12.7 C
București
marți, noiembrie 11, 2025
12.7 C
București
marți, noiembrie 11, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeGușă: După moțiunea contra Ursulei von der Leyen s-au relevat public corupția...
Data publicării: iulie 16, 2025 14:25

Gușă: După moțiunea contra Ursulei von der Leyen s-au relevat public corupția și minciuna din interiorul UE. Cine și cum va profita?

Data publicării: iulie 16, 2025 14:25

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

În acest editorial al meu, am scopul de a aduce în fața voastră un alt editorial, pe care îl consider foarte valoros, o analiză excepțională a lui Adrian Severin, publicată în Cotidianul, dar și pe Solid News, o analiză exhaustivă, destul de lungă, dar ușor de citit, pentru că este foarte bine scrisă, intitulată: „Democrația Uniunii Europene a murit în statele membre”. Și, în acest editorial, Adrian Severin pornește de la moțiunea de cenzură împotriva Comisiei von der Leyen, care a căzut și era de așteptat să cadă. Și, în 4 puncte, Adrian Severin analizează cazuistica, dacă vreți, acestei moțiuni și pornește de la acuzațiile dovedite în cazul achiziției de vaccinuri anti-Covid, menționând și avatarurile negative ale acestei achiziții. Merge mai departe, la punctul 2, și vorbește despre comportamentul necorespunzător al unui asemenea înalt funcționar al Uniunii Europene, adică refuzul Ursulei de a da socoteală pentru aceste acuzații care nu sunt noi, nu au fost cuprinse în această moțiune, ci sunt difuzate, răsdifuzate, discutate și răsdiscutate în ultimii ani, în tot acest interval, Ursula von der Leyen, în viziunea lui Adrian Severin, comportându-se total necorespunzător prin refuzul de a da socoteală măcar presei, dacă nu plenului Parlamentului European. La punctul 3, este ridicat un subiect unghiular pentru perioada următoare, decizia luată de Comisia von der Leyen de a ocoli Parlamentul European, depășindu-și total competențele, în ceea ce privește cheltuirea banilor pentru înarmarea Uniunii Europene, un abuz maxim, care nu va avea doar consecințe financiare, ci e limpede că în acest caz, vorbim despre înarmare, vorbim despre cu totul altfel de consecințe. Și în fine, la punctul 4, care completează, repet, cazuistica acestei moțiuni picate, dar extrem de utile, este prezentat faptul dovedit că s-a intervenit, de la nivelul Comisiei Europene, în alegerile prezidențiale din România pentru anularea votului popular.

DEMOCRAȚIA UNIUNII EUROPENE A MURIT ÎN STATELE MEMBRE

Adrian Severin continuă, apoi explicând, în acest editorial, pe care, din nou, vă invit să-l lecturați, ce anume consecințe derivă din acest comportament abuziv, respectiv din prezentarea acestei realități de la nivelul Comisiei Europene, care prezentare, prin această moțiune, ne face să ne gândim că suntem membri ai unei organizații total vulnerabile. Asta este concluzia de bază. Cine și cum va profita de această vulnerabilitate, astăzi nu fac decât să vă enumăr potențialii profitori. Primii vor fi liderii și statele membre ale Uniunii Europene, care sunt puternici sau puternice, deci țările cu conduceri puternice, care vor folosi toate acuzațiile din moțiunea de cenzură ca elemente de viitor șantaj la nivelul Ursulei von der Leyen sau trepte pentru alte acuzații care se vor credibiliza tocmai în baza faptului că aceste acuzații clare n-au fost dezbătute și nu au fost votate înspre deposedarea de putere a Ursulei von der Leyen și, bineînțeles, a întregii Comisii Europene. Al doilea actor colectiv care va beneficia de această slăbiciune relevată cu ocazia moțiunii, la nivelul Uniunii Europene, este actorul colectiv numit corporația. Deci corporațiile puternice, bineînțeles că au lobby-uri și știința necesare pentru a șantaja la rândul lor, pe modelul statelor puternice, conducerea Uniunii Europene și a profita la nivel pecuniar clar. Și, în fine, deși aș putea să fac mai multe enumerări, sunt cel puțin cele trei mari puteri geopolitice ale momentului, care fiecare, conform intereselor pe care le are, și mă refer la SUA, Rusia și China, toate trei, separat, sau câte două, sau poate împreună, vor profita de această vulnerabilitate a Uniunii Europene, relevată prin această moțiune de cenzură, netrecută în cazul Ursulei von der Leyen. Și o să vedeți că, începând, probabil, chiar din luna septembrie, când se reia sesiunea parlamentară la Parlamentul European și treburile vor deveni clare, că tot ceea ce prezic acum și entitățile pe care le-am enumerat vor fi extrem de active în a folosi această oportunitate.

Aaa! Cum putea să se salveze Uniunea Europeană pentru că Comisia n-ar fi avut cum? Prin trecerea acestei moțiuni de cenzură, prin acceptarea acestor adevăruri extrem de blamabile și infamante legate de funcționare și cheltuirea banilor. Atunci, exact ca într-un caz interpersonal, potențialul de șantaj și de decădere s-ar fi diminuat brusc.

;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Robert Turcescu, detalii despre cartea sa și atacurile celor nemulțumiți de...

Autor: Oana-Medeea Groza Robert Turcescu, promovat în cadrul editorialului zilei pentru lansarea celei mai noi cărți ale sale, „Înapoi la turul 2”, a intervenit în...

Sarmiza Andronic despre lupta Justiției cu “restul lumii”, acalmia din lupta...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și prezentată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a vorbit...

Viorica Dăncilă face furori în China! Interviul luat de Dan Tomozei...

„Respectul, prietenia și colaborările deosebite dintre țările noastre, care au făcut să fim invidiați multă vreme, ne obligă să acordăm atenția cuvenită relațiilor cu...

Gușă: Robert Turcescu a publicat o carte cu 8 interviuri în...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă După o muncă serioasă, de câteva luni de zile, Robert Turcescu a publicat, zilele...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img