Autor: Cozmin Gușă
În 1989, acum deja nu se mai contestă că URSS-ul este cel care a decis implozia controlată a blocului comunist, din care cel mai mult au suferit românii și România regimului Ceaușescu, unde a fost nevoie să moară mulți oameni pentru ca să se îndeplinească dezideratul comun al URSS-ului și Occidentului, cumva colectiv și în acel moment. Controlul geopolitic în regiunea noastră a revenit, așadar, în primă instanță, URSS-ului, apoi Rusiei, Federației Rusiei după 1991, în momentul în care s-a dizolvat URSS-ul, care Rusie a căpătat asigurări repetate de la toți președinții americani că NATO nu se va extinde în fostele țări comuniste, deci în post-comunism, timp în care, primind asigurări, Rusia se prăbușea din ce în ce mai decisiv sub maneta unui președinte ca Boris Elțîn, mult prea slab și vicios pentru o miză atât de însemnată. Așa a apărut Vladimir Putin, în ultima zi a anului 1999, deci din anul 2000, un Putin care a încercat să cadă la pace cu Occidentul Colectiv, condus în mod autoritar de către SUA, tocmai pentru ca să încerce astfel să-și salveze țara, ce era deja condamnată la feliere, la împărțire de către Marea Finanță Occidentală. Așa a fost momentul summit-ului NATO de la Roma, din anul 2001, în care s-a decis Consiliul NATO-Rusia, cu perspectiva expusă chiar de Putin ca Rusia să intre în NATO. Apoi a venit fatidicul 11 septembrie, cu impunerea unei autorități maximale din partea Statelor Unite pe glob și cu un detaliu interesant, prin care Vladimir Putin, președintele Rusiei, își exprima totalul sprijin pentru George Bush, numindu-l, într-o scrisoare celebră în epocă, „frate George”.
Extinderea NATO se făcuse deja la acel moment – cunoașteți primul val din 1999, în care Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia au intrat în NATO, în ciuda promisiunilor. De fapt, această extindere a NATO este evenimentul principal care a adus pe cineva ca Putin la putere în Rusia. După anul 2000, au intrat în NATO și România, și Bulgaria și bineînțeles că deja era prea mult pentru ruși, oricât de slabi ar fi fost în acea perioadă. În mod consecutiv, apar Maidanele în Ucraina și așa-zisa „Revoluție Portocalie”, tot împotriva intereselor Rusiei, Revoluție Portocalie care a fost repetată, cumva, și în România și tot în anul 2004 – vă aduceți aminte uniformele portocalii ale lui Traian Băsescu. În tot acest timp, Rusia tace, suferă, însă începe să se înarmeze în mod discret și sofisticat, sub bagheta lui Putin și a silovikilor din jurul său. Ba chiar inițiază recuperarea controlului la Marea Neagră – vă aduc aminte episodul Georgia, din anul 2008, apoi episodul Crimeea, în 2014. Ca și contrareplică, Statele Unite încep să înarmeze Ucraina și să reînvie inclusiv batalionele Azov, de tip neonazist. Nu o mai lungesc, în final, în iunie 2021, apar celebrele negocieri ruso-americane de la Geneva, între echipele lui Joe Biden și Vladimir Putin, echipe de câteva sute de oameni fiecare. În urma acestor negocieri de la Geneva, rusul se convinge că, de fapt, este tras pe sfoară și este pregătit pentru un grătar al Occidentului Colectiv și astfel transpare la orizont perspectiva războiului ucrainean pentru prima dată în mod concret. SUA, nebănuind nivelul tehnologic și de organizare al armatei rusești, puternic modernizate în acei ultimi 20 de ani, sub bagheta lui Vladimir Putin, după cum v-am spus, dar nebănuind nici soliditatea și consistența relației Putin-Xi Jinping, America tratează viitorul război ucrainean în mod superficial, bazându-se inclusiv pe nevolnicele țări ale Uniunii Europene și pe Marea Britanie, crezând cumva că, prin alianța Occidentului Colectiv, îi va învinge ușor pe ruși, punând la bătaie și toate avatarurile economice pe care le avea. În plus, americanii au calculat prost și că potențialul mediatic de manipulare va fi suficient ca să distrugă alura de mare putere a Rusiei, încrederea partenerilor acesteia în potențialul rusesc de a rezista. Americanii se bazau cumva pe experimentul plandemiei, când au crezut că au prostit planeta cu vaccinarea – și n-au prostit-o, după cum s-a văzut. Deznodământul de azi este clar. Occidentul Colectiv apare ca un mare fâs. Ucraina, din păcate, este praf din toate punctele de vedere, iar America lui Trump are probleme reale atât de mari, încât este obligată să „danseze geopolitic” cu o Rusie a lui Putin, ce apare azi ca pivotul în jurul căruia se țese textura Noii Ordini Mondiale, desigur, o Rusie bine asistată de către China.
Ajung astfel cu recapitularea la România și perspectivele ei realiste în actualul context, descris mai sus. Să știți, în principal, că România este astăzi într-o situație similară cu prima jumătate de an din 1990, de acum 35 de ani, când, în mod aparent, aveam o putere provizorie cu Ion Iliescu la vârf, dar, de fapt, toate comenzile veneau din URSS, de la Moscova. De ce? Deoarece de acolo se girase și se organizase lovitura de stat din decembrie 1989. În decembrie 2024, deci 25 de ani mai târziu, o altă lovitură de stat a fost organizată în România, pilotată, însă, de data asta, de la Bruxelles, capitala „noului URSS”, după cum numesc eu Uniunea Europeană, lovitură realizată, însă, cu acordul expres al SUA, exprimat public de către fostul Secretar de Stat, Antony Blinken și, ce coincidență, tot de la Roma. Românii au ieșit doar la vot, dar n-au mai ieșit în stradă ca să protesteze împotriva deciziei ilegale a CCR. (Vă reamintesc faptul extrem de relevant că, pe data de 6 decembrie 2024, după decizia CCR, am postat pe conturile mele de pe rețelele de socializare mesajul că, dacă democrația românească nu va fi apărată în stradă, atunci aceasta va fi pierdută, spunând tot atunci că există dovezi în baza cărora judecătorii CCR și complicii lor ar putea fi arestați. Știrea mai este încă în circuitul public. Aveam și o înțelegere cu Călin Georgescu, că acesta va repeta mesajul meu către seară, în ziua de 6 decembrie. Georgescu, însă, m-a trădat și, alături de alți viteji ulteriori, a îndemnat imediat românii să stea în case, să nu cumva să iasă să protesteze pentru apărarea democrației lor și, uite așa, nu s-a mai organizat votul de pe 8 decembrie 2024)
Revin la istoria recentă, cu Trump, care s-a instalat la putere în ianuarie 2025 și, deși românii sperau la dreptate din partea sa, el și oamenii săi, Vance, Hagseth, Rubio, n-au vorbit niciodată despre lovitura de stat ce se dăduse în România, deși aveau această datorie, pentru că se dăduse acea lovitură de stat cu CCR-ul cu sprijinul SUA, lăsând să curgă, astfel, și alegerile din mai 2025, nederanjate, dar și acelea fraudate masiv, după cum am demonstrat de mai multe ori. Și tot n-a venit nimic din partea lui Trump, ce-a operat, în 2025, în cazul României, cu ochelari de cal și doar în baza datelor furnizate de către Donald Trump Jr., băiatul său bine finanțat de către cuplul Victor Ponta-Sebastian Ghiță, cei care, repet, au avut aportul principal la instalarea ca președinte a lui Nicușor Dan. Putin și Rusia, în schimb, au relevat în mod repetat că, în România, democrația a fost suprimată prin intervenția Occidentului Colectiv, inclusiv SUA. E limpede astăzi că rușii își construiau, de fapt, din timp, contextul potrivit pentru actualele negocieri cu americanii, începute la Riad, în primăvară, și continuate în Alaska, acum nouă zile. Pe acest fond, de după 6 decembrie 2024, Franța lui Macron, prin intermediul agenților ei de la vârful puterii românești, a preluat în mod samavolnic controlul României. N-a fost deranjată de Washingtonul lui Donald Trump deloc în executarea acestei operațiuni, și nici de Moscova. Totul până pe data de 15 august, anul curent, când Putin a așezat capitolul „Controlul la Marea Neagră” pe masa de negocieri ruso-americane de la Anchorage. Din considerente geopolitice imbatabile, pe care nu le mai dezvolt azi, dar cei care mă urmăriți le cunoașteți, Rusia e limpede că va considera acest control total la Marea Neagră ca ceva nenegociabil și se vor discuta doar acțiunile necesare și viitorul format geopolitic în care se va funcționa de acum înainte în arealul pontic. Vor intra, bineînțeles, ulterior în dispozitivul de negociere și alte entități statale, precum Turcia sau, bineînțeles, Marele Capital Occidental, cu interese economice care se vor obiectiva și vor deveni clare imediat după capitularea Ucrainei. Și astfel a ajuns și România, finalmente, în jocul geopolitic operativ, dar atenție, doar ca obiect de negociere, nu ca parte îndreptățită. Așa să vă explicați lipsa noastră, inclusiv de la masa de la Casa Albă, cu „cei șapte pitici euroatlantici”, acolo unde să știți că și Polonia a fost invitată, dar n-a mai participat, din considerente de scandal intern între premier și noul președinte. Franța și Macron sunt astăzi cu musca pe căciulă referitor la asumarea neaprobată a controlului lor în România. Așteaptă verdictul final al înțelegerilor Trump-Putin referitoare la zona noastră, iar francezii speră să rămână măcar cu dreptul de uzufruct al unor resurse românești, de care Franța are nevoie ca de aer acum, după pierderile uriașe suferite în Africa. E de presupus, așadar, o viitoare gudurare a lui Emmanuel Macron pe lângă Vladimir Putin, gudurare legată de viitoare drepturi în România, pentru că francezul a văzut deja că Trump nu îl poate ajuta în această speță.
Nu comentez azi evenimentele de coloratură consecutive negocierilor Trump-Putin din Alaska, adică cele legate de convocarea Ambasadorului Muraru la Departamentul de Stat sau de vizita oamenilor de la Ambasada americană la Autoritatea Electorală Permanentă. Nu comentez nici măcar ancheta lui Tulsi Gabbard referitoare la România. Toate acestea sunt relevante, dar deloc decisive în acest moment. Reiterez, la final, doar faptul că situația conducerii României de azi este similară primelor luni din 1990, iar maneta puterii românești de azi se află, deocamdată, în mâinile slabe ale reprezentanților UE, „noul URSS”, manetă, însă, ce vor fi obligați să o cedeze altora, exact așa cum se va decide pe parcursul următoarelor luni de negociere și implementare a Noii Ordini Mondiale. Rețineți și că Rusia revendică în mod nenegociabil controlul la Marea Neagră și nu mai acceptă o Românie ostilizată la adresa Moscovei – asta este cheia în care trebuie să interpretați evenimentele viitoare.
