În căutarea rațiunii pierdute

Autor: Petrișor Peiu

Pentru că tot se declamă din toate piepturile coaliției de guvernare pro-europenismul, nu trebuie să uităm că Uniunea Europeană are un act de constituire, numit Tratatul Uniunii Europene. Semnat la Maastricht în 1992, acesta este unul dintre cele două tratate fundamentale ale Uniunii Europene, celălalt fiind Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). El stabilește scopurile UE, structura instituțională, modul de luare a deciziilor și relațiile dintre UE și statele sale membre. Tratatul prevede un set de criterii pe care statele membre trebuie să le îndeplinească pentru a adopta moneda euro, criterii numite „de convergență”. Aceste criterii includ limita de 3% pentru deficitul bugetar, precum și o limită de 60% pentru datoria publică ca procent din PIB și nu sunt obligatorii doar pentru intrarea în zona euro, ci și pentru convergența reală a economiilor naționale.

Ar fi fost, deci, logic ca, atunci când clamezi atașamentul necondiționat la „valorile europene” să incluzi la aceste valori, în primul rând, criteriile de convergențe, adică exact cele care conduc la netezirea diferențelor de dezvoltare dintre statele membre. Ei bine, dacă ne uităm cu atenție la situația financiară a statului român, nu prea pare că avem ceva în comun cu celelalte state membre ale UE. Iată, bunăoară, cum arată performanțele financiare ale celor 27 de state membre:

Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/TEC00127__custom_867348/bookmark/table?lang=en&bookmarkId=6e51c8e8-8fac-47a9-aee7-3208f644255f

Practic, în 2024, România a avut cel mai mare deficit bugetar(-9,3%) dintre toate statele membre, urmată fiind, la mare distanță, de Polonia (-6,6%) și Franța (-5,8%). Media deficitului bugetar pe Uniune este de -3,2% . Nu-i nimic, veți zice, au mai fost și alte state în situația noastră. De exemplu, Italia, cu deficite uriașe în anii pandemiei: 2020 (-9,4%) și 2021 (-8,9%). Doar că, după pandemie, Italia și-a revizuit treptat comportamentul, scăzând deficitul bugetar la -8,1% în 2022, apoi -7,2% în 2023 și ajungând la un onorabil -3,4% în 2024! Traiectorii similare după pandemie au mai avut și Belgia, Spania sau Grecia.

Ei bine, la noi, pro-europenismul a rămas unul doar de paradă în ultimii ani, căci evoluția principalilor indicatori economici ne scoate total din tabloul european, pentru ultimii patru ani (2021-2024):

Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-euro-indicators/w/2-22042025-ap

Iată, spre comparație, cum apare tabloul de bord al „valorilor europene”:

Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-euro-indicators/w/2-22042025-ap

Vi se pare, oameni buni, că avem ceva în comun cu mediile europene?

Este adevărat că suntem încă departe de media europeană la ponderea datoriei publice în PIB, dar (54,8% la noi față de 81% media europeană), dar dacă ne uităm la creșterea acestei ponderi în ultimii patru ani, vom observa că nu mai există a asemenea rată de creștere nicăieri pe continent, tendința generală fiind de scădere.

Ei bine, dacă vom analiza cauzele acestui fenomen de prăbușire a condiției financiare a statului nostru, vom observa un lucru cât se poate de simplu. Dacă ne raportăm la ultimul an când țara noastră respecta criteriul Maastricht pentru deficit bugetar (2018) vom vedea că veniturile  statului au crescut de la 302 miliarde de lei la 574 de miliarde de lei, adică o creștere de 90%, cheltuielile au evoluat de la 329 de miliarde de lei la 727 de miliarde de lei, majorându-se așadar cu 121%! În tot acest timp, PIB-ul țării a crescut de la 940 de miliarde de lei în 2018 la 1764 de miliarde de lei în 2024, adică o creștere de 87%.

Aici stă înțelegerea performanței catastrofale  din 2019 încoace: PIB-ul a crescut cu 87%, veniturile la buget au urmat aceeași traiectorie , crescând cu 90%, dar cheltuielile au crescut mult mai rapid, cu 121%.

