“Se pare că, în fiecare zi, ni se reamintește că trăim într-o eră a rivalității dintre marile puteri, că ordinea internațională bazată pe reguli se estompează, că cei puternici fac ceea ce pot, iar cei slabi suferă ceea ce trebuie.
Iar acest aforism al lui Tucidide este prezentat ca inevitabil, ca logica naturală a relațiilor internaționale care se reafirmă. Iar în fața acestei logici, există o tendință puternică pentru aceste țări de a se conforma, de a se adapta, de a acomoda, de a evita problemele, de a spera că obediența va cumpăra siguranță.
Ei bine, nu o va face. Așa că, ce opțiuni avem?
În timp ce Donald Trump arde alianțe vechi de zeci de ani, Canada ajunge să se gândească la ceea ce înainte părea de neconceput.
În 1978, disidentul ceh Václav Havel, devenit ulterior președinte, a scris un eseu intitulat „Puterea celor fără putere”, în care punea o întrebare simplă: cum reușea sistemul comunist să se mențină?
Iar răspunsul lui începea cu un băcan.
În fiecare dimineață, negustorul punea în vitrina magazinului său un afiș: „Proletari din toate țările, uniți-vă”. Nu credea în asta. Nimeni nu credea. Dar punea afișul oricum, ca să evite problemele, ca să arate conformare, ca să se integreze. Iar pentru că fiecare negustor de pe fiecare stradă face același lucru, sistemul continua, nu doar prin violență, ci prin participarea oamenilor obișnuiți la ritualuri pe care, în privat, le știau false.
Havel a numit asta „a trăi în minciună”. Puterea sistemului nu vine din adevărul lui, ci din disponibilitatea tuturor de a se comporta ca și cum ar fi adevărat. Iar fragilitatea lui vine din aceeași sursă. Când chiar și o singură persoană încetează să mai joace rolul, când băcanul își dă jos afișul, iluzia începe să se fisureze.
Prieteni, este timpul ca firmele și țările să își dea jos afișele din vitrină.
Timp de decenii, țări precum Canada au prosperat sub ceea ce numeam ordinea internațională bazată pe reguli. Ne-am alăturat instituțiilor ei, i-am lăudat principiile, am beneficiat de predictibilitatea ei. Și, datorită acestui cadru, ne-am putut permite politici externe bazate pe valori, sub protecția acestui sistem.
Știam că povestea ordinii internaționale bazate pe reguli era parțial falsă, că cei mai puternici se exceptau atunci când era convenabil, că regulile comerciale erau aplicate asimetric și că dreptul internațional se aplica cu rigoare variabilă, în funcție de identitatea acuzatului sau a victimei.
Această ficțiune era utilă, iar hegemonia americană, în special, a furnizat bunuri publice: rute maritime deschise, un sistem financiar stabil, securitate colectivă și cadre pentru soluționarea disputelor.
Așa că am pus afișul în vitrină. Am participat la ritualuri și, în mare parte, am evitat să denunțăm discrepanța dintre retorică și realitate.
Acest târg nu mai funcționează.
Să fiu direct. Ne aflăm în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții.
În ultimele două decenii, o serie de crize financiare, sanitare, energetice și geopolitice au scos la iveală riscurile unei integrări globale extreme. Dar mai recent, marile puteri au început să folosească integrarea economică drept armă, tarifele ca pârghii, infrastructura financiară ca instrument de constrângere și lanțurile de aprovizionare ca vulnerabilități de exploatat.
Nu poți trăi în minciuna beneficiului reciproc prin integrare atunci când integrarea devine sursa subordonării tale.
Instituțiile multilaterale pe care puterile mijlocii s-au bazat — OMC, ONU, COP, întreaga arhitectură a rezolvării colective a problemelor — sunt sub amenințare. Ca urmare, multe țări ajung la concluzia că trebuie să-și dezvolte o autonomie strategică mai mare în energie, hrană, minerale critice, finanțe și lanțuri de aprovizionare. Iar acest impuls este de înțeles.
O țară care nu se poate hrăni, alimenta sau apăra are puține opțiuni. Când regulile nu te mai protejează, trebuie să te protejezi singur.
Dar să fim lucizi unde duce asta. O lume a fortărețelor va fi mai săracă, mai fragilă și mai puțin sustenabilă.
Și mai există un adevăr: dacă marile puteri abandonează chiar și aparența regulilor și valorilor în favoarea urmăririi neîngrădite a intereselor lor, câștigurile tranzacționalismului vor deveni tot mai greu de replicat.
