Autor: Marius Ghilezan
„Novak Đoković a plâns în hohote, după victoria de azi de la Melbourne, în fața mai tânărului Stefanos Tsitsipas (24 de ani, numărul 4 ATP), ajungând din nou pe locul 1 mondial. La 35 de ani, Nole își poartă crucea. Urcă, în lacrimi, Golgota ideologizată a sportului mondial. Dar cine a zis „Fericiți cei ce plâng?,” că nu ne mai amintim”, scrie jurnalistul Marius Ghilezan în preambulul editorialului său publicat pe newstandard.ro.
Cum poate un mare campion să aibă sentimente? În lumea dură de azi, a fi sensibil pare o mediocritate. O atitudine desuetă. Pe scenă, într-un ritual defetist, ar trebui să fie doar roboții noii industrii resetate a sportului mondial.
Nole e altfel
A rămas un creștin ortodox practicant. A biruit în prima finală, disputată între doi ortodocși, la vreun Mare Grand Slam. De nouă ori le-a luat cangurilor trofeul. E neînvins la Melbourne, de 28 de partide. Are o aură de campion ajuns la maturitate. Sfidează evidențele și își bate joc de regulile lor neortodoxe.
Ne mai amintim, cum dictatul Noii Conjurații a Vacciniștilor, i-au furat dreptul de a juca în circuitul de anul trecut? Premierul liberal Scott Morisson și-a făcut din pedepsirea lui tribună electorală. Dumnezeu i-a luat frișca guvernării, pierzând alegerile parlamentare.
De ce a plâns Novak, se întreabă cineva pe pagina turnelului de la Melbourne.
„S-a eliberat de uriașa presiune mediatică și politică, din ultimii doi ani. De-a lungul campaniei îndreptate împotriva sa, le-a răspuns tuturor cu blândețe, ca un adevărat campion, probabil cel mai mare sportiv din toate timpurile,” a răspuns altul.
Sârbul Đoković și-a luat revanșa
Cu o zi înaintea finalei, progresiștii l-au atras pe tatăl său într-o capcană mediatică. Au vrut să politizeze și această ediție. Monștrii progresismului de tip caracatiță au vrut să-i zădărnicească, prin ambuscade neortodoxe, dreptul la triumf. Nole și-a purtat cu cinste crucea. Dar de ce a plâns titanul? Din istoria lumii, se știe că doar învinșilor le dau lacrimile, învingătorii sunt surâzători. Lor, cuvenindu-se laurii.
Prin lacrimi, bătătorul de cruci și-a învins suferința. Lovit, tăvălit în coarnele neomarxiste, uneori umilit, Đoko s-a ridicat pe crucea sa, în triumf. E din nou Numărul 1 mondial, în ciuda obstacolelor și a jihadului progresist. “Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia,” avea să spună Ioan Gură de Aur, iar Nole, atât de plăcut lui Dumnezeu, a fost mângâiat de laurii destinați campionilor. Fie să se facă dreptate! Nole le-a biruit lumea lor zdrențuită, neconformă lumii drepte a competițiilor sportive. Și de aici izvorăsc lacrimile sale prelungi. I-a învins! Sau cum se zice, la noi prin druckerie, s-a pișat pe ei.
sursă: newstand.ro
