Autor: Cozmin Gușă
Ieri, am primit câteva filmulețe cu galeria unei echipe israeliene, Beitar Jerusalem, care a fost găzduită la Ploiești pentru un meci de fotbal din Cupele Europene. Imaginile sunt din marșul lor prin București și n-au fost difuzate în România, sunt de alaltăieri, dar au rulat inclusiv la CNN și BBC. De ce? Deoarece cele câteva sute de suporteri israelieni scandează: „Moarte arabilor” și „Fuck you Palestine!”. Știu cum e cu galeriile de fotbal, ele execută destule excese, dar mereu relevă o anumită stare de spirit a populației, mai mult sau mai puțin explozivă. Ori, în cazul galeriei israelienor, e limpede că așa gândesc susținătorii lui Bibi Netanyahu. Filmulețele sunt pe rețelele de socializare, unde deja se discută din nou despre scopurile și influența reale pe care evreii le-ar avea în România.
În ultimii aproape doi ani, în urma ororilor din Gaza, peste tot în lumea occidentală s-a manifestat viguros, plenar, contra Israelului, uneori cu milioane de oameni în stradă. După atacarea Iranului de către Israel, aceste manifestații s-au întețit, au cuprins majoritatea arenelor sportive, unde a devenit o regulă să se scandeze contra lui Netanyahu și a Israelului. În aeroporturile din toată lumea, pasagerii israelieni sunt violentați verbal, dar și fizic. E limpede, astfel, că s-a creat un val de oprobriu anti-israelian, cu accente de ură, treabă ce a mai avut loc doar acum circa 85 de ani, în vremurile nazismului.
Pe acest fond critic, ce nu mai poate fi refuzat de la mediatizare, a intervenit procedura recunoașterii statului Palestina, inclusiv de către guverne ce au sprijinit până deunăzi ororile regimului Bibi Netanyahu. Tonul l-a dat Franța, cu cea mai mare comunitate de evrei din Europa, dar și cu cea mai mare comunitate de arabi musulmani din Europa, apoi și alte state: Olanda, Marea Britanie, Canada, etc. Din Olanda, chiar se spune clar că atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie 2023 a fost regizat, de fapt, de către Bibi Netanyahu, dar, și mai interesant pentru tema de azi, declarațiile pro-Palestina ale premierului britanic au survenit imediat după întâlnirea sa cu Trump, deci putem fi siguri astfel că au fost iscate cu acordul președintelui SUA. Acesta se află cu spatele la zid în problema israelo-palestiniană, el fiind chiar cel ce l-a încurajat pe Bibi să continue carnagiul din Gaza, apoi să atace Iranul, în fine, a comandat atacul american asupra bazelor iraniene. Elon Musk, desigur că cu acordul subteran al unor generali din Pentagon, a declanșat în SUA, în urmă cu două luni, atacul la Trump pe subiectul proxenetului evreu Epstein, pe care Tucker Carlson, dar și alți jurnaliști l-au încadrat ca spion Mossad, apoi presa americană l-a așezat pe Trump în categoria șantajaților de către Mossad, ca să explice astfel susținerea sa irațională pentru regimul lui Bibi Netanyahu. Dar Trump nu se poate detașa de Bibi atât de ușor, nu doar din cauza șantajului presupus, ci și pentru că cei mai mari sponsori ai săi sunt miliardarii evrei, ce susțin, la rândul lor, ororile lui Netanyahu. Și atunci s-a apelat la liderii țărilor aliate cu SUA în mod fidel, mai ales Olanda, Marea Britanie, Canada, ce încearcă prin recunoașterea Palestinei să exercite o presiune diplomatică intensă, care să-l oblige cumva pe Netanyahu să se retragă din Gaza, respectiv chiar să ducă ulterior la eliminarea acestuia de la vârful puterii din Israel. Trump, însă, dorește ca toate acestea să se petreacă fără intervenția sa și a SUA, deoarece e sigur că, dacă trădează pe față cauza israeliană, atunci zilele sale în fruntea Americii sunt numărate. El știe cel mai bine cum a redevenit președinte în 2020 și este sigur că tot pe acea cale a puternicului lobby israelian poate fi dat jos.
Întrebarea este dacă îi reușește lui Trump această lovitură indirectă și neasumată asupra regimului Bibi Netanyahu. Și aici apare în schema logică și Vladimir Putin. Cum anume? Cunoașteți deja că Trump a scurtat termenul de 50 de zile acordat lui Putin pentru pace în Ucraina, treabă la care Sergey Lavrov și Dmitrii Medvedev au răspuns ridiculizându-l pe Trump, iar Putin, la rândul său, a răspuns, ieri, în mod fatal ironic, spunând că Trump face parte din categoria dezamăgiților, care n-au așteptări realiste, iar ca replică militară a atacat Kievul și a prezentat noul armament rusesc, sofisticat și de neoprit, pe care îl va instala inclusiv în Belarus. Ei bine, asta nu-i convine deloc lui Trump, care s-a pierdut cu firea și a anunțat că a postat de ieri două submarine nucleare în coasta Rusiei, cu motivația puerilă că a făcut-o din cauza declarațiilor fostului președinte Medvedev, lucru care nu îi îmbunătățește situația liderului american. Trump se află acum din nou la mâna lui Putin. Dacă acesta va fi concesiv și se va așeza rapid la masă cu ucrainenii pentru negocieri de pace, atunci Trump poate marca o victorie simbolică, ce-i va ține de cald temporar în complicata situație internă, potențându-l astfel și spre a rezolva soarta lui Bibi Netanyahu. Dacă însă Putin îl ignoră pe Trump și nu dă drumul negocierilor, americanul nu va mai avea decât cartea radicalizării spre război deschis cu Rusia, ceea ce-l aruncă în vrie și-i surpă eșafodajul pe care și-a construit mandatul în ultimele șase luni. Iar China, care e mai lipită de Rusia decât oricând, așteaptă și ea America la cotitură. Și atunci vom discuta din nou cum golfeurul Trump, ca să nu zic gafeurul, va trebui să facă față combinației geopolitice inspirate din șah și Go, urzită de către cuplul Putin-Xi.
