Autor: Lelia Munteanu
Am un prieten imaginar. Îi spun Îngeraşul Taoist. E singurul înger într-o religie fără îngeri. Ce poate fi mai fucking frumos? Tot ce ştiu a trebuit să învăţ de la el: lasă Wu (golul) să cheme, iar plinul să răspundă (asta-i definiţia rectificării bugetare, mi-am zis).
De la Îngeraşul Taoist am înţeles că Wu se asortează cu un concept drag Executivului: wu-wei (inactivitatea maiastră).
Să luăm aminte, din “Tao Te Ching” cetire (n-ai zice că a fost scrisă cu cinci secole înaintea guvernanţilor noştri, care o fac pe chinezii):
“Dacă nu-i vom ridica în slăvi pe demnitari, nu vor fi certuri în popor. Dacă nu vom preţui obiectele rare, nu vor fi hoţi în popor. Dacă nu vom arăta ceea ce poate trezi invidia, inima poporului nu va fi tulburată! De aceea, cârmuirea omului înţelept face ca inimile lor să fie goale, iar burţile pline; le slăbeşte voinţa şi le întăreşte oasele (…).
Gloria şi ruşinea seamănă cu frica. Puterea este asemănătoare cu o mare nenorocire în viaţă. Ce înseamnă că gloria şi ruşinea seamănă cu frica? Aceasta înseamnă că oamenii neînţelepţi îşi câştigă gloria cu frică şi o pierd tot cu frică. Ce înseamnă că puterea este asemănătoare cu o mare nenorocire în viaţă? Aceasta înseamnă că sufăr de o mare nenorocire, pentru că îmi sunt preţios mie însumi (…).
Atunci când în stat domneşte dezordinea, apar ‘slujitorii credincioşi’.
Omul înţelept nu se pune în evidenţă şi de aceea străluceşte, nu vorbeşte despre sine şi de aceea este glorios, nu se proslăveşte şi de aceea este merituos, nu se înalţă singur şi de aceea este mai mare peste alţii. El nu luptă şi de aceea este de neînvins (…).
Ţara seamănă cu un vas tainic, pe care nu ai voie să îl atingi.
Victoria trebuie sărbătorită printr-o ceremonie funebră.
Dacă palatul este luxos, ogoarele sunt acoperite de buruieni, iar hambarele de grâu sunt goale.
Cel care vorbeşte mult nu ştie. Cel care ştie mult nu vorbeşte.
Guvernarea unei împărăţii mari este aidoma cu pregătirea unei mâncări din peşti mărunţi.
Poporul flămânzeşte, pentru că cârmuirea îi ia dări prea mari.
Cuvintele adevărate nu sunt frumoase. Cuvintele frumoase nu merită încredere. Cel bun nu este elocvent. Cel elocvent nu poate fi bun. Cel care ştie nu caută să dovedească, iar cel care caută să dovedească nu ştie (…)”.
Ce-ar mai fi de adăugat? “Nimicul nimicului este, de asemenea, nimic”.
sursă: mediafax.ro
