Autor: Adrian Severin
Am fost invitat să iau cuvântul în prima sesiune plenară a acestei reuniuni internaționale, găzduită de către Departamentul Internațional al Comitetului Central al PCC (în sistemul constituțional chinez, autoritatea competentă pentru planificarea strategică a politicii externe a Chinei) și Comitetul Municipal Schenzhen al PCC, în calitate de fost vice prim ministru și ministru al afacerilor externe al României, precum și de expert în domeniul dreptului internațional și al relațiilor internaționale.
Atenția cu totul specială care mi s-a acordat și respectul cu care am fost înconjurat pot fi explicate prin simpatia față de mine, ca refondator al relației strategice româno-chineze după schimbarea de regim politic intervenită în România după 1990 (calificativul îi aparține unui fost diplomat chinez de rang înalt), dar reprezintă, fără îndoială, și un mesaj transmis României cu privire la importanța acordată acesteia de către statul chinez și la dorința Chinei de a coopera cu ea, în ciuda înghețului care o afectează în prezent. Sper ca acest mesaj să fie înțeles la București.
Participarea la eveniment mi-a dat prilejul să constat, cu o nemulțumire și îngrijorare pe măsură, faptul că în timp ce România s-a distanțat de China în ultimii ani, atât pe plan diplomatic cât și pe cel economic și politic, toți vecinii ei (în special Ungaria și poate doar cu excepția Ucrainei americano-dependente) au stabilit legături strânse cu statul și națiunea chineză cu care s-au conectat prin proiecte strategice de importanță majoră.
Forumul a avut o cvadruplă dimensiune: i. academică (au fost invitați să își spună cuvântul politologi, profesori, cercetători și alte categorii de experți); ii. strategică (s-a căutat definirea unor strategii privind redefinirea ordinii internaționale simultan cu redefinirea rolului Chinei în lume); iii. civică (s-a urmărit aducerea societății civile naționale și transnaționale în sprijinul inițiativelor globale ale Chinei); iv. politică (a fost adoptată o Declarație-manifest prin care s-a cerut realizarea unei infrastructuri critice la nivel mondial care să impună o nouă ordine politică și economică globală). Prin urmare nu a fost vorba despre discuții prețioase cu privire la “sexul îngerilor”, ci despre fundamentarea și promovarea viziunii asupra viitorului unei lumi multipolare în care securitatea depinde de nivelul de dezvoltare a statelor, iar acesta de asigurarea solidarității dintre ele.
Orice stat are la un moment dat o singură politică externă, iar aceasta este definită de guvernul în exercițiu. O atare politică reală poate coexista, însă, cu politici virtuale alternative care anunță și pregătesc posibile schimbări de abordare.
Cazul României este unul aparte. În relația cu China (și nu numai) politica externă românească actuală este inexistentă. Aceasta face nu doar posibilă, ci chiar obligatorie pentru actorii neguvernamentali umplerea vidului creat prin abandonul autorităților în funcție. Un asemenea demers nu angajează statul, dar cel puțin împiedică dispariția națiunii de pe hartă și din atenția lumii.
Așa stând lucrurile, dând curs invitației primite din partea guvernanților Chinei, participarea mea, alături de profesorul Liviu Mureșan, președintele Euro Defense România, la forumul amintit a avut următoarele trei obiective: i. reamintirea tradițiilor politicii externe românești în relația cu China și în modelarea ordinii mondiale, împreună cu evidențierea lecțiilor lor; ii. definirea unei posibile politici externe românești actuale rațională și pozitivă, justă, fezabilă și durabilă, adaptată la oportunitățile, sfidările și amenințările lumii actuale, susceptibilă a deveni, atunci când condițiile interne și externe o vor permite, politica oficială a statului român; iii. pregătirea terenului concret și menținerea în stare de funcționare a canalelor de comunicare cu toți principalii actori regionali și globali pentru a fi folosite la momentul potrivit în scopul realizării unei politici externe românești de înaltă calitate, dedicată promovării interesului național.
Sper că această misiune auto asumată a fost îndeplinită și că astfel am exprimat sentimentele unei mari părți a națiunii române, venind în așteptarea membrilor ei.
Lucrările Forumului de la Schenzhen s-au desfășurat, în prezența unor demnitari de rang înalt din conducerea Chinei, pe 1 decembrie 2023, dată la care România își serba Ziua Națională. Dându-mi cuvântul, moderatorul sesiunii plenare a anunțat acest fapt, anunțul fiind salutat prin aplauzele celor aproximativ o sută și cincizeci de participanți veniți din circa treizeci de țări.
