Uniunea Europeană a fost fondată nu de europeni, ci de Statele Unite și Regatul Unit, care au vrut să dețină controlul. Comisia Europeană (denumită anterior Înalta Autoritate) este administrația nealeasă, responsabilă cu impunerea voinței acestora asupra statelor membre. În ultimii ani, a reușit să extindă competențele Comisiei în detrimentul suveranității statelor membre fără a modifica tratatele. Urmând aceeași linie, Michel Barnier a adus în guvernul francez democrații americani și facțiunea fascistă a Israelului.
În Franța și Uniunea Europeană, controlul și responsabilitatea statelor sunt treptat puse în discuție. Fără să fi fost aduse modificări în tratatele europene, multe competențe ale statelor membre au fost transferate în liniște Comisiei Europene în ultimii 5 ani.
Bancnotă de 100 de franci emisă de Statele Unite și pusă în circulație de către Guvernul Militar Aliat al Teritoriilor Ocupate (AMGOT). Washington și Londra intenționau să ocupe Franța în locul naziștilor.
Originea Comisiei Europene
Să ne amintim înainte de toate că Uniunea Europeană este rezultatul unui proces gândit de anglo-saxoni la sfârșitul anului 1942. Amiralul William Leahy, șef de stat major al armatelor Statelor Unite și fost ambasador la Vichy până în mai 1942, a stabilit în Alger un Guvern Militar Aliat al Teritoriilor Ocupate (AMGOT) pentru Franța, în apropierea amiralului François Darlan, apoi a generalului Henri Giraud. A aplicat legile Vichy, dar nu a recunoscut autoritatea lui Charles De Gaulle la Londra.
Charles de Gaulle, considerând că britanicii și Statele Unite nu aveau niciun drept să-i ocupe țara, s-a opus ferm (de unde și opoziția sa față de debarcarea în Normandia).1 De asemenea, acest guvern n-a putut fi extins decât în Germania, Austria și Japonia, dar nu așa cum era planificat în Norvegia, Țările de Jos, Luxemburg, Belgia, Danemarca și Franța.
Având în vedere acest eșec, anglo-saxonii au căutat o formă de guvernare pentru a putea controla întreaga lume, în conformitate cu voința lor comună exprimată în cadrul Conferinței Atlanticului.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite și Regatul Unit au împărțit lumea. Churchill și-a imaginat regruparea Germaniei de Vest, Belgiei, Franței, Italiei, Luxemburgului și a Țărilor de Jos într-o organizație supranațională, Comunitatea Economică Europeană (CEE). Acesta urma să înlocuiască AMGOT (care a persistat în Germania și Italia) pentru a implementa principiul liberei circulații a persoanelor, serviciilor și capitalului, în conformitate cu strategia de liber schimb anglo-saxonă. Statele Unite au condiționat împrumuturile din Planul Marshall cu obligația acestor țări de a intra în CEE.
MI6 britanic creează Liga Europeană pentru Cooperare Europeană (ELEC), în timp ce CIA finanțează Uniunea Europeană a Federaliștilor (UEF) și creează Comitetul American pentru Europa Unită (American Committee on United Europe).
Primul președinte al Înaltei Autorități a CEE, adică al predecesorului Comisiei Uniunii Europene, a fost germanul Walter Hallstein (1958-1967). Acest jurist nazist proiectase Neuordnung Europas (Noua Ordine Europeană) pentru führerul Adolf Hitler: propunea înlocuirea statelor-națiuni cu structuri regionale etnice, extinderea Reich-ului la toate populațiile vorbitoare de germană și golirea spațiului de populațiile indigene. Walter Hallstein a gestionat doar o parte din Europa pentru anglo-saxoni, el nu a trebuit să abordeze chestiunile expansiunii Germaniei și nici cea a expulzării sau exterminării populațiilor slave. Ca măsură de precauție, anglo-saxonii l-au neutralizat prin înlăturarea din funcții, încredințând politica de regionalizare Consiliului Europei.
De-a lungul istoriei sale, Înalta Autoritate, apoi Comisia Europeană, au fost doar interfețe civile între NATO (care a înlocuit AMGOT) și statele membre. Primii săi oficiali au venit de la AMGOT din Germania și Italia. În timpul războiului, ei fuseseră instruiți în afaceri civilo-militare în aproximativ zece universități americane.
