Hărțile „Noului Mare Orient Apropiat” ce explică războiul iminent din zonă

Autor: Cristian Unteanu

Care dintre hărțile „Noului Mare Orient Apropiat” a fost desenată corect? Ce urmează și cu ce costuri?

Într-un ciclu istoric perfect previzibil, marile puteri ale lumii se întoarc la aceeași mare întrebare: cine deține cheile Orientului apropiat și, ca atare, cine redesenează harta influențelor în zonă și, în consecință, va deține pentru perioada următoare controlul marilor rute maritime și terestre strategice?

În contextul a ceea ce se pregătește acum ca scenarii posibile în imediat pentru această zonă, cred că este util să reamintim câteva dintre hărțile de putere trasate în previziunea sau după încheierea unor mari conflagrații mondiale. Veți vedea care a fost implicarea (adeseori violentă) a unora dintre marile puteri pe atunci, încă, puteri coloniale statele care, iată, în 1914, împărțeau din ce în ce mai greu zona cu influența în scădere dar încă impresionantă a Imperiului Otoman.

Acesta din urmă este învins, sfărâmat în bucăți separate, iar cele trei puteri UK, Franța și Rusia care și-a dat acordul pentru Tratatul de succesiune a Imperiului, și-au împărțit totul în termenii celebrei înțelegeri secrete Sykes-Picot, iată harta care generat rescrierea frontierelor și este, cum spun mulți dintre analiști, la baza tuturor nenorocirilor care persistă și azi și care, la limită, pot genera un conflict extins:

Și astfel au crezut că pot împărți, ca la tarabă, un spațiu de o diversitate etnică și religioasă excepțională a cărui valoare practică rămăsese destul de teoretică până în momentul în care a apărut uriașa miză a stabilirii identității celor care, din emisfera occidentală, aveau să devină titularii exploatărilor imenselor rezerve de gaze și petrol din regiune. În paralel, problema Israelului – nici acum rezolvată definitiv la nivelul comunității internaționale cu o Organizație a Națiunilor Unite din ce în c mai slabă și fără influență reală – a generat conflicte dureroasă și este pe cale să stârnească o conflagrație majoră

Din acel moment – exact ca și acum (și de aceea am spus că este posibil să asistăm la încheierea unui ciclu istoric) – s-a deschis o triplă dilemă: 1. Cine stăpânește resursele și cine le exploatează 2. Și în condiții exploatează accesul la Canalul de Suez și Strâmtoarea Ormuz și le poate garanta securitatea 3. În condițiile în care China a investit resurse enorme în cele două trasee ale Noului Drum al Mătăsii (cel terestru care trece prin Asia Centrală și ajunge în Turcia  și cel maritim care, prin Canalul de Suez, ajunge în Mediterană), cum oare le va apăra, începând cu Iranul cu care are deja acorduri de asistență militară?

În acest context, privind la ce se petrece în aceste ore și aceste zile în regiune, să reamintim încă două hărți celebre. Prima a fost prezentată de Primul Ministru al Israelului în septembrie 2023 într-un discurs de la tribuna ONU. Aveți aici o relatare completă din sursă israeliană https://www.timesofisrael.com/pm-predicts-an-israel-transformed-in-mideast-has-no-words-for-internal-israeli-peace/  a momentului istoric pe nedrept considerat doar o simplă declarație de intenții și nimic mai mult. Numai că, atunci, dădea un semnal extraordinar: pe hartă, iată, nu există menționată existența vreunei entități statale palestiniene…

Recitiți deci, cu gândul la ce se petrece acum, acest fragment dintr-un articol apărut în 1982 în revista KIVUNIM a organizației sioniste mondiale cu sediul la Ierusalim (reprodus după sursa MEDIA TURK https://www.medyaturk.info/international/2017/08/08/grand-moyen-orient-la-ned/  ): „împărțirea Libanului în cinci provincii prefigurează soarta întregii lumi arabe, inclusiv Egiptul, Siria, Irakul și toată Peninsula Arabică. În Liban, chestiunea este deja rezolvată. Dezintegra Siriei și a Irakului în provincii etnic sau religios omogene, ca în Liban, reprezint ă obiectivul prioritar al Israelului pe frontul de est. Siria se va diviza în mai multe state, în funcție de comunitățile etnice, astfel încât zona de coastă va deveni un stat alauit șiit, regiunea Alep va fi un stat sunit, la Damasc va fi un alt stat sunit ostil vecinului său din nord; druzii își vor clădi propriul lor stat care se va întinde în zona Golan, în Huran și nordul Iordaniei”. Interesante gânduri, dar pentru restul teritoriul există o nouă proiecție, evident bazată pe o hartă proprie, niciodată oficial asumată dar mereu citată ca o posibilă poziție neoficială a americanilor în perioada Bush și despre care se spune că a fost circulată la un Summit G8 în 2004.

Harta aceasta apare în cartea „Never Quit the Fight” a lui Ralph Peters publicată în 2006 și ar putea să fie reluată de unii analiști care pregătesc noua formulă a „Păcii Americane” versiunea post conflict 2004 în Orientul Mijlociu.

Acestea sunt doar o parte dintre mizele care se pot activa oricând și sunt într-atât de mari încât pot justifica orice timp de interese de implicare în conflict. Și a oricăreia dintre marile puteri, în orice caz a super-puterilor, date fiind consecințele economice gigantice și foarte ușor de prevăzut. În funcție de rezultate, se poate oare vorbi – și cât de repede – de un nou Coridor de Securitate care să separe zone de influență, conectând cele două zone conflictuale active, Ucraina și Orientul Mijlociu?