17.6 C
București
sâmbătă, noiembrie 22, 2025
17.6 C
București
sâmbătă, noiembrie 22, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeGușă: Retragerea americanilor din România nu-i nici o surpriză, totul e conform...
Data publicării: octombrie 30, 2025 14:28

Gușă: Retragerea americanilor din România nu-i nici o surpriză, totul e conform înțelegerilor Putin-Trump, asistate de către Xi Jinping. Resetarea militară în zona Mării Negre e doar un episod din serialul rearanjării planetei conform Noii Ordini Mondiale (NOM)! #ViitorulRomâniei

Data publicării: octombrie 30, 2025 14:28

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Am urmărit, pe cât am reușit, ieri, spectacolul mirării, cu accente de disperare, generat de confirmarea publică a retragerii prezenței americanilor din România, una de tip militar, pentru că altfel de prezență a SUA nu există, de fapt, pe la noi, pe pământul nostru românesc. Iar spectacolul mediatic despre care vorbesc a fost unul de tip râsu’-plânsu’. A fost de râs, deoarece disperarea unor ageamii, care se exprimau prin studiourile de televiziune legate de subiect, chiar a căpătat accente comice, dar a fost și de plâns, pentru că vorbim, din nou, despre un episod în care autoritățile românești cunoșteau în detaliu operațiunea americană și în avans, fuseseră informate de către SUA în mod judicios și clar, dar, la rândul lor, aceste autorități n-au mai informat națiunea; au preferat să joace din nou un teatru pentru proști (știți, cum spun eu acestui gen de reprezentație). Cel puțin pentru audiența Gold FM, deci pentru voi, prieteni goldiști, acest anunț oficial, venit pe canale publice din Ucraina (atenție, treabă de remarcat, apropo de unde anume se acționează manetele geopolitice în zona noastră), deci acest anunț oficial nu a fost deloc o surpriză. Cam din luna aprilie, noi am dezbătut aici, în mod curent, posibilitatea cu grad mare de probabilitate ca americanii să se retragă din zona Mării Negre, conform „înțelegerilor Putin-Trump”, după cum le-am botezat chiar eu. Primul articol de acest tip din aprilie se intitula așa:

„Se confirmă din SUA că Trump i-a cedat lui Putin influența în Estul Europei. Motivul e cel pe care l-am expus, ´It’s DEDOLLARISATION, stupid!´”.

Gușă: Se confirmă din SUA că Trump i-a cedat lui Putin influența în Estul Europei. Motivul e cel pe care l-am expus, “It’s DEDOLLARISATION, stupid!”

Explic, din nou, pe scurt, ce spuneam acolo, anume că cererile lui Putin spre a se negocia mai departe resetarea mondială sunt legate în mod concret de cedarea controlului militar către Rusia în mod prioritar la Marea Neagră, la care Trump bineînțeles că i-a răspuns cu o contra-cerere: în spiritul acestei cedări a americanilor din zona noastră, să cedeze și rușii controlul militar preponderent în zona Mării Baltice americanilor. Asta a fost doar o parte a acestui troc care, însă, a fost obiectivată prin pași consecutivi. Unii dintre acești pași au fost făcuți, ca să zic așa, la derută, pentru ca să nu-și dea seama cei nechemați la negocieri despre ce ar fi vorba. Aici vorbesc în primul rând de liderii Uniunii Europene. Alți pași, însă, au fost extrem de concreți, negociați dinainte, cum este și cel al retragerii până la final a cele mai mari părți din efectivele militare americane în zonă și posibil cedarea contracost a facilităților existente pe teritoriul României unor noi actori geopolitici ce vor fi prezenți. Așadar, resetarea militară în zona Mării Negre, cu care ne confruntăm noi acum, este doar un episod din serialul rearanjării planetei conform Noii Ordini Mondiale.