Aceste administrații (nealese) au, în locul Parlamentului European (ales), competența de a iniția reguli în spațiul Uniunii. Acest punct este extrem de important: Înalta Autoritate, apoi Comisia, nu au alt scop decât să aducă toate standardele NATO în legile statelor membre. Parlamentul European este doar o cameră pentru înregistrarea deciziilor imperialismului anglo-saxon.
Astăzi, Comisia a impus standarde atât pentru producția de ciocolată (care sunt exact cele stabilite anterior de NATO pentru batonul de ciocolată din rația soldaților), cât și pentru construcția anumitor drumuri (pentru a putea permite trecerea tancurilor Alianței).
Ursula von der Leyen a reușit să crească puterea Comisiei în detrimentul statelor membre fără a modifica tratatele europene. Administrația sa a permis și mai mult Statelor Unite să interfereze în politica Uniunii.
Comisia von der Leyen
Acum să trecem la perioada actuală. În 2014, s-a convenit ca președinția Comisiei să ajungă la persoana din fruntea listei partidului la alegerile pentru Parlamentul European. La acea vreme se credea că fie Partidul Popular European (PPE), fie Partidul Socialiștilor Europeni (PSE), care avea deja președinția Parlamentului, avea să iasă în frunte. Fostul prim-ministru luxemburghez Jean-Claude Juncker, membru al rețelelor NATO din urmă (Gladio), a fost numit de PPE și a devenit președinte al Comisiei între 2014 și 2019.
În 2019, președinția Comisiei ar fi trebuit să revină creștin-democratului Manfred Weber. Totuși, el a demisionat din această funcție, deschizând calea social-democratului Frans Timmermans, fost ministru de externe olandez, al cărui partid a ocupat locul al doilea la alegerile pentru Parlamentul European. Dar Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și Polonia s-au opus, pentru că le-a acuzat constant de tendințe autoritare în timp ce era comisar responsabil cu îmbunătățirea legislației, relațiilor interinstituționale, a statului de drept și a Cartei drepturilor fundamentale. Cancelarul german Angela Merkel a propus-o apoi pe Ursula von der Leyen. Președintele francez, Emmanuel Macron, a susținut-o, cu condiția ca franco-americana Christine Lagarde2 să fie numită președinte al Băncii Centrale Europene.
În timpul discursului său de inaugurare, Ursula a declarat: „Comisia mea va fi o Comisie geopolitică”. Această expresie nu exprimă un rol în relațiile internaționale, ci se referă la teoria Lebensraum (spațiul de locuit) imaginată de Karl Haushofer. Ursula von der Leyen creează imediat un Grup pentru Coordonare Externă (EXCO). Se întrunește în fiecare marți la nivelul directorilor generali și în fiecare miercuri la nivelul consilierilor din birourile comisarilor.
În martie 2020, când tocmai preluase mandatul, Ursula von der Leyen a trebuit să facă față crizei Covid-19. Noul președinte a dezvoltat un program de redresare economică în valoare de 2.018 miliarde de euro (inclusiv 800 de miliarde împrumutați), apoi a organizat achiziția în comun a 4,6 miliarde de doze de „vaccinuri” pentru 71 de miliarde de euro suplimentari (adică de 15 ori costul de producție). În cele din urmă, se înființează un pașaport sanitar european, Certificatul digital COVID al UE , cunoscut sub numele de „Cod QR”. Aceste inițiative nu figurează printre competențele atribuite prin tratate Comisiei, totuși toate statele membre le-au adoptat. În plus, până atunci, Germania s-a opus mereu cu fermitate principiului împrumutului comun.
Oamenii de știință consideră astăzi că 2,8 miliarde dintre aceste doze nu au fost vaccinuri, ci doar medicamente cu ARNm mesager. Mai mult decât atât, toate erau experimentale.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene va deplânge lipsa de transparență a Comisiei în ceea ce privește contractele de cumpărare a vaccinurilor anti-Covid. Cu toate acestea, niciuna dintre procedurile inițiate pentru a obține mai multe informații despre schimburile dintre laboratoarele farmaceutice și doamna von der Leyen nu va avea succes. Soțul ei, Heiko von der Leyen, a fost numit director medical al Orgenesis, o companie legată de unul dintre laboratoarele care produc vaccinurile. Lucrează foarte puțin acolo și primește un salariu exorbitant. În plus, potrivit Curții de Conturi din Cipru, comisarul pentru sănătate al Ursulei von der Leyen, grecoaica Stélla Kyriakídou, ar fi primit 4 milioane de euro prin intermediul soțului ei, Kyriakos Kyriakídou.