În continuare prezint versiunea în limba română a principalelor idei cuprinse în discursul prezentat de mine la Forumul amintit.
FORUMUL „REALITATEA CHINEZĂ ÎN PERSPECTIVĂ GLOBALĂ”
MODERNIZAREA CHINEI ȘI NOUL DRUM AL MĂTĂSII (INIȚIATIVA „DRUMULUI ȘI CENTURII”)
Contribuția dlui prof. dr. Adrian Severin (România)
Ideile principale
I. „Modernizarea” Chinei și „modernizarea” ordinii internaționale
Există o relație biunivocă între modernizarea Chinei și modernizarea ordinii internaționale. Cele două trebuie privite împreună întrucât ele se determină reciproc.
Cu această precizare prealabilă formulez cinci teze asupra modernizării Chinei în context global:
1. Modernizarea de care are nevoie China este continuarea evoluției începute odată cu nașterea sa, acum câteva mii de ani, pe linia valorilor și tradițiilor sale. Existența unei singure Chine trebuie văzută și înțeleasă nu numai în spațiu, ci și în timp.
2. Nu există criterii ale modernizării definite în afara Chinei, pe care aceasta ar trebui să le aibă în vedere spre a ajunge la modernitate. Criteriile modernității chineze nu sunt extrinseci, ci sunt intrinseci societății, geografiei și istoriei chineze.
3. Această modernizare înseamnă adecvare și adaptare a tradiției chineze la realitățile obiective ale lumii înconjurătoare în continuă schimbare.
4. Din perspectivă globală, modernizarea nu presupune integrarea valorilor Occidentului euro-atlantic, care în ultimele câteva secole au definit ordinea mondială, în cultura și civilizația chineză, ci integrarea valorilor specifice Chinei în noua ordine mondială de edificat pe ruinele celei vechi, de inspirație euro-atlantică, în prezent epuizată.
5. Lumea nu se modernizează prin occidentalizarea Chinei, ci prin concilierea civilizației chineze cu cea euro-atlantică; prin realizarea sintezei între valorile chineze și cele euro-atlantice în contextul unei ordini globale multipolare care, în același timp, nu poate fi decât și multiculturală.
II. Resetarea ordinii mondiale și reforma dreptului internațional
1. Resetarea ordinii mondiale trebuie să fie ghidată de valorile specific chineze care sunt armonia, echilibrul și răbdarea strategică, într-o lume coerentă din punct de vedere social și economic, în care pacea este garantată de dezvoltare, obținută printr-un sistem al solidarității globale.
2. Principiile minimale ale noii ordini mondiale trebuie să fie: multipolaritatea, simetria cercurilor / grupurilor de putere, indivizibilitatea securității și dezideologizarea relațiilor internaționale.
3. În cadrul unui asemenea proces transformator, inițiativa „Drumului și Centurii” trebuie promovată, valorificând experiența vechiului „Drum al mătăsii”, împreună cu și în contextul progresului realizat de Inițiativa Globală pentru Dezvoltare, Inițiativa Securității Globale și Inițiativa Civilizației Globale. Asociate, acestea oferă perspectiva unei dezvoltări armonioase și pașnice a lumii.
4. Inițiativa „Drumului și Centurii” are capacitatea de a modela ordinea globală, dar, în același timp, reclamă o ordine globală de o anumită calitate și cu anumite trăsături.
5. Este necesară convenirea unui pact defensiv global care să fundamenteze echilibrul de putere între principalii actori politici ai lumii și aliații lor în toate zonele de contact între aceștia, din trei puncte de vedere : i. egalitatea forțelor militare din perspectiva efectivelor umane și a dotărilor cu tehnică de luptă; ii. paritatea sistemelor de avertizare timpurie asupra unor eventuale amenințări la adresa securității fiecăruia; iii. paritatea mecanismelor de reacție rapidă în cazul unor atacuri militare.
6. Ordinea lumii cere și un acord comprehensiv privind realizarea, menținerea și creșterea încrederii între state prin asigurarea transparenței politicilor naționale și conceperea unor instrumente care să permită verificarea bunei credințe a statelor în respectarea angajamentelor lor internaționale.
7. Se impune interzicerea practicii sancțiunilor economice unilaterale, asemenea mijloace de război economic urmând a fi tratate la fel ca armele de distrugere în masă. De asemenea, în legătură cu scoaterea războaielor economice în afara legii, se cere reglementarea detaliată prin instrumente juridice adecvate a excepțiilor permițând recurgerea la instituirea unilaterală de obstacole tarifare și netarifare în calea comerțului, astfel încât să se evite abuzul în recurgerea la actualele norme de drept internațional care ordonează libertatea schimbului (a se vedea regulile OMC).
