12.7 C
București
marți, noiembrie 11, 2025
12.7 C
București
marți, noiembrie 11, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeGușă: Sociologii l-au băgat deja pe Simion în finala prezidențială. De ce...
Data publicării: octombrie 2, 2023 14:34

Gușă: Sociologii l-au băgat deja pe Simion în finala prezidențială. De ce nu se poate repeta modelul Iliescu-Vadim din anul 2000 și va fi nevoie de un lup îmbrăcat în blană de oaie suveranistă.

Data publicării: octombrie 2, 2023 14:34

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Să continuăm, prieteni goldiști, cu analizarea cercetărilor în serie ale institutelor de sondare. O să vedeți că așa putem percepe jocurile subterane ale partidelor politice. Mai întâi vă reamintesc ceva ce am mai spus, anume faptul că, dată fiind situația economică, aceste institute de sondare supraviețuiesc prin comenzi de la partide sau entități apropiate de acestea, deci rezultatele raportate sunt influențate în consecință.

INSCOP, institutul lui Remus Stefureac, a publicat azi clasamentul la zi pentru prezidențialele din 2024 care arată cam așa: locul întâi Geoană cu 25%, marcat ca independent, locurile 2 și 3 Ciolacu și Simion cu circa 19%, Ciucă următorul cu 11%, apoi Diana Șoșoacă cu 10%, Drulă cu 5,5%, Cioloș cu 4%, Hunor Kelemen cu 2,7%.

Comentarii: Scorul lui Geoană, în primul rând, mi se pare total fals, dar total fals; dacă ar fi așa, prieteni, deja acest lucru s-ar sesiza pe străzi, ar fi o emulație pro-Geoană sau ar fi perceput din audiența emisiunilor radio-tv, unde ar fi prezent Mircea Geoană, ori nu e cazul. Cei de la INSCOP, însă, s-au acoperit în cazul lui Geoană aplicându-i eticheta de independent, care, vezi, Doamne, l-ar motoriza pe soțul Mihaelei. Ciolacu e mult sub scorul PSD, iar Simion ar egala procentul AUR din sondaje. Ciucă reflectă probabil scorul real al PNL, pentru că de unul singur ar fi pe la 2-3%, treabă valabilă și în cazul lui Drulă de la USR. Procentajul lui Șoșoacă indică potențialul bazinului suveranist, e un scor suplimentar cu cel al AUR; dintre toți candidații măsurați doar Șoșoacă a declarat că va candida, nota bene. Scorurile a două personalități despre care se discută că vor intra în cursă, Eduard Hellvig și Laura Kovesi, n-au fost raportate, că de măsurat vă asigur că s-au măsurat.

Scopul sondajului devine evident, însă, doar la capitolul finalei prezidențiale, acolo unde INSCOP-ul ni-l arată pe George Simion ca protagonist sigur al finalei, dar învins în toate variantele. Ar trebui deci să credem că Geoană îl va învinge pe Simion cu 63,5%, Ciolacu cu 58,8%, până și amărâtul de Ciucă l-ar bate pe Simion cu 52,2%. La acest capitol, însă, este introdusă în teren și arma secretă: Emil Boc, zis Untold, prietenul lui Kovesi și cel ce, vă reamintesc, l-a găzduit pe „Gheboasă-găoază”, Boc care l-ar bate pe Ciolacu, dar ar capitula în fața lui Geoană. Adică INSCOP-ul ne induce ideea, ca să pricepem bine, că PNL are totuși resurse mari, dar nu le arată încă. Deci, din punct de vedere al rezultatelor, o joacă de amatori.

Ați priceput, însă, că scopul real al raportării publice a INSCOP este să arate că nu prea există un val suveranist în România, iar dacă ar fi, ar fi unul de tip Made în USA, cu Geoană care îl călărește, apoi, pe cale de consecință, că Simion nu are cum să câștige, fiind repetat cumva în 2024 modelul din 2000 când toți, toți s-au mobilizat contra lui Vadim și ne-am trezit din nou cu Iliescu președinte. Apoi ai asta nu se poate! Și nu se mai poate și o să explic pe scurt de ce.

Valul suveranist s a creat și în anul 2000, PRM-ul lui Vadim a înregistrat atunci un scor neraportat anterior de institutele de sondare, un scor mare, de 27%, dar a împărțit un val anti-guvernamental mare cu PDSR-ul, PSD-ul, de astăzi care a câștigat alegerile după dezastruosul mandat al lui Emil Constantinescu și le-a câștigat împreună cu Ion Iliescu, tocmai pentru că venea din opoziție. Nu mai vorbesc astăzi despre scamatoria splitării electoratului de dreapta prin candidaturile aranjate ale lui Isărescu și Stolojan. Anul viitor, însă, candidații PSD și PNL vor fi, indiferent cine vor fi ei, trași în jos de o guvernare ale cărei efecte vor fi resimțite negativ, extrem negativ, la nivel electoral, deja există, vă reamintesc, cel puțin 70% dintre români ce blamează rezultatele guvernării, iar, Geoană premiantul celor de la INSCOP, va descăleca de pe calul numit NATO, care la acel moment va fi organizație derizorie ce va fi contestată în plan mondial referitor la amatorismul abordării războiului ucrainian ce a băgat deja Europa în criză economică.

Deci, pesedistul Ciolacu, liberalii Ciucă, Boc sau oricare altul, independentul Geoană chiar nu au perspective reale astăzi să intre în finală, acolo unde în mod sigur vom avea un candidat suveranist, care poate fi George Simion sau altul comun al polului suveranist. Abia aici apare pentru PSD-PNL nevoia de candidat comun ce să reușească calificarea în finala prezidențială, iar acela va avea șanse pentru asta doar dacă va purta haina independentului, așa cum l-au îmbrăcat cei de la INSCOP pe Geoană pentru această cercetare. Și chiar și așa: cine poate fi acela care să poată bate valul suveranist, care astăzi este consolidat la aproape 60%? Asta este cifra reală și va mai crește. De bună seamă e nevoie de un Făt-Frumos, dar cum să câștige dacă el va fi susținut de tabăra zmeilor pesedisto-liberali. De aia nu merge modelul Vadim-Iliescu din anul 2000 în anul 2024, iar strategiile puterii din perioada următoare se vor concentra strict asupra decredibilizării, demonizării, eliminării oricărui candidat suveranist și tot nu va fi suficient și atunci, prieteni, se va trece la strategia de bal mascat, anume la îmbrăcarea din timp a unui lup în blană de oaie suveranistă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Robert Turcescu, detalii despre cartea sa și atacurile celor nemulțumiți de...

Autor: Oana-Medeea Groza Robert Turcescu, promovat în cadrul editorialului zilei pentru lansarea celei mai noi cărți ale sale, „Înapoi la turul 2”, a intervenit în...

Sarmiza Andronic despre lupta Justiției cu “restul lumii”, acalmia din lupta...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și prezentată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a vorbit...

Viorica Dăncilă face furori în China! Interviul luat de Dan Tomozei...

„Respectul, prietenia și colaborările deosebite dintre țările noastre, care au făcut să fim invidiați multă vreme, ne obligă să acordăm atenția cuvenită relațiilor cu...

Gușă: Robert Turcescu a publicat o carte cu 8 interviuri în...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă După o muncă serioasă, de câteva luni de zile, Robert Turcescu a publicat, zilele...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img