Am privit mereu, ani de zile, cu circumspecție ofertele agențiilor de turism specializate în croaziere. Nu sunt un călător pretențios, am călătorit cu busul și trenul, când am avut ocazia chiar și cu avionul privat, prefer mereu să stau la Ibis decât la Le Meridien, dar aveam cumva senzația că nu o să îmi placă. Și bine am făcut că am așteptat să mă mai „coc” până să plec în prima croazieră.

Genul acesta de călătorii sunt considerate pensionărești, și adevărul e că 80 la sută din pasagerii de pe o croazieră sunt 70 plus. Dar asta nu e deranjant, credeți-mă. Pe navele de croazieră, toți se transformă în animale, indiferent de vârstă: nava devine o junglă în care fiecare vrea să ajungă primul la lift, să ocupe primul toate șezlongurile, să înșele statul la coadă la bar. Vă zic sincer, după două săptămâni de croazieră, mi-am jurat că nu o să mă mai duc niciodată într-una.

Un medic italian cu care ne-am împrietenit și care era doctorul navei mi-a spus însă așa: „O să vezi, croazierele sunt un drog cu eliberare târzie. În câteva luni o să îți fie dor de experiența asta și o să mai pleci într-o croazieră.”

L-am înjurat în gând, dar a avut dreptate: m-aș mai duce într-una.

Fiindcă plusurile sunt semnificativ mai multe decât dezavantajele.

Urmează un ghid sincer, un jurnal de călătorie cum numai Alexa știe să scrie. La capătul lui, tu vei decide singur dacă ți „se merită” să pleci în genul acesta de aventură.

Ma abonez la substackul nr. 1

Singurul motiv pentru care, în primăvara anului trecut, am decis să accesez oferta unui provider de croaziere a fost paleta largă de destinații: de-a lungul a 14 zile urma să vedem cele mai mișto părți din insulele Canare, pe care greu le poți vedea altfel „dintr-una”, și orașe speciale din Franța, Italia, Portugalia și Spania, mai greu accesibile pentru un călător comun. Patru țări în 14 zile — asta a fost bucuria mea.

14 zile pe navă, la o primă aventură croazieristică, e un gest de curaj inconștient. Dar nu știam ce facem :), așa că am luat fiecare zi așa cum a venit.

Poți să te pregătești cât vrei pentru o croazieră. Dacă ești la prima experiență, poți să citești câte sfaturi vrei de la călători experimentați — și nu e deloc rău — însă nimic nu te va pregăti pentru senzația pe care ți-o dă o navă de croazieră: imensitate, structură, vibe, o anume „viață” interioară.

Noi am ales destinațiile, nu ne-a prea interesat cât de dotată sau nouă e nava. Așa că am ajuns pe o „bătrânică” de la Costa, care nu mai fusese renovată decât pe ici și colo, dar care urma să fie bagată la „somn” în două luni. Sunt însă la Costa nave mai noi, iar concurența lor, MSC, are nave și mai șmechere și mai luxoase, ca să nu mai zic de croazierele ultra premium și child-free de la Virgin, unde și tarifele sunt altele.

Din punctul de vedere al banilor, prețul călătoriei pentru 14 zile a fost de 799 de euro, cazare și masă. Asta înseamnă cam 57 de euro pe noapte. Dacă ești un călător care nu are nevoie de altceva — adică de alcool și internet — acest preț este absolut senzațional.

Am cunoscut un cuplu de bătrânei care stătea pe diverse nave câte 5–6 luni în fiecare an, cu bani puțini, iar apartamentul din Barcelona și-l dădeau în chirie pe AirBnb, făcând profituri considerabile. Pentru mulți oameni aflați la vârsta senectuții, croazierele sunt un stil de viață, nu o vacanță.

Costurile ascunse nu sunt nici ele îngrozitoare. Un pachet de internet pentru 14 zile, cu două device-uri, costă 399 de euro — jumătate din biletul de croazieră. Și același preț, tot 399 de euro, costă cardul de all-inclusive la bar, unde ai o cantitate de apă gratuită pe zi, cafea, sucuri și cocktailuri de top la discreție. Și, credeți-mă, merită.

Motivul e simplu: te poți plictisi pe navă — da, da, pe bune — așa că mai lingi un Mojito sau o Piña Colada, dar și pentru că atmosfera o cere