-4 C
București
marți, februarie 10, 2026
-4 C
București
marți, februarie 10, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeLelia Munteanu despre cum a ajuns Trump să fie ''Împăratul Lumii'' și...
Data publicării: ianuarie 18, 2026 17:55

Lelia Munteanu despre cum a ajuns Trump să fie ”Împăratul Lumii” și PDG-ul propriului ONU!

Data publicării: ianuarie 18, 2026 17:55

DISTRIBUIE:

Lelia MUNTEANU

Sună straniu? Mi se pare că sună grandios, pentru început. Până și Macron ar recunoaște. (Macron – un șef de trib de prin Europa, care tocmai ce a declarat „Trebuie să fim temuți!”. Înțeleg că el însuși își face curaj, dar nu așa se rezolvă problemele domestice).

Celui care cu modestie se autointitulează „Președintele Păcii”, Donald J. Trump, care a reușit să oprească cel puțin opt războaie și jumătate, trebuie să îi punem rapid pe creștet coroanele de Împărat al Lumii. Să i le punem, să scăpăm de-o grijă. Altfel, ne va vom trezi în situația penibilă de a și le lua singur.

Faptul că a retras Statele Unite din 66 de organizații internaționale – dintre care doar 31 sunt ale Organizației Națiunile Unite – toate finanțate la greu de predecesorii săi și de sine, când, între 2017 și 2021, vădește o mișcare de „geniu foarte stabil” (cum singur, inspirat, s-a diagnosticat). Gândește prea măreț să nu-l vedem, în viitorul foarte apropiat, confecționându-și propriul ONU, căruia să îi fie PDG (Președinte Director General).

Și când te gândești că totul a pornit de la acel Consiliu al Păcii (parte a Planului Trump pentru Gaza, etapa a doua, demarată zilele trecute). Acest Consiliu al Păcii, în fruntea căruia s-a instalat, nu are încă o componență definitivă. Important e însă că dintre membri nu va lipsi Jared Kushner, personajul cu cea mai înaltă demnitate în Administrația Trump – aceea de ginere al președintelui.

Adaug, în treacăt doar, că, așa cum am fost anunțați, amintitul Consiliu dispune și de un Comitet: un grup de 15 experți palestinieni. Spectacolul demarării etapei a doua seamănă deocamdată cu un bal mascat.

Până acum, ni s-a dezvăluit exclusiv numele celui care va conduce Comitetului Național pentru Administrarea Fâșiei Gaza, dl Ali Abdel Hamid Shaath. Cam tot ce știm despre acesta este că s-a născut în Gaza, este inginer și a fost ministru-adjunct al transporturilor în cadrul Autorității Palestiniene.

Magicianul din Biroul Oval este neîntrecut și în priceperea de a ne ține în suspans. Nu prea mult, căci vom afla totul despre Consiliul Păcii și Comitetul aferent, poate chiar pe 19 ianuarie, la deschiderea Reuniunii Anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos.

Trump va descinde acolo în fruntea celei mai mari delegații americane din toate timpurile și – pentru că tema Forumului din 2026 este „spiritul dialogului” –  îi va încânta pe cei prezenți cu noile sale decizii privind destinul planetei. Va monologa, probabil, și despre intenția sa de a institui orwellianismul și la Kiev – un Consiliu al Păcii pentru Ucraina! – treaptă spre Consiliul Planetar al Păcii.

Grandoarea trumpiană va transforma săptămâna viitoare Davosul într-un Sharm El-Sheikh schiabil. Liderii prezenți la eveniment îl vor omagia pe viitorul Împărat al Lumii, cum s-a întâmplat în 13 octombrie 2025, în Egipt, la Marele Summit pentru Pace în Gaza.

Va reuși, nu mă îndoiesc, să convingă onoratul auditoriu și privitor la imperativul geostrategic al SUA, pe care atât de elocvent l-a sintetizat zilele trecute – „Iubesc poporul Chinei, iubesc poporul Rusiei, dar nu-i vreau ca vecini în Groenlanda” – încât a obligat o lume întreagă să se mai uite o dată cu atenție pe hartă.

sursă: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Man despre distrugerea educației românești și îndobitocirea populației, escrocheria comandată...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, discuția cu jurnalistul Liviu Man s-a concentrat...

Deputatul Andrei Gușă (AUR): Susțin interzicerea rețelelor de socializare pentru copiii...

Autor: Andrei Gușă Din ce în ce mai multe țări din Uniunea Europeană, și nu numai, susțin interzicerea accesului la rețelele de socializare pentru copiii...

MBS vs MBZ: Competiția geopolitică ce va marca viitorul arhitecturii de...

Autor: Daria Gușă În vertijul generat de dosarele Epstein din ultima săptămână, puțini jurnaliști au remarcat un detaliu care scoate în evidență una dintre cele...

Profesorul Dorin Sarafoleanu, sinteze și sfaturi de viață la aniversarea de...

Autor: Oana-Medeea Groza O surpriză specială în emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, a fost intervenția doctorului...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img