8. Trebui găsite soluții pentru concilierea principiului integrității teritoriale cu cel al autodeterminării în dreptul internațional (doctrina „un singur stat, două sisteme” putând fi o soluție în acest sens).
9. Reglementarea obligației de a proteja și a dreptului la intervenție din rațiuni umanitare trebuie convenită la nivelul întregii comunități internaționale pentru a se înlătura abuzul, reacțiile disproporționate și lipsa de răspundere a celor care intervin.
10. Edificarea unei noi ordini mondiale postamericane are a pune capăt atât tendințelor autiste și înclinațiilor dictatoriale intrinseci unilateralismului, cât și dezordinii globale în care acesta s-a prăbușit. Pentru aceasta ea implică realizarea unei infrastructuri critice globale care trebuie să includă mai multe dimensiuni și anume: i. transporturile internaționale; ii. telecomunicațiile; iii. rețelele financiare și sistemele de credit (în acest sens se impune o reformă a instituțiilor finanțatoare internaționale – FMI, BM etc.); iv. rețelele de asistență medicală (experiența pandemiei Covid 19 dovedit lipsa și necesitatea acestora); v. rețelele de acces la sursele de energie și de distribuție a energiei.
11. Un sistem internațional de asociere la inițiativa „Drumului și Centurii”, precum și de cooperare pentru realizarea acestuia este imperios de conceput. Proiectele concurente, lansate în special pentru subminarea inițiativei chineze, iar nu pentru atingerea unor obiective pozitive, ar trebui fie să înceteze fie să fie integrate într-un mare proiect comun, pornind de la cel chinez care este cel mai avansat. În acest caz asocierea este preferabilă concurenței. În măsura în care se optează pentru concurență, virtuțile acesteia nu pot fi valorificate decât dacă se asigură loialitatea ei.
III. Globalizarea Chinei – un alt proces de neignorat
1. Prin proiectele susținute pe continentul african, dedicate dezvoltării economice fără condiții politico-ideologice, China a devenit „vecina” de neignorat a UE. Prezența chineză în Africa face dispensabilă până la a fi indezirabilă pe cea a fostelor puteri coloniale (francez, britanic, belgian etc.), contribuind, practic, la desăvârșirea decolonizării și la democratizarea reală relațiilor internaționale. Prin dezvoltarea statelor africane se oferă argumente inclusiv pentru reforma ONU.
2. Prin parteneriatul fără limitări sino-rus, care a globalizat criza ucraineană și a neutralizat / ridiculizat strategia „marșului spre est” a puterilor Atlanticului (SUA și UK), China a devenit oponentul NATO și un factor esențial în schimbarea jocului strategic euro-atlantic. Extinderea și succesele NATO nu mai sunt limitate de Rusia, ca în perioada Războiului rece, ci de China, inclusiv prin intermediul Rusiei. Potrivit unor experți ai Occidentului colectiv acestea ar fi argumente pentru globalizarea NATO, fie ca atare, fie prin crearea unor alianțe regionale complementare în spațiul indo-pacific (ex. AUKUS) sau în Marea Japoniei (cu reînarmarea Japoniei).
3. Prin medierea normalizării relațiilor dintre Iran și statele din Golf (în special Arabia Saudită), ca și prin implicarea în rezolvarea crizei din Gaza, aducând la Beijing pe miniștrii de externe ai Ligii Arabe și ai Organizației pentru cooperare islamică, precum și prin cooperarea cu statele arabe producătoare de petrol amenințate de „politicile verzi” ale UE, China a devenit un actor principal în Orientul Mijlociu extins, limitând tot mai sever influența SUA, care nu mai are vreo ofertă tentantă de făcut în zonă.
4. Prin inițiativa 16+1 (chiar dacă masiv sabotată de Bruxelles și de statele est și central europene care au aderat integral la agenda geopolitică a SUA) și prin proiectele avansate în Europa de sud-est (cu puncte de contact esențiale în Grecia, Serbia și Ungaria) sub egida inițiativei „Drumului și centurii”, China devine un actor european.
5. Întâlnirea președinților Biden și Xi de la San Francisco, a lansat câteva mesaje esențiale, care au redefinit geopolitica lumii după încetarea Războiului rece și decesul de facto al ordinii unipolare, respectiv după epuizarea energiilor „pax americana” / păcii americane, și anume: i. noua ordine globală depinde de natura și modelul sistemului / raportului de securitate sino-american; ii. concurența dintre China și SUA nu trebuie să se transforme în conflict; iii. China și SUA pot să își promoveze fiecare agendele în lumea contemporană, fără a fi obligate să se excludă una pe alta.
