Autor: Philip Giraldi
Statele Unite trebuie să se desprindă de strânsoarea morții a Israelului
Există câteva adevăruri simple care ies la suprafață din toate prostiile aruncate de agenții Israelului și de majoretele sale din Statele Unite, Canada, Europa, precum și din alte părți ale lumii anglofone. În primul rând, Israelul nu este o democrație și nu a fost niciodată una, de la înființarea sa în urmă cu peste 75 de ani și până acum. S-a folosit de masacrarea unor întregi sate și de alte tipuri de terorism pentru a alunga trei sferturi de milion de palestinieni indigeni din casele lor. Apoi a adoptat legi care interzic orice întoarcere acasă a acelor refugiați. Mulți dintre cei strămutați încă trăiesc până în prezent în așezări finanțate de ONU (UNRWA), până de curând în Gaza și, de asemenea, în țările învecinate. Evreilor din diaspora, fără rădăcini în Palestina istorică, li s-a permis, prin comparație, să intre și să se stabilească liberi și au primit proprietățile palestiniene furate. Palestinienii care nu au fugit și, din păcate, s-au găsit în noile granițe israeliene, aveau doar drepturi limitate în comparație cu vecinii lor evrei, deși mulți dintre ei erau cetățeni israelieni.
În al doilea rând, există afirmația că Israelul este un aliat apropiat și prieten al Statelor Unite și al celorlalte națiuni care au fost forțate să-l susțină. În discursul său recent la sesiunea comună a Congresului SUA, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat cu multă aroganță: „Prietenii mei, dacă ar fi să vă amintiți un lucru, un singur lucru, din acest discurs, amintiți-vă asta: dușmanii noștri sunt dușmanii voștri, lupta noastră este lupta voastră, iar victoria noastră va fi victoria voastră”. Acest lucru a stârnit un ropot de aplauze din partea celor prezenți, dar a fost o afirmație la fel de falsă ca și restul afirmațiilor care au umplut prelegerea de aproape o oră a lui Bibi. În realitate, Israelul nu este aliatul real al nimănui, deși este finanțat total de politicienii americani. Alianțele sunt, prin natura lor, reciproce, și Israelul nu a încheiat niciun acord pentru a ajuta orice altă țară care ar putea fi atacată. Într-adevăr, chiar și definirea unui atac asupra Israelului este problematică, deoarece nu are granițe fixe, Israelul fiind o putere ocupantă asupra unei mari părți din ceea ce a fost cândva Palestina.
SUA, dimpotrivă, nu au îmbunătățit prea mult situația, invocând în mod repetat un angajament „de fier” pentru „apărarea” Israelului, chiar dacă statul evreu ar începe un război, ceea ce este exact ceea ce vedem în prezent în privința asasinatelor și a altor amenințări ale lui Netanyahu îndreptate împotriva Libanului, Siriei și, mai ales, Iranului. În realitate, Israelul nu dă doi bani pe viețile sau pe bunăstarea americanilor, britanicilor și ale celorlalți, pe care textul lor sacru, Talmudul, și mulți israelieni, îi consideră suboameni, care există doar pentru a-i servi pe evrei. Acei goi (goyim – termen biblic evreiesc pentru „națiune”. În perioada romană a căpătat înțelesul de „neevreu”) sunt puțin mai mult decât surse de bani, arme și acoperire politică, deoarece „aleșii” distrug Orientul Mijlociu și se angajează în genocid pentru a-și atinge obiectivul de a obține un Israel mai mare și fără palestinieni, care să se întindă de la râul Iordan, până la Marea Mediterană, ocupând teritorii și din alte țări vecine, cum ar fi Egiptul și Libanul.
Există o mulțime de dovezi venite de la politicienii și rabinii israelieni care confirmă disprețul complet al Israelului față de viețile non-evreiești printre „prietenii” și inamicii săi, precum și dorința sa totală de a-i vedea uciși sau înfometați, fără nicio remuşcare. Și ceea ce înrăutățește situația este că israelienii au corupt atât de mult guvernele federale și de stat ale SUA la mai multe niveluri și în atât de multe dintre operațiunile lor, încât cetățeanul obișnuit care este abuzat sau chiar ucis de Israel va observa că Departamentul de Stat sau justiția nu sunt interesate să-i înfrunte pe sionişti, cerându-le socoteală. Rareori se procedează la pedepsirea făptuitorilor, care sunt adesea soldați sau coloniști înarmați. Răspunsul obișnuit în conferințele de presă din partea Departamentului de Stat când un american a fost ucis, ca în cazul recent al jurnalistei palestiniano-americane Shireen Abu Akleh, este să susțină că Israelul va efectua, fără îndoială, o investigație adecvată a posibilei crime, despre care Purtătorul de cuvânt al guvernului american știe cu siguranță că este o minciună. Israelul nu își pedepsește aproape niciodată soldații sau polițiștii sau chiar coloniștii săi înarmați pentru uciderea arabilor sau a străinilor.
