săbiile, un fel de dans al democrației. Nu se obosesc nici să trucheze alegeri.

Trump a făcut în repetate rânduri referiri la petrolul din Venezuela. Are și o teorie despre cum țara e încă datoare pentru naționalizarea de petrol de pe vremea lui Hugo Chavez. La un moment dat, l-a certat pe Biden că plătește pentru petrolul din Venezuela. Mai recent, a capturat niște vapoare petroliere, act pe care Maduro l-a descris ca piraterie. După răpire, Trump spune că va păstra acel petrol pur și simplu – nu că l-ar returna poporului „eliberat”.

Americanul cumpără acum benzina la pompă cu 3,6 lei litrul. Iar asta deja li se pare scandalos de scump, față de vremurile bune, când era doar puțin mai scumpă decât apa. Petrolul poate susține dolarul pe plan internațional, poate susține bula AI, care deja înghite energie fără a se ști când va putea fi monetizată. Sau poate servi ca armă în controlul prețului în competiția cu Rusia. Sau, și mai important, poate complica accesul Chinei la resursa indispensabilă de energie. (Poate fi și o carte de negociere contra altor atu-uri, ca mineralele rare.)

Citiți articolul integral pe Evadare.ro!

sursă: evadare.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Balet și balerini pe scena Justiției. Cine dansează pentru public și...

Pe scena publică românească se joacă, de câteva săptămâni, un spectacol prost regizat, dar intens mediatizat. Un balet politic-juridic, cu piruete morale, reverențe selective...

Radu Georgescu despre cele 17 creșteri de taxe și impozite în...

Sunt contabil de 25 de ani Niciodata nu am vazut o avalansa atat de mare cu cresteri de taxe Mai jos iti spun ce taxe si...

REACȚIUNEA: Doctrina (Marylin) Monroe, interpretată de la Trump, la Băsescu și...

Când făcea teoria slugărniciei în Doctrina Marelui Licurici, Traian Băsescu avea măcar sinceritatea bețivului. Pe când cei care citează Doctrina lui Marilyn Monroe, fac...

Jeffrey Sachs: ”Europa e vasala SUA iar anul trecut a dat...

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată,...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img