Pe lângă formaţiunile politice consacrate, de-a lungul timpului şi-au făcut loc şi partide ciudate – atât prin programele propuse, cât şi prin candidaţii excentrici. Chiar dacă nu prea au câştigat scrutine, au ţinut, în multe cazuri, primele pagini ale ziarelor.
Partidul Rinocerilor vine dintr-o ţară cu o îndelungată tradiţie a satirei politice: Canada. Apărută în 1963, formaţiunea a uimit, decenii la rând, prin ciudatele „promisiuni” electorale, dintre care se evidenţiază jurământul „de a nu îndeplini vreodată promisiunile făcute”. Alte „trăsnăi” prezente în „programul de guvernare” includ respingerea legii gravităţii, anexarea SUA şi Antarcticii sau depozitarea întregului arsenal nuclear canadian pe podeaua Senatului. Chiar şi aşa, în numeroase scrutinuri, Partidul Rinocerilor a adunat mai mereu un număr încurajator de sufragii. Tot din Canada poate fi menționat Partidul Luptătorilor de Wrestling, fondat în 1999 şi care îşi alegea liderul – cum altfel – la capătul unui meci de lupte, în care câştigător este cel care rămâne în picioare. În ciuda tuturor bizareriilor care îl compuneau, partidul a avut un cuvânt de spus în teme dragi electoratului canadian, cum ar fi problemele de mediu înconjurător sau chiar participarea ţării la operaţiuni NATO.
Partidul Armelor şi Substanţelor Interzise a pornit în 2003 de la intenţia de a răspunde ironic candidaturii lui Arnold Schwarzenegger la postul de guvernator al Californiei. Gluma s-a îngroşat când fondatorul formaţiunii, Robert Anton Wilson, a propus crearea unei majorităţi formate din toţi iubitorii armelor (de dreapta) şi toţi amatorii de droguri (de stânga) şi, în plus, înlocuirea senatorilor americani cu struţi…
Partidul Miss Marea Britanie era centrat pe ideea că în Albion ar trebui să existe o Bancă a vacanţelor, care să-i sponsorizeze pe britanici să arate bine. Plus micşorarea taxelor şi plată egală pentru femei. În aceeaşi ţară, dar pe alte coordonate este de remarcat una dintre cele mai surprinzătoare – prin rata de succes – formaţiuni politice: Partidul Oficial al Monştrilor Nebuni. Fondat de muzicianul şi activistul David Sutch în anii `80, menţiona ca promisiuni, dacă va veni la putere, următoarele: includerea monstrului din Loch Ness pe lista speciilor pe cale de dispariţie, interzicerea folosirii asteriscurilor în scris sau un titlu de cavaler pentru vedeta Ozzy Osbourne. Şi totuşi, în ciuda platformei voit frivole, partidul a ştiut să introducă şi unele iniţiative care i-au adus voturi, câştigând, în timp, mai multe posturi în administraţiile locale.
Uniunea Persoanelor Timide la Serviciu, fondată de comediantul Jacob Haugaard în Danemarca, a fost folosită ani buni ca platformă satirică pentru opozanţii guvernului. Oricât de absurde ar fi fost promisiunile electorale, care includeau „o vreme mai bună” sau „cadouri mai scumpe de Crăciun”, în 1994, fondatorul a primit peste 20.000 de voturi şi a reuşit să obţină un loc în Parlament. În timpul mandatului său, a reuşit să-şi ducă la îndeplinire promisiunea electorală care viza creşterea raţiei de pâine pentru gâştele din parcuri…
Partidul Polonez al Iubitorilor de Bere, din punct de vedere al succesului electoral, stă cel mai bine dintre toate formaţiunile prezentate: 16 locuri în Parlamentul Poloniei la alegerile din 1991. Fondat de umoristul Janusz Rewisk în ideea combaterii alcoolismului prin înlocuirea consumului de vodkă cu cel de bere, partidul care a defilat sub sloganul „nu va fi mai bine, dar sigur va fi mai amuzant” s-a divizat la un moment dat în două formaţiuni care au renunţat la tonul glumeţ.
Partidul Serios a activat în Noua Zeelandă în anii `80-`90, sub sloganul „Dacă vrei să-şi iroseşti votul, votează-ne pe noi”. Liderii erau numiţi în urma unor proceduri bizare, cum ar fi lupte cu săbii din hârtie sau bătăi cu baloane cu apă. În aceeaşi tonalitate erau şi promisiunile electorale – printre altele, introducerea votului exclusiv pentru minori şi, bineînţeles, promisiunea… de a încălca toate promisiunile.