Aceste cifre demontează și teoria conform căreia veniturile statului sunt mult prea firave, căci observăm o creștere ușor mai rapidă a veniturilor bugetare, în raport cu creșterea economică, semn clar că atât economia, cât și populația, nu s-a apucat brusc de evaziune în 2019. Inclusiv ca pondere în PIB, se distinge cu claritate o creștere a veniturilor statului de la 32,6% la 34,1% între 2021 și 2024, adică o suplimentare cu un punct procentual și jumătate. Problema apare, însă, la cheltuieli, care au crescut cu o treime mai repede decât economia sau decât veniturile bugetare (121% versus 90% sau 87%)! Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile au crescut de la 39,8% la 43,5% între 2021 și 2024, adică cu aproape 4puncte procentuale, de trei ori mai mult decât avansul veniturilor!

Sigur că guvernarea prin lozinci a condus la singurul rezultat posibil în această situație: bugetul bolnav al statului a îmbolnăvit și economia. Căci politrucii nu au știut decât una și bună, cică statul colectează pre puțin, motiv pentru care au crescut treptat povara fiscală, aducând inhibarea creșterii economice. Este cât se poate de clar: măsurile de reprimare fiscală a contribuabililor luate de guvernele din ultimii ani au adus și prăbușirea creșterii economice, de la 6,1% în anul 2018, la 3,9% în 2019, apoi, după o evoluție nespecifică în pandemie (-3,7% în 2020  și  5,5% în 2021), venind dezastrul: 4,4% în 2022, 2,4% în 2023, 0,9% în 2024 și stagnare pe primul trimestru din 2025! Aceasta a fost demonstrația aritmetică a unui fapt știut bine în lumea largă: dacă crești taxele pentru a strânge mai mulți bani la buget, vei induce recesiune în economie! Simplu și demonstrat în ultimii ani cu prisosință.

Pentru a fi și mai evident dezastrul financiar al statului român, iată imaginea completă: cel mai mare deficit bugetar din UE, cel mai mare deficit de cont curent din UE, cea mai mare inflație din UE, cel mai rapid ritm de creștere a datoriei publice din UE și cea mai mare dobândă la obligațiunile pe termen lung din UE.

Se vorbește, în context, foarte mult despre sumele pe care le primim de la Uniunea Europeană. Iată și aici o evoluție interesantă: în august 2021, acum patru ani, România primise de la UE peste 66 de miliarde de euro și plătise contribuții către UE de 23 de miliarde de euro, rămânând cu o sumă netă de aproape 44 de miliarde de  euro. (https://mfinante.gov.ro/documents/35673/920747/BFN-2021_07_31.pdf?fbclid=IwAR1ljP9loSB1YhrjabC5PZAlCcuVS83LMWSDlkTeILPqvnoNiuPp5tXrMxU ). La final de mai 2025, sumele primite de țara noastră (incluzând PNRR, un program care nu se va mai repeta) ajung la aproape 103 miliarde de euro (un plus de 36 de miliarde de euro), iar contribuția plătită la UE atinge nivelul de 34 de miliarde de euro (un plus de 11 miliarde de euro), rămânându-ne o sumă netă de aproape 69 de miliarde de euro:

Sursa:  https://mfinante.gov.ro/static/10/Mfp/buget/sitebuget/BFN2025_05_31.pdf

Practic, o treime din banii europeni din 2007 încoace ne-au intrat doar în ultimii patru ani, ani, în care am plătit și o treime din contribuția către UE, dar și ani în care am rămas net cu 25 de miliarde de euro, adică practic avem un plus de 6 miliarde de euro pe an din fondurile UE, cam 1,8% din PIB. În fiecare din ultimii ani, noi am rămas cu 30 de miliarde de lei din banii europeni, aproape la fel de mult precum cheltuielile cu dobânzile.

Situația bugetară a statului devine și mai grea atunci când luăm în considerare faptul că fluxul financiar uriaș de la UE de după 2026 se va reduce la jumătate, pentru că vor dispărea sumele din PNRR și vom rămâne doar cu cele din cadrul financiar multianual 2021-2027.