La 23 februarie 2022, Rusia își începe „operațiunea militară specială” pentru a pune capăt masacrelor comise de „naționaliștii integrali” în Donbass. Această intrare a armatei ruse pe teritoriul ucrainean este considerată de NATO o agresiune, deși este doar o aplicare a rezoluției 2202. În orice caz, Înaltul Reprezentant și Vicepreședinte al Comisiei, Josep Borrell, declară: „Acesta este momentul în care se naște Europa geopolitică”.
Comisia propune imediat pachete de măsuri coercitive împotriva Rusiei, pe care Consiliul le adoptă fără dezbateri. Aceasta este transcrierea în dreptul european a măsurilor luate deja de Statele Unite3 și coordonate de fostul ambasador al Washingtonului la Moscova, Michael McFaul.
Comisia propune, de asemenea, un program vast de ajutor financiar și militar Ucrainei. Acesta a fost întocmit de Björn Seibert, șeful de cabinet al Ursulei von der Leyen și fost analist la American Enterprise Institute, în contact permanent cu Washingtonul. Până în prezent, a mobilizat 88 de miliarde de euro în ajutor financiar pentru Kiev și 50 de miliarde de euro în arme („Facilitate pentru Ucraina”).
Michel Barnier nu vede nicio contradicție între afilierea sa gaulistă și sprijinul său pentru Europa anglo-saxonă.
Rolul lui Michel Barnier în Franța
Înainte de alegerile europene din iunie 2024, președintele Emmanuel Macron îl numește prim-ministru pe Michel Barnier. Cu toate acestea, lista prezidențială nu a reușit să adune 15% din voturi. Președintele Macron a dizolvat apoi Adunarea Națională cu speranța de a-și reconstitui majoritatea parlamentară. Cu toate acestea, Jean-Luc Mélenchon a reușit în două zile să reunească partidele de stânga în cadrul Noului Front Popular. În primul tur, lista prezidențială a primit doar 20% din voturi. Președintele Macron evită ce e mai rău, organizând un „Front Republican” împotriva Frontului Național al lui Marine Le Pen. Abia după două luni de amânare a reușit să-l numească pe Michel Barnier prim-ministru.
Michel Barnier este un oportunist. Sprijinindu-l pe gaulistul Jacques Chaban-Delmas, l-a trădat pentru atlantistul Valéry Giscard d’Estaing, în 1977. Sprijinindu-l pe neo-gaulistul Jacques Chirac, l-a trădat pentru atlantistul Édouard Balladur, în 1993. În 2007, în procesul Clearstream 2, el a depus mărturie în fața judecătorului Renaud Van Ruymbeke împotriva gaulistului Dominique de Villepin în favoarea atlantistului Nicolas Sarkozy. Singura sa consecvență este să participe la construirea Uniunii Europene în umbra Washingtonului și Londrei. După respingerea prin referendum a Constituției Europene, a fost membru al grupului Amato, care a elaborat Tratatul de la Lisabona ce urma să fie impus prin parlament. El a negociat cu răbdare condițiile Brexit-ului cu Londra pentru că este singurul comisar european care cunoaște istoria UE și care înțelege logica voinței britanice. Cu toate acestea, îi înstrăinează pe mulți înalți oficiali europeni în timpul campaniei prezidențiale din Franța din 2022. El denunță gestionarea regulilor de imigrație de zeci de ani de către colegii săi de la Curtea de Justiție a UE, lucru pe care nu l-a mai făcut până acum.