În multe cazuri, guvernul SUA va interveni într-o mușamalizare a crimei chiar și atunci când unul sau mai mulți cetățeni americani sunt victime. Se pot oferi cu ușurință ca exemplu o serie de situații în care guvernul israelian s-a simțit atât de liber de posibilele consecințe, încât fie a ucis în mod deliberat, fie a creat un incident care i-ar fi putut răni pe americani fără nicio îngrijorare că ar exista represalii din partea Washingtonului. Tragic este că guvernul american a fost atât de „ocupat” și controlat de monstrul israelian, încât nu mai are capacitatea de a reacționa rațional atunci când sunt în joc interesele sale reale. Așa stă treaba în prezent, cu o flotilă americană extrem de vulnerabilă care se îndreaptă spre Orientul Mijlociu pentru a „apăra” Israelul împotriva Libanului și Iranului, ca răspuns la declanșarea de către guvernul lui Netanyahu a unei noi crize regionale, după ce a comis recent asasinate la nivel înalt în ambele țări. Dacă este vorba de război, tinerii americani vor fi, fără îndoială, trimiși de liderii lor să moară pentru a proteja Israelul criminal de război.
Situația se va înrăutăți și mai mult odată cu viitoarele alegeri. Dacă Kamala Harris câștigă planul de politică a Partidului Democrat în Orientul Mijlociu, promite că va continua înarmarea și finanțarea genocidului palestinienilor de către Israel. Nu va fi nicio schimbare față de ceea ce a fost susținut de ucigașul Joe Biden, iar soțul evreu al lui Harris s-a angajat deja să conducă lupta împotriva antisemitismului în SUA, spunând „Știu că… Statele Unite vor continua să fie alături de Israel și vor lupta împotriva valului în creștere de antisemitism.” Asta înseamnă că Israelul și evreii americani, care constituie cel mai bogat și mai puternic grup demografic din SUA, vor continua să beneficieze și să fie atât cocoloșiți, cât și protejați pe cheltuiala contribuabililor. Și adio libertății de exprimare sau de asociere în SUA, dacă implică în vreun fel criticarea comportamentului Israelului sau a grupului evreiesc.
Dacă Donald Trump câștigă în noiembrie, va fi și mai rău, deoarece s-a angajat să împuternicească în continuare grupurile evreiești. Trump, care nu este tocmai un savant renumit al Holocaustului, spune că ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite „este exact ceea ce se întâmpla înainte de Holocaust”. El a promis recent că va restabili puterea Lobby-ului Israelului asupra Congresului în timpul unui eveniment de „luptă împotriva antisemitismului” cu donatorii evrei și mega-donatorul pro-Israel, Miriam Adelson. La începutul acestui an, a fost raportat că Adelson, văduva regretatului miliardar magnat de cazinouri Sheldon Adelson, urma să- i dea lui Trump 100 de milioane de dolari pentru campania sa, în schimbul semnăturii sale pentru anexarea Cisiordaniei de către Israel. De asemenea, Trump a promis că va bloca sau chiar va deporta antisemiții, spunând: „Voi implementa un control ideologic puternic al tuturor imigranților. Dacă urăști America, dacă vrei să desființezi Israelul, dacă nu-ți place religia noastră, dacă simpatizezi cu jihadiștii, atunci nu te vrem în țara noastră și nu vei mai intra niciodată aici”.