Însă, după discuția cu fondurile europene, ar trebui să notăm căderea încă a unui mit și anume acela că una din soluțiile ieșirii din criza bugetară ar fi absorbția mai mare de bani de la UE. Oameni buni, sumele intrate de la UE în ultimii patru ani au fost mai mult decât duble decât în orice altă perioadă de patru ani din 2007 încoace și, cu toate acestea, ele nu au ajutat deloc scopului calmării deficitului bugetar. Cu alte cuvinte, deși în ultimii patru ani, ne-am ales cu sume duble primite de la UE decât de obicei, deficitul bugetar a avut cea mai mare creștere din ultimele trei decenii!

Recapitulând: veniturile la buget au crescut în ritmul creșterii nominale a economiei, fondurile europene s-au dublat și, cu toate acestea, boala financiară a statului s-a agravat major. Care să fie, totuși, cauza?

Pentru a afla răspunsul la această întrebare ar trebui să lăsăm la o parte toate prejudecățile și lozincile politicianiste și populiste și să ne uităm la cifre. Și mai precis la cifrele legate de cheltuielile statului, căci am văzut deja că veniturile statului au urmat creșterea nominală a PIB, deci a economiei. Hai să vedem, pentru început,  execuția bugetară pe 2018. Iată structura veniturilor statului:

-15% din PIB venituri fiscale, din care 9,9% TVA și accize (plus câteva alte mărunțișuri de taxe pe bunuri și servicii)

-10,3% din PIB contribuții de asigurări

– 2,9% din PIB venituri nefiscale

– 2,8% din PIB venituri de la UE

Și cheltuielile statului:

-9,1% din PIB cheltuieli cu salariile bugetarilor

-4,7% din PIB cheltuieli cu bunurile și serviciile

-1,4% din PIB cheltuieli cu dobânzile pentru datoria publică

-10,7% din PIB asistența socială

-2,6% din PIB  cheltuieli din fondurile europene nerambursabile

-2,5% din PIB cheltuieli de capital

-0,7% din PIB subvenții

Și acum să comparăm cu execuția bugetară pentru 2024. Iată structura veniturilor:

-16,5% din PIB venituri fiscale, din care

-10,7% din PIB TVA și accize

-10,7% contribuții de asigurări

-2,3% venituri nefiscale

-2,4% de la UE

Și cheltuielile bugetare din 2024:

-9,3% din PIB cheltuieli cu salariile bugetarilor

-5,3% din PIB cheltuieli cu bunurile și serviciile

-2,1% din PIB cheltuieli cu dobânzile pentru datoria publică

-12,7%% din PIB asistența socială

– 2,4% din PIB  cheltuieli din fondurile europene nerambursabile

-3,7% din PIB cheltuieli de capital

-1% din PIB subvenții

Ce s-a schimbat din 2018 până în 2024? Aici stă cheia înțelegerii derapajului bugetar:

-pe partea de venituri au crescut veniturile fiscale cu 1,5% din PIB, au scăzut cu 0,4% din PIB veniturile de la UE și cu 0,5% din PIB veniturile nefiscale (dividendele de la companiile statului în primul rând); au mai crescut veniturile din contribuții cu 0,4% din PIB și a mai scăzut suma din impozitul pe proprietate cu 0,1% din PIB;

– pe partea de cheltuieli au crescut cheltuielile cu salariile bugetarilor cu 0,2% din PIB, cu 2% din PIB cheltuielile cu asistența socială (diverse forme de ajutoare pe lângă pensie); au mai crescut cu 0,7% cheltuielile cu dobânzile și cu 0,6% cheltuielile cu bunuri și servicii, cu 0,3% cheltuielile cu subvențiile și cu 1,2% cheltuielile de capital, așa-zisele investiții.

Deci, oameni buni, cea mai mare creștere o are ponderea cheltuielilor cu asistența socială, pe fondul unei permanente competiții electorale. Practic, guvernele din ultimii 4-5 ani au făcut o alegere stranie: au decis să închidă centrale electrice și să nu construiască altele, dar în schimb să plătească o tot soiul de vouchere pentru energie plus o schemă costisitoare de plafonare și compensare a energiei electrice și a gazului natural. Pe înțelesul tuturor, guvernele din ultimii ani au decis să nu termine construcțiile începute de centrale electrice, să întârzie demararea exploatării gazului din Marea Neagră, dar în același timp să închidă mare parte din centralele pe gaze și cărbune și să facă concomitent liberalizarea pieței de energie și gaze. Consecința populistă? O sumă de aproape 45 de miliarde de euro cheltuită pentru a da oamenilor și industriei iluzia unor prețuri ținute sub control la gaze și electricitate.

