11.4 C
București
marți, noiembrie 11, 2025
11.4 C
București
marți, noiembrie 11, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeIon Țiriac - exerciții de ipocrizie la vârsta senectuții
Data publicării: iunie 30, 2023 16:00

Ion Țiriac – exerciții de ipocrizie la vârsta senectuții

Data publicării: iunie 30, 2023 16:00

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În cadrul emisiunii „Dincolo de propagandă”, de la Radio Gold FM, Andrei Gușă a subliniat ipocrizia de care dă dovadă Ion Țiriac la vârsta senectuții prin faptul că pare să critice decizia guvernanților de a desființa Ministerul Sporturilor și se laudă că va face investiții majore în sportul românesc, toate acestea ca la câteva zile distanță să își mai cumpere câteva mașini de lux .

Au apărut în ultima perioadă nenumărate știri care redau opiniile lui Ion Țiriac cu privire la decizia guvernanților de a desființa Ministerul Sporturilor. Discursul său este construit de așa manieră încât să prindă la public, Țiriac folosind expresii care emoționează audiența și care evocă patriotismul acesteia. Să ascundă oare aceste declarații pompoase o ipocrizie crasă și o lipsă de acțiune ce se dorește a fi compensată prin vorbe în vânt?

Pe de-o parte, Ion Țiriac, citat în Eurosport, comentează în felul următor despre decizia coaliției de guvernare de a comasa Ministerul Sportului cu Ministerul Familiei, creându-se astfel o nouă instituție, Agenția Națională pentru Sport, la vârful căreia va fi Elisabeta Lipă:

„Zău că îmi sângerează inima când văd că suntem o agenție… de turism sau una de gunoi, ce suntem?! Noi, sportul? Epoca noastră e de 10 ori mai bună decât cea a comunismului, a lui Ceaușescu. Dar sportul e într-o groapă. Dacă nu facem o revoluție totală, începând de la grădiniță, nu avem nicio șansă. Singurul lucru pozitiv e că e Lipă acolo, un om din sport. Dar cred că e pusă politic, iar un om politic pus nu poate face nimic. Sportul este totul, viață, sănătate. Nu avem de unde culege pentru că nu am semănat. Ministerul Tineretului și Sportului… eu aș fi desființat absolut tot înainte să desființez sportul”

Andrei Gușă este de părere că Ion Țiriac probabil avea câțiva oameni de încredere, care îl ascultau cu sârguință, în ministerul lui Novak, care acum nu se mai regăsesc în noua instituție formată. Deși a fost un sportiv bun, este limpede de observat cu ochiul liber că Ion Țiriac este adeseori mânat doar de propriile interese. „Face pe patriotul, dar își ține banii în Panama. Face pe patriotul că investește în România și face universitate, și câte face și nu face, dar se ocupă doar de partide de vânătoare și construiește grădinițe în Namibia. A mai și mutat Turneul de la București la Budapesta”, a comentat Andrei Gușă, deconspirând falsitatea de care dă dovadă fostul tenismen.

CanCan a publicat o știre imediat după declarațiile lui Țiriac, prilej cu care se prezintă cum afaceristul se laudă într-o manieră arogantă că „pune la bătaie 30-40 de milioane. Și nu de lei!”, anunțând investiții majore în sportul românesc.  

„Eu nu mă mai ocup de sport, am terminat și cu tenisul. Mă ocup acum de treburile pe care trebuie să le montez pentru România. Îmi trebuie turneul ATP de 500 de puncte în România, dar e foarte, foarte greu, aproape imposibil. Chit că pun 30-40 de milioane la bătaie. Și nu de lei! Trebuie să fac lucrurile de la Otopeni, academia de tenis, centrul de tenis, sala lui Nadia. I-am promis și trebuie să o fac. Piscina lui Potec, o voi face și pe ea. De asta mă ocup acum”, a declarat Țiriac, citat în CanCan.

La doar o zi distanță, presa arată cum Țiriac se ține de promisiune, achiziționând o mașină de 3 miliarde de dolari pentru… el însuși. „S-o lăsăm mai moale cu patriotismul lui Ion Țiriac! Faptul că el este cel mai bogat român, un om foarte egoist și cel mai vechi securist, după cum am publicat pe Solid News în ianuarie, spune multe despre țara noastră și despre ‘viitorul luminos’ pe care îl avem”, a concluzionat Andrei Gușă.

Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Geopolitică, alegeri și controverse. Cozmin Gușă realizează radiografia unei Românii în...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM, Cozmin Gușă a răspuns întrebărilor ascultătorilor legate de actualitatea internă...

Robert Turcescu, detalii despre cartea sa și atacurile celor nemulțumiți de...

Autor: Oana-Medeea Groza Robert Turcescu, promovat în cadrul editorialului zilei pentru lansarea celei mai noi cărți ale sale, „Înapoi la turul 2”, a intervenit în...

Sarmiza Andronic despre lupta Justiției cu “restul lumii”, acalmia din lupta...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și prezentată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a vorbit...

Viorica Dăncilă face furori în China! Interviul luat de Dan Tomozei...

„Respectul, prietenia și colaborările deosebite dintre țările noastre, care au făcut să fim invidiați multă vreme, ne obligă să acordăm atenția cuvenită relațiilor cu...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img