IV. Raporturile americano-chineze și dilema alegerii între o lume pluricentrică și două lumi adverse cu organizări interne diferite
1. Întâlnirea de la San Francisco a oficializat rivalitatea strategică dintre SUA și China, Beijingul luând locul Moscovei ca „rival strategic legitim” în logica confruntării geo-politice globale. Astfel SUA și-a procurat, după mai multe încercări nereușite, „adversarul de serviciu” fără de care se pare că nu își poate nici defini identitatea culturală, nici planifica politica externă.
2. Ceea ce a rămas neclar după întâlnirea de la San Francisco este dacă SUA înțelege să se revină la o ordine bipolară sau dacă SUA își menține pretenția de a fi puterea supremă într-o lume unipolară sau dacă SUA urmărește să rupă lumea în două părți, fiecare cu ordinea sa proprie.
3. Teoretic, raportat la aceste variante, China poate accepta fie un nou bipolarism în cadrul căruia, asemenea fostei URSS, să constituie oponentul legitim necesar pentru a conferi stabilitate unei noi „păci americane” ca forță de contra-balans, fie să ocupe locul de lider principal al unei alte ordini mondiale, diferite de cea americană, aplicabilă în acea parte a lumii pe care centrul chinez, spre deosebire de cel american, o poate coagula.
4. În oricare din ipoteze, ținând seama de cultura, tradițiile, puterea, resursele și interesele Chinei, este de așteptat ca aceasta să nu devină o altă Uniune Sovietică într-o altă ordine mondială bipolară sau într-un bloc unipolar separat de cel americano-centric, având tot o relație asimetrică dar cu „specific chinezesc” între centru și periferie.
5. China va promova, de principiu, multipolarismul, în același timp simetric și flexibil, care să furnizeze securitatea dinamică a întregii lumi, chiar dacă ea va fi, va aspira sau va accepta să fie prima între egali. Inclusiv în acest sens „modernizarea” Chinei în perspectivă globală nu va fi și va trebui să nu fie „occidentalizarea” Chinei, nici ca model de dezvoltare, nici ca model al relațiilor internaționale.
6. Afirmând că atât China cât și SUA au loc și viitor în această lume, va trebui respins nu numai modelul bipolar atlanto-centric care a caracterizat Războiul rece, și pe cel unipolar care a urmat în mod spontan acestuia, ci și ideea a două lumi rupte una de alta, unipolară și respectiv multipolară, fiecare cu ordinea sa. Alternativa a două lumi neintegrate într-o ordine comună, consensuală și funcțională, va conduce la apariția a două grupări de putere rigide și esențialmente ostile, a căror unică rațiune va fi eliminarea reciprocă și care nu vor avea o altă opțiune decât războiul total.
7. Inițiativa „Drumului și coridorului”, împreună cu Inițiativa Globală pentru Dezvoltare, Inițiativa Securității Globale și Inițiativa Civilizației Globale, oferă speranța unei ordini mondiale noi deopotrivă unice și multipolare, dinamice și sigure, în diversitate (diverse) și simetrie (simetrice), cu membri egali și liberi.
8. Europa / UE va trebui să se asocieze acestei / acestor inițiative, cu atât mai mult cu cât nici nu are forța pentru a i se opune.
9. În acest proces, China trebuie să caute a avea de partea sa și România, iar România va trebui să își redescopere vocația de a fi partenerul strategic al Chinei și „avocatul din oficiu” al Chinei în UE.
10. „Poarta europeană” a României, pentru moment blocată de geopolitica americană și de prezența americană la Marea Neagră, este susceptibilă a se deschide din nou, după soluționarea crizei ucrainene; cu precizarea că pacea în Ucraina nu se va putea instala decât cu participarea Chinei, în cadrul unei conferințe internaționale care va reseta și ordinea mondială.
11. Ca stat european membru al UE, România va trebui să sprijine asocierea Europei la inițiativele chineze menționate, astfel încât ascensiunea Chinei, altminteri de neoprit, să aibă loc cu sprijinul UE iar nu împotriva ei. Dacă demersul românesc privind o asociere colectivă nu va avea succes, România va fi nevoită să se asocieze singură. Pentru România nu există opțiunea de a merge împotriva Chinei. În schimb, există alternativa de a merge în parteneriatul strategic cu China fie împreună cu UE fie separat.