O altă creștere necontrolată este a cheltuielilor cu dobânzile, pe fondul unei incapacități demonstrate de a menține disciplina fiscală și a unei politici iraționale de împrumuturi la cele mai înalte dobânzi di  Europa. Tot necontrolată și alimentată de populism este și creșterea cheltuielilor de capital (a așa-ziselor investiții) cu peste un punct procentual din PIB, dar și creșterea cheltuielilor de funcționare a statului, așa-numitele cheltuieli cu bunuri și servicii.

De unde vine suplimentarea cu 50% a cheltuielilor de capital? Păi din suplimentarea arbitrară a prețurilor contractelor deja atribuite de către stat. Justificare: zero!

Cum au putut să actualizeze guvernanții prețurile în contractele de lucrări și de achiziții publice, cu peste 16%,  dacă în ultimul an (de exemplu) prețurile producției industriale au crescut doar cu doar 0,85% în mai 2025 față de mai 2024?

Sursa: https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/ippi05r25.pdf

Pentru a fi cât se poate de clar: triplarea deficitului bugetar  în ultimii șase ani are patru mari surse: schemele sociale de compensare a prețurilor la energie, „actualizarea” arbitrară a costurilor unor lucrări de investiții, creșterea nejustificată a cheltuielilor de funcționare a statului (chirii, combustibili, consumabile, etc) plus creșterea cu o treime a dobânzilor la creditele luate excesiv de către guvern!

Să dăm și câteva exemple de „investiții cu prețuri actualizate”, să nu rămână nespuse anumite chestii. Anul acesta, costul pentru realizarea centurii Comarnic crește de la 340 de milioane de lei la 470 de milioane de lei, fără nicio bază legală. Ba mai mult, după ce s-a executat deja 48% din lucrare , se reface și studiul de fezabilitate! Repet, în condițiile în care prețurile producției industriale au crescut cu doar 0,85%. Cum s-a realizat această minune? Simplu, printr-o hotărâre de guvern, inițiată de ministrul Grindeanu și semnată de premierul Marcel Ciolacu. https://economedia.ro/centura-comarnic-se-scumpeste-cu-130-de-milioane-lei-ca-urmare-a-surparilor-de-teren-si-a-modificarilor-de-traseu-lucrarile-sunt-la-doar-48-si-ar-trebui-terminate-pana-la-sfarsitul-anului.html

Centrala de la Iernut este un alt exemplu bun: de la 268 de milioane de lei, costul este crescut din pix la 321 de milioane de lei, pentru ca, anul acesta, Romgaz să fie pus să plătească și unele din datoriile pe care contractorul general, firma spaniolă insolventă Duro Felguera, le avea către unii dintre furnizori!

Am lăsat la final spuma deciziilor aberante prin care guvernele toacă banii de investiții: guvernul nostru vrea să cheltuie nici mai mult nici mai puțin decât 10 miliarde de dolari pentru reactoarele nucleare mici modulare (SMR), încă neomologate și nevândute nimănui, pentru aceeași capacitate pe care o poate obține cu doar 1 miliard de dolari, dacă ar construi centrala de la Tarnița Lăpuștești, un proiect încercat de 50 de ani…

Sau poate sunteți curioși să aflați cum se toacă 3,1 miliarde de euro doar pentru „project management” la centrala de la Cernavodă, un alt contract fără nicio licitație și fără niciun standard de cost? https://hotnews.ro/contract-de-31-miliarde-de-euro-pentru-reactoarele-3-si-4-de-la-cernavoda-ce-decizii-au-luat-actionarii-nuclearelectrica-1835540

Concluzia, dragii mei, este simplă: avem nevoie de rațiune și de puțină aritmetică pentru a înțelege de ce am ajuns aici, de ce trebuie să suportăm iar costul unei inflații de peste 10% și de ce trebuie să ne diminuăm nivelul de trai doar pentru a plăti costul  deciziilor nebunești ale unor guverne lipsite de raționalitate.