La 21 septembrie, Elysée a anunțat componența guvernului al cărui prim-ministru era. Are grijă să sugereze că el este singurul autor al inițiativei și că președintele Macron nu l-a influențat. Acest lucru este evident fals. De exemplu, Marc Ferracci, ministru delegat responsabil cu Industria, fost prieten al lui Emmanuel Macron în timpul studiilor la SciencesPo, a fost cavaler de onoare la nunta lui, iar președintele a făcut la fel la nunta lui. Tatăl său, Pierre Ferracci, a participat la comisia Attali pentru eliberarea creșterii franceze (2007-2010), pentru care Emmanuel Macron a fost raportor special. El conduce o rețea care permite reangajarea funcționarilor publici de rang înalt care au fost temporar excluși. Soția noului ministru, Sophie Ferracci, a fost șefa de cabinet a lui Emmanuel Macron la Ministerul Economiei și la partidul său politic, En Marche. Ea a fost mutată la Caisse des Dépôts et Consignations și este astăzi președinte al Grupului SOS al lui Jean-Marc Borello, prieten vechi al lui Brigitte Macron.
Guvernul Barnier este plasat sub auspiciile democraților americani și ale sioniștilor revizioniști israelieni.
Ministrul său de externe, Jean-Noël Barrot, este moștenitorul unei lungi succesiuni de creștin-democrați. Bunicul său, Noël Barrot, a fost un luptător de rezistență și deputat. Tatăl său; Jacques Barrot, a creat clubul Dialogue & Initiative cu Michel Barnier. A fost viceministru, vicepreședinte al Comisiei Europene și chiar membru al Consiliului Constituțional. Sora lui Jean-Noël, Hélène Barrot, este director de comunicare pentru Uber-Europe. Specialist în finanțe, a fost profesor asociat la Massachusetts Institute of Technology (MIT), apoi profesor la HEC Paris. A fost laureat (promoția 2020) al programului „Young Leaders” al Fundației franco-americane.
În această fotografie îi vedem, pe 26 septembrie 2024, pe președinții american și francez la Adunarea Națiunile Unite. Benjamin Haddad este lângă Emmanuel Macron, în timp ce Amos Hochstein este în dreapta fotografiei.
Acest grup mic a organizat o cerere de încetare a focului în Liban. În realitate, era vorba despre a-i oferi Israelului timp să-l asasineze pe Hassan Nasrallah, secretarul general al Hezbollah.
Cel mai surprinzător membru al guvernului Barnier este ministrul său delegat pentru Europa, Benjamin Haddad. Presa i-a remarcat rolul în cadrul Consiliului Atlantic, deci în serviciul Washingtonului. De asemenea, a fost un înalt funcționar în Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), unde a apărat pozițiile Statelor Unite și ale Israelului. Dar cel mai important lucru este în altă parte: a lucrat multă vreme în cadrul Fondului Tikvah care se prezintă ca o asociație de educație evreiască americană. În realitate, este o asociație de „sioniști revizioniști”, adică discipoli ai fascistului Vladimir Jabotinsky, al cărui portret împodobește pereții tuturor clădirilor sale și este reprodus în toate publicațiile sale. Fondul Tikvah nu este o organizație pro-israeliană ca celelalte, el promovează ideologia lui Benjamin Netanyahu (al cărui tată a fost secretarul privat al lui Jabotinsky)4 . Amintiți-vă că primul prim-ministru al Israelului, David Ben-Gurion, i-a interzis lui Jabotinsky să fie înmormântat în Israel. Potrivit Haaretz, Fondul Tikvah, prezidat de criminalul american Elliott Abrams5 , a finanțat preluarea în Israel de către Benjamin Netanyahu și aliații săi, Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich6 . În urmă cu trei ani, Benjamin Haddad a explicat că asimilarea Hezbollah-ului unei organizații teroriste precum Daesh, cu care el a luptat, dar pe care a susținut-o Israelul, a făcut posibilă obținerea sprijinului de la europeni.7
De reținut:
• Comisia Europeană este moștenitoarea Înaltei Autorități a CEE, ea însăși moștenitoare a AMGOT, adică a autorității de ocupație militară anglo-saxonă.
• Comisia Europeană nu este, așadar, aleasă, ci compusă la inițiativa anglo-saxonilor. Singura sa funcție este ca standardele NATO să fie adoptate de statele membre.
• Guvernul Barnier este extinderea Comisiei. Include atât un ministru aprobat de democrații americani, cât și un altul reprezentând sioniştii revizioniști ai lui Benjamin Netanyahu.
sursă: reseauinternational.net
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
