Gușă: Care e de fapt jocul securiștilor români cu SUA, din cauza căruia relațiile reciproce sunt atât de slabe?! Sub deviza “Prin noi înșine”, au devalizat bugetul folosindu-se de ideea de parteneriat strategic, mituind interpușii unchiului Sam

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Prieteni goldiști, una dintre cele mai mari enigme post-1989 din politica românească este legată de imposibilitatea clară de a consolida un parteneriat strategic cu SUA, deși, în mod indubitabil, aveam și avem cele mai interesante și ofertante atuuri din regiune. Dacă este să o luăm din punct de vedere geopolitic, poziționarea noastră la gurile Dunării, cu această deschidere strategică la Marea Neagră, cu un asemenea relief atât de ofertant, cu o asemenea bogăție de resurse naturale (și aici puteți să notați și cel mai bun bazin hidrografic din Europa), cu o resursă umană excepțională la începutul anilor ’90, plus dimensiunea medie a țării, plus vecinii pe care îi avem, ar fi fost niște atuuri extraordinare, incomparabile cu ceea ce este în jurul nostru. De asemenea, mai aveam istoricul excepțional al relaționării de succes cu SUA din timpul Războiului Rece. Diplomația regimului Ceaușescu a fost una extrem de apreciată la Washington (sigur, și la Beijing, dar acum vorbim de Statele Unite ale Americii) și am rămas acolo, în memoria diplomaților americani. După 1990, imediat, ni s-a făcut și un mare cadou: o rezoluție a Senatului Statelor Unite, care marca o mare deschidere și punea problema unirii României cu Republica Moldova pentru reîntregirea spațiului românesc și consolidarea unei forțe importante în zona de confluență cu spațiul fost sovietic.

Mai mult decât, atât ni s-a dat mură-n gură și, prin intermediul lui George Bush Jr., la finalul lui 2002, Statele Unite și-au expus geopolitica la București, în fața publicului, de mână cu guvernul Năstase și Ion Iliescu, vorbind despre România ca punte de legătură între Washington și Moscova, de a apărut și curcubeul la asemenea veste, enunțată greșit din punct de vedere public; nu public trebuia să spună George Bush acel lucru, dar și-a încurcat buzunarele și e o poveste pe care v-am relatat-o. O să o reiau la un moment dat, dar era adevărul. Nătângul Adrian Năstase (sau, cine știe, poate interesatul Adrian Năstase) a zis imediat, la două zile distanță, că el nu știe la ce se referă George Bush când enunță acest proiect geopolitic pentru România. Ne-am dat seama ce a făcut când a semnat în 2004 contractul rușinos cu Bechtel, oferirea, fără licitație, a autostrăzii Transilvania de executat pentru niște americani care n-aveau de niciunele, ne-au mâncat banii, ne-au furat și am rămas tot cu autostrada neexecutată. A venit apoi Băse’, care, de la începutul mandatului, a exprimat extrem de clar felul în care vede el relaționarea cu Statele Unite ale Americii, „SP la licuriciul mare” (adică sex oral la licuriciul mare, care era în America, din partea României). Ce rușinos! Dar chiar asta a făcut! Sub papucul lui Soros, Traian Băsescu chiar asta a făcut. Ce să mai vorbim despre Iohannis, care a primit basca de la Donald Trump și favorabilitate, în campania lui electorală, adică a lui Klaus Iohannis, pe care n-a fructificat-o deloc. Am văzut apoi achiziții pe bandă rulantă la suprapreț de armament american și bineînțeles că l-am văzut pe Iohannis ignorându-l pur și simplu în anii de restriște pentru Donald Trump, care îl ajutase în campania electorală, tot un comportament total inadecvat din partea unui lider român. Cum să te respecte cineva din Statele Unite, când tu te comporți așa ca stat, când președinții tăi sau prim-miniștrii tăi se comportă așa și opinia publică nu-i ia la bastoane? Năstase trebuia luat la bastoane! Băsescu trebuia luat la bastoane! Iohannis trebuia luat la bastoane! Nu s-a întâmplat așa ceva, pentru că, la noi, Statul Paralel rules, cum zic americanii, adică conduce.

După integrarea NATO-UE, prieteni, regimul de dublă frontieră pe care noi îl aveam ne-ar fi dat posibilitatea să cerem aproape orice și ni s-ar fi dat. N-am cerut nimic… De ce? Pentru că liderii pe care i-am enumerat aici și care sunt doar vârful aisbergului au fost, de fapt, expresia unor dorințe de izolare a României, exprimate de către păpușarii din spatele acestor politicieni. De aia România n-a căpătat statutul de partener al SUA, pentru că acești păpușari, securiști, mai vechi sau mai noi, au dorit această izolare a României. Ei sunt cei care au luat comisioane sau au dat comisioane, unora ca Soros (vezi Roșia Montană) sau unor ambasadori, lista e lungă, dar cu Gitenstein la loc de frunte. Mark Gitenstein, prietenul lui Biden, s-a îndestulat cu bani uriași din România. Îmi pare rău, domnule Adrian Zuckerman, fost Ambasador al Statelor Unite în România, degeaba te înghesui în poză; dosarul dumitale este unul extrem de burdușit de fapte. Dacă Ludovic Orban sau alții de pe lângă Ludovic Orban strănută puțin, te trezești în fundul gol, domnule Zuckerman, alias Zaharescu. Ei bine, acești păpușari, așa cum vă spuneam, sunt vechii sau noii securiști, pentru care politicienii sunt marionete șantajate și puse în funcții. Ei au sabotat relația cu SUA, clamând în exces acest parteneriat strategic (inexistent de fapt), mituind interpușii (pe care i-am pomenit, cel puțin o parte), acești interpuși nevolnici ai Unchiului Sam, tocmai pentru ca ei să poată devaliza în voie bugetul național, inclusiv prin aceste supraprețuri plătite la armamentul american. Nu uitați, prieteni: noi românii suntem, încă, europenii ce merg cu vize în SUA, exact ca niște indivizi dintr-o țară din lumea a treia, de fapt, ca niște supuși dintr-o colonie, supuși ce sunt verificați la unghii și batistuțe la intrarea pe teritoriul american. Se poate schimba ceva? Desigur că da! Viktor Orban a arătat acest lucru, neavând deloc avantajele noastre. Hai să vedem dacă suntem în stare în al nu știu câtelea ceas.