Trump a continuat pe aceeași linie, spunând că, „în urmă vreme”, dacă spuneai „ceva rău despre Israel sau despre poporul evreu, erai terminat ca politician… Cel mai puternic lobby din această țară a fost de departe Israelul și poporul evreu. Astăzi ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat cu [Sen. Chuck] Schumer? Ce s-a întâmplat cu toți acești oameni? Schumer este ca un palestinian!… Este el membru al Hamas?”. Întorcându-se către Adelson, a continuat cu „Miriam, puterea acestui lobby atât de influent e bună. În urmă cu 15 ani, era cel mai puternic”
Este un angajament incredibil, uimitor pentru ignoranța sa mai presus de toate, deoarece Lobby-ul Israelului deține deja ambele partide politice majore și conduce politica externă a SUA, precum și așa-numitul Departament de Justiție de ani de zile. Statele Unite au, de asemenea, în mod unic, posturi la nivel de ambasador care se ocupă de antisemitism și așa-numitul Holocaust, ambele cu personal evreu și conduse de evrei. Ei sunt Trimisul Special pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului și Biroul Trimisului Special pentru Problemele Holocaustului.
Confirmând o parte din ceea ce a susținut Trump, oricine a petrecut ceva timp la Washington și care a urmărit fiasco-ul care se desfășoară acolo ar putea fi de acord că cel mai puternic lobby străin este cel al Israelului, susținut așa cum este de o vastă rețea internă care există pentru a proteja și hrăni statul evreu. Într-adevăr, elementul intern al lobby-ului este cel care îi dă putere, susținut fiind de grupuri de reflecție bine finanțate și de o mass-media de știri și opinie care se dovedește pro-Israel când vine vorba de evoluțiile din Orientul Mijlociu. Puterea a ceea ce prefer să numesc lobby evreiesc, pentru că de aici vin banii și accesul politic, se manifestă și la nivel statal și local, unde eforturile de a boicota Israelul în mod pașnic din cauza crimelor sale de război și a crimelor împotriva umanității a fost pedepsit și chiar incriminat în peste 30 de state. În mai multe state, inclusiv în Virginia, aranjamentele comerciale speciale sunt concepute pentru a fi în beneficiul companiilor israeliene, în detrimentul rezidenților locali și al contribuabililor, care nu au niciun cuvânt de spus despre ceea ce se face în numele lor.
Controlul evreiesc asupra problemelor și funcțiilor guvernamentale importante pentru sioniștii americani explică, de asemenea, de ce niciun grup pro-israelian nu a fost niciodată forțat să se înregistreze în baza Legii de înregistrare a agenților străini (FARA), chiar dacă aceștia operează în mod ilegal în numele unei țări străine. De asemenea, Israelul a scăpat de orice pedeapsă pentru că a furat materiale și tehnologie pentru a-și dezvolta propriul arsenal nuclear secret, fapt pentru care i s-ar fi refuzat orice ajutor dacă legile relevante ale SUA ar fi aplicate efectiv de către Departamentul de Justiție. Israelul ar trebui, de asemenea, să nu primească arme sau ajutor în temeiul legii americane Leahy, deoarece se face vinovat de crime de război, inclusiv de genocid. Are întotdeauna mână liberă în comiterea crimelor de război și a crimelor împotriva umanității fără să fie luat la rost de către Președinte sau de Secretarul de Stat, ambii fiind în prezent declarați sioniști. Ultimul președinte american care s-a confruntat serios cu lobby-ul evreiesc/israelian a fost John F. Kennedy și poate că el a plătit prețul suprem pentru temeritatea sa.
Puțini americani știu despre cea mai flagrantă ucidere a concetățenilor lor de către Israel în timpul atacului asupra USS Liberty din 8 iunie 1967, când au fost uciși 34 de marinari americani și au fost răniți alți 171 în atacul de 2ore, care era în mod clar destinat să distrugă nava de colectare a informațiilor care operează în mod legal în apele internaționale și colectează informații despre războiul de 6 zile în curs între Israel și vecinii săi arabi. Israelienii, ale căror avioane aveau marcajele cu Steaua lui David acoperite, au atacat nava în mod repetat din aer și cu tunuri și torpiloare din mare. Au căutat să scufunde nava, dând vina pe Egipt, astfel încât Statele Unite să răspundă atacându-i pe inamicii arabi ai Israelului.
Un supraviețuitor al USS Liberty, Joe Meadors, își amintește că „Niciun membru al Congresului nu a participat vreodată la serviciul nostru memorial anual de la Cimitirul Național Arlington la aniversarea atacului. Suntem etichetați drept ‘antisemiți’ și ‘bigoți’ pur și simplu pentru că am cerut ca atacul asupra USS Liberty să fie tratat la fel ca orice alt atac asupra unei nave ale marinei americane de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Tot ce avem suntem chiar noi înșine. Nu avem Congresul. Nu avem Marina. Nu ne bazăm pe DoD. Doar pe noi înșine. Avem nevoie de un loc unde să fim bineveniți. Avem nevoie de reuniunile noastre.”