Hegemonii nu își pot monetiza la nesfârșit relațiile. Aliații vor diversifica pentru a se proteja împotriva incertitudinii. Vor cumpăra asigurare, vor crea opțiuni pentru a-și reconstrui suveranitatea, suveranitate care înainte era ancorată în reguli, dar care va fi din ce în ce mai mult ancorată în capacitatea de a rezista presiunilor.
Această sală știe că acesta este management clasic al riscului. Managementul riscului are un cost, dar costul autonomiei strategice, al suveranității, poate fi împărțit. Investițiile colective în reziliență sunt mai ieftine decât ca fiecare să-și construiască propria fortăreață. Standardele comune reduc fragmentarea. Complementaritățile sunt câștig pentru toți.
Întrebarea pentru puterile mijlocii precum Canada nu este dacă trebuie să ne adaptăm noii realități. Trebuie.
Întrebarea este dacă ne adaptăm doar ridicând ziduri mai înalte sau dacă putem face ceva mai ambițios.
Canada a fost printre primele care au recepționat acest semnal de alarmă, ceea ce ne-a determinat să ne schimbăm fundamental poziția strategică. Canadienii știu că vechile noastre presupuneri confortabile, că geografia și apartenența la alianțe ne garantează automat prosperitate și securitate, nu mai sunt valabile.
Noua noastră abordare se bazează pe ceea ce președintele Finlandei, Alexander Stubb, numește realism bazat pe valori.
Cu alte cuvinte, ne propunem să fim și principiali, și pragmatici. Principiali în angajamentul nostru față de valori fundamentale, suveranitate, integritate teritorială, interzicerea folosirii forței, cu excepția cazurilor conforme cu Carta ONU, și respectul pentru drepturile omului.
Și pragmatici în recunoașterea faptului că progresul este adesea incremental, că interesele diferă și că nu toți partenerii vor împărtăși toate valorile noastre.
Așadar, ne angajăm larg și strategic, cu ochii deschiși. Luăm lumea așa cum este, nu așteptăm o lume pe care ne-am dori-o.
Ne calibrăm relațiile astfel încât profunzimea lor să reflecte valorile noastre și prioritizăm angajarea largă pentru a ne maximiza influența, având în vedere fluiditatea lumii de astăzi, riscurile și mizele viitorului.
Și nu ne mai bazăm doar pe forța valorilor noastre, ci și pe valoarea forței noastre.
Construim această forță acasă. De când guvernul meu a preluat mandatul, am redus taxele pe venit, pe câștiguri de capital și pe investițiile în afaceri. Am eliminat toate barierele federale din calea comerțului interprovincial. Accelerăm investiții de 1.000 de miliarde de dolari în energie, inteligență artificială, minerale critice, noi coridoare comerciale și altele. Dublăm cheltuielile pentru apărare până la sfârșitul acestui deceniu și o facem în moduri care întăresc industriile noastre interne. Și ne diversificăm rapid în exterior.
Am convenit asupra unui parteneriat strategic cuprinzător cu Uniunea Europeană, inclusiv aderarea la SAFE, mecanismul european de achiziții în domeniul apărării. Am semnat alte 12 acorduri comerciale și de securitate pe patru continente în șase luni.
În ultimele zile, am încheiat noi parteneriate strategice cu China și Qatar. Negociem acorduri de liber schimb cu India, ASEAN, Thailanda, Filipine și Mercosur.
Facem și altceva: pentru a ajuta la rezolvarea problemelor globale, urmăm o geometrie variabilă, coaliții diferite pentru probleme diferite, bazate pe valori și interese comune. Pe Ucraina, suntem membri de bază ai Coaliției Voluntarilor și printre cei mai mari contributori per capita la apărarea și securitatea sa.
Angajamentul nostru față de Articolul 5 al NATO este de neclintit, așa că lucrăm cu aliații noștri, inclusiv cu grupul Nordic-Baltic Eight, pentru a consolida flancurile nordic și vestic ale alianței, inclusiv prin investiții fără precedent în radare peste orizont, submarine, aeronave și trupe la sol — trupe pe gheață.
Canada se opune ferm tarifelor legate de Groenlanda și solicită discuții concentrate pentru atingerea obiectivelor noastre comune de securitate și prosperitate în Arctica.
În comerțul plurilateral, susținem crearea unei punți între Parteneriatul Trans-Pacific și Uniunea Europeană, ceea ce ar crea un nou bloc comercial de 1,5 miliarde de oameni pentru minerale critice.
Formăm cluburi de cumpărători în cadrul G7 pentru a permite diversificarea aprovizionării globale. Iar în domeniul AI, cooperăm cu democrații cu viziuni similare pentru a nu fi forțați să alegem între hegemonii politici și giganții tehnologici.
Aceasta nu este naivitate multilaterală și nici o dependență de instituții care nu mai funcționează. Este construirea de coaliții care funcționează, problemă cu problemă, cu parteneri care împărtășesc suficient teren comun pentru a acționa împreună.
Creăm o rețea densă de conexiuni în comerț, investiții și cultură, pe care o putem activa pentru provocările și oportunitățile viitoare.
Pentru că, dacă nu suntem la masă, suntem în meniu.
Marile puteri își pot permite, deocamdată, să meargă singure. Au mărimea pieței, capacitatea militară și pârghiile pentru a dicta termeni. Puterile mijlocii nu. Iar când negociem bilateral cu un hegemon, negociem din slăbiciune. Acceptăm ce ni se oferă. Concurăm între noi pentru a fi cei mai docili.
Asta nu este suveranitate. Este mimarea suveranității, acceptând subordonarea.
Într-o lume a rivalității dintre marile puteri, țările au de ales: să concureze pentru favoruri sau să se unească pentru a crea o a treia cale cu impact real.
Nu ar trebui să permitem ca ascensiunea forței brute să ne orbească față de faptul că puterea legitimității, integrității și regulilor rămâne puternică dacă alegem să o folosim împreună.
Și asta ne aduce înapoi la Havel. Ce înseamnă pentru puterile mijlocii să trăiască în adevăr?
Înseamnă, mai întâi, să numească realitatea. Să nu mai invoce ordinea internațională bazată pe reguli ca și cum ar mai funcționa conform promisiunilor. Să o numească așa cum este: un sistem de rivalitate intensificată între marile puteri, în care cei mai puternici își urmăresc interesele folosind integrarea economică drept coerciție.
Înseamnă să acționeze consecvent, să aplice aceleași standarde aliaților și rivalilor. Când criticăm intimidarea economică dintr-o direcție, dar tăcem când vine din alta, păstrăm afișul în vitrină.
Înseamnă să construim ceea ce pretindem că susținem, nu să așteptăm revenirea vechii ordini. Să creăm instituții și acorduri care funcționează așa cum sunt descrise și să reducem pârghiile care permit coerciția.
Asta înseamnă o economie internă puternică. Ar trebui să fie prioritatea imediată a fiecărui guvern.
Iar diversificarea internațională nu este doar prudență economică, ci fundament material pentru o politică externă onestă, pentru că țările câștigă dreptul la poziții principiale reducându-și vulnerabilitatea la represalii.
Canada are ceea ce lumea își dorește. Suntem o superputere energetică. Avem rezerve vaste de minerale critice. Avem cea mai educată populație din lume. Fondurile noastre de pensii sunt printre cei mai mari și mai sofisticați investitori globali. Avem capital și talent. Avem și un guvern cu o capacitate fiscală imensă de a acționa decisiv. Și avem valori la care mulți alții aspiră.
Canada este o societate pluralistă care funcționează. Spațiul nostru public este zgomotos, divers și liber. Canadienii rămân dedicați sustenabilității. Suntem un partener stabil și de încredere într-o lume care este orice, numai stabilă nu, un partener care construiește și prețuiește relații pe termen lung.
Și mai avem ceva: conștientizarea a ceea ce se întâmplă și hotărârea de a acționa în consecință. Înțelegem că această ruptură cere mai mult decât adaptare. Cere onestitate față de lumea așa cum este.
Ne scoatem afișul din vitrină.
Știm că vechea ordine nu se va întoarce. Nu ar trebui să o deplângem. Nostalgia nu este o strategie. Credem că din această fractură putem construi ceva mai mare, mai bun, mai puternic și mai just.
Aceasta este sarcina puterilor mijlocii, țările care au cel mai mult de pierdut într-o lume a fortărețelor și cel mai mult de câștigat din cooperare autentică.
Cei puternici au puterea lor. Dar noi avem ceva la fel de important: capacitatea de a înceta să ne prefacem, de a numi realitățile, de a ne construi forța acasă și de a acționa împreună.
Aceasta este calea Canadei. O alegem deschis și cu încredere. Și este o cale deschisă oricărei țări dispuse să o parcurgă alături de noi.
Vă mulțumesc.”
