(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Puține lucruri îmi mai dau satisfacție de ceva ani încoace. Probabil că, începând repede munca, eforturile, luptele, am ajuns să mă conving că puține lucruri merită. Și, din păcate, decăderea societății per ansamblu, a celei românești în mod special, îmi oferă puține satisfacții, așa cum spuneam. Mă bucură joaca copiilor, discuția cu ei, nu cu copiii mei, cu copiii altora; sigur, și cu copiii mei, dar de-acum sunt mari. Mă bucură câștigurile sportivilor mei din judo la competițiile internaționale, rezultatele bune ale sportului atunci când apar. Puține lucruri, oricum, față de câte aveam înainte. Mă delectez în continuare cu cărți bune și o fac mult mai des. La filme nu mai am speranță, pentru că nu se mai produc.
Un lucru care-mi mai produce însă satisfacție și bucurii este atunci când pot să ajut pe cineva. Cei care-mi sunt apropiați știu că fac asta de foarte mult timp, s-ar putea de 30 de ani, dar cu intensități diferite și conform capabilităților mele de la diferite momente ale vieții. În ultima vreme, însă, am observat că cei care cer ajutor s-au înmulțit simțitor și am sesizat eu asta la modul personal prin cererile de ajutor care mi se adresează. Oamenii nu se mai pot descurca singuri, nici în plan material, au nevoie de împrumuturi, au nevoie de sfaturi pentru aceste împrumuturi, mulți riscă și se duc la cămătari sau la celebrele IFN-uri (întreprinderi financiare nebancare), amanetându-și casele și, practic, viitorul. Mulți sunt bolnavi și sunt tratați în mod execrabil în spitalele românești; de cele private n-au bani. Aici am câteva intervenții pe săptămână; noroc că am mulți prieteni doctori sau manageri în sistemul sanitar și pot să-i rezolv pe cei apropiați care mai apelează la mine. Din păcate, sunt din ce în ce mai mulți. Le mai dau sfaturi de viață unora, făcându-le bine, spunându-le din experiența mea.
Cert este că mi-am dat seama că marea majoritate a populației nu se mai poate descurca dacă nu primește ajutor de la cei apropiați, de la rude, dar mai ales de la vecini, iar asta este o veste proastă, dar în același timp este ceva ce trebuie să vă mobilizeze, prieteni, să reînvățați să vă ajutați reciproc. Dacă vă amintiți, în pandemie am vorbit într-un serial de vreo 12-15 episoade despre solidaritatea în grupuri mici; unul aduce ceva, altul duce altceva, unul se pricepe la ceva, altul se pricepe la altceva, dar, ușor, în aceste grupuri mici se poate supraviețui mai bine. Îmi reiau acest sfat astăzi, pentru că, în lipsa solidarității, viața vi se va părea un chin. Cu siguranță. Așteptările pe care le-ați avut până acum de la statul român, în baza taxelor pe care le plătiți în mod cinstit, sau de la administrațiile locale, tot în baza acelor taxe pe care le plătiți în mod cinstit, vedeți că sunt speranțe în van, că nu vă aduc nimic, că nu pot să rezolve în mod operativ problemele cu care vă confruntați.
Atunci am decis să fac astăzi acest apel pentru toți și să vă invit, prieteni, să reînvățați să vă ajutați reciproc, pentru că veți păți așa ca mine dacă îi veți ajuta pe alții. O să vă faceți o bucurie, o să vedeți cât de tonic este acest sentiment al ajutorului dat la nevoie.