Într-adevăr, curajul și determinarea incredibile ale echipajului supraviețuitor au fost singurul lucru care a împiedicat Liberty să se scufunde. Comandantul navei, căpitanul William McGonagle, a fost distins cu o medalie de onoare a Congresului pentru rolul său eroic în menținerea navei pe linia de plutire, deși lașul și venalul președinte Lyndon Baines Johnson, care s-ar fi înțeles cu israelienii pentru a ataca nava, a rupt tradiția și a refuzat să țină ceremonia de decernare a medaliilor la Casa Albă, refuzând de asemenea să o acorde personal, delegând această sarcină Secretarului Marinei într-o prezentare publică închisă, care a avut loc la Washington Navy Yard. Medaliile suplimentare acordate altor membri ai echipajului în urma atacului au făcut din USS Liberty cea mai decorată navă din istoria Marinei Statelor Unite.
Mușamalizarea atacului a început imediat, incluzând ascunderea retragerii, la ordinul Casei Albe, a avioanelor de luptă lansate de Flota a șasea pentru a ajuta Liberty aflat sub atac. Ulterior, echipajul Liberty a jurat să păstreze secretul asupra incidentului, la fel ca muncitorii din șantierul naval din Malta și chiar oamenii de pe USS Davis, care a ajutat Liberty, grav avariat, să ajungă în port. O instanță de anchetă convocată și condusă de amiralul John McCain a acționat la ordinele de la Washington pentru a declara atacul ca fiind identificat greșit. Consilierul juridic superior al anchetei, căpitanul Ward Boston, care a declarat ulterior că atacul este un „efort deliberat de a scufunda o navă americană și de a-i ucide întregul echipaj”, a mai descris cum „președintele Lyndon Johnson și secretarul Apărării Robert McNamara i-au ordonat să concluzioneze că atacul a fost un caz de ‘identificare greșită’, în ciuda dovezilor copleșitoare care demonstrau contrariul.” Concluziile instanței au fost rescrise și secțiunile referitoare la crimele de război israeliene, inclusiv împușcarea plutelor de salvare, au fost eliminate. Pe urmele tatălui său, senatorul John McCain din Arizona și-a folosit ulterior poziția din cadrul Comitetului pentru Servicii Armate a Senatului pentru a bloca efectiv orice reunire a unei comisii de anchetă pentru a reexamina dovezile. Majoritatea documentelor referitoare la incidentul Liberty nu au fost niciodată făcute publice, în ciuda celor 57 de ani care au trecut de la producerea atacului.
Pentru a cita doar un alt exemplu al modului în care politicienii ambițioși încă se unesc pentru a proteja Israelul, guvernatorul Floridei și recentul aspirant la președinție Ron DeSantis este un fost ofițer al Marinei care a servit cândva ca congresman pentru un district din Florida în care locuiau mai mulți supraviețuitori ai Liberty. Ei au povestit cum au fost respinse încercările repetate de a se întâlni cu DeSantis pentru a discuta o posibilă anchetă oficială, congresmanul refuzând să se întâlnească cu ei. Chiar și organizația de veterani Legiunea Americană știe de frica Israelului. A refuzat să permită Asociației Veteranilor USS Liberty să aibă o masă sau un stand la convenția sa anuală și chiar a interzis orice participare a grupului la întâlnirile sale!
Așadar, tratamentul incorect față de USS Liberty și suprimarea drepturilor fundamentale pentru americani nu ar trebui să surprindă pe nimeni într-o țară a cărei clasă de guvernanți a fost de decenii la licitația puternicului lobby al unui stat mic, care operează ilegal și nu a făcut altceva decât să provoace necazuri și cheltuieli pentru Statele Unite ale Americii. Se va termina vreodată? Posibil, dar numai atunci când statul evreu va extrage ultimul dolar din Trezoreria SUA și ultima armă din arsenalele Americii, într-un moment în care ceea ce rămâne din Statele Unite va fi doar o grămăjoară de gunoi ce poate fi ușor aruncată.
Philip M. Giraldi, Ph.D., este director executiv al Consiliului pentru Interesul Național, fundație educațională
sursă: unz.com
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