La ce anume să vă așteptați în viitor referitor la rolul și statutul României pe termen scurt și mediu, nu-i chiar așa de simplu de prezis în mod precis, dar niște elemente sunt deja destul de clare și vi le ofer astăzi, pe scurt.

  1. Din punct de vedere militar, România nu va mai conta în sine. Va fi tot cu un rol de bază pentru așezarea unor dispozitive militare ale altora, ale Factorului Extern, dispozitive militare cu potențial exclusiv de supraveghere și, în orice caz, de tip defensiv. Desigur că viitorii titulari ar putea fi francezii, dar pot intra în jocul românesc și nemții; eu aș lua în considerare chiar și Turcia. Toate cele trei țări sunt puteri mijlocii, dar cu interese geo-economice bine precizate în regiunea extinsă a Mării Negre
  2. Din punct de vedere geo-economic, având în vedere potențialul real și serios al României la acest capitol, după stabilizarea conflictului din Ucraina, țara noastră va deveni o entitate economico-comercială de tip bazar. Asta va fi SECURISTANUL nostru, adică ceva cu diverse capitaluri externe, ce vor lua opțiuni de investiție și exploatare. Desigur că acesta a fost statutul nostru și în ultimele două decenii, în care am fost exploatați de către Uniunea Europeană. Diferența e că, acum, eu prevăd că adevăratul hegemon în zonă, din punct de vedere economic, va fi China. China are acest interes și va căpăta autoritatea necesară, iar, în mod concret, eu prevăd o desantare în România a capitalului din zona Orientului Mijlociu, bineînțeles cu pașaport oferit de către chinezi, capital mai ales emiratez, dar iau în calcul și opțiunile Turciei, chiar și ale Israelului. Din păcate, prevăd și o ofensivă a miliardarilor ucraineni pe teritoriu românesc, așa cum este obiectivată deja în lupta de la Galați de preluare a combinatului de acolo, între miliardarul nostru român și miliardarul lui Zelenski, Rinat Ahmetov, fostul patron al lui Mircea Lucescu de la Dinamo Kiev.
  3. În baza celor două previziuni de tip geopolitic, vă este limpede că așa-zisa „conducere politică” a României va fi amenajată în mod corespunzător, exclusiv prin decizii externe. Diferența este că nu va mai exista o „Înaltă Poartă” sau, în orice caz, nu una singură. Nu va mai fi nevoie nici de alegeri anticipate în actualul ciclu parlamentar. Jocul de organizare a puterii va fi unul aparent aleatoriu, dar cu o rezultantă de tip conformist, iar la sorocul parlamentarelor din 2028 vom avea parte de un rezultat impus în mod precis. Știu, vi se pare neconvenabil, în mod sigur, n-am nicio îndoială, dar aici am ajuns și nu avem nicio șansă de elevare și cred că este mai înțelept să priviți adevărul în față; el este și drept consecință a modului în care acest popor român s-a purtat în ultimii 36 de ani, adică într-un mod mai degrabă lamentabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Premierul Robert Fico refuză să modifice Constituția așa cum cere Bruxelles-ul!

Prim-ministrul slovac, populistul pro-rus Robert Fico, a declarat vineri că procedura de încălcare a dreptului comunitar iniţiată de Comisia Europeană (CE) împotriva ţării sale...

Untold se preface că nu știe că din dar in dar...

Untold pare să fi învățat doar jumătate din regula orașului. Primește mult, returnează strict cât zice judecătorul. De la primul festival și până azi,...

INPOLITICS: Lecția concisă a lui Mearsheimer despre războiul ucrainean, concluzia e...

Considerat unul dintre cei mai mari și mai influenți politologi americani ai momentului, John Mearsheimer a fost invitat în aceste zile să țină un discurs în...

DDWALL: Textul complet al declarației lui Putin despre planul de pace al lui Trump!

„Desigur. Nu este niciun secret aici. Nu am vorbit public asta plan decât în ​​termeni generali, dar nu este nimic de ascuns. Planul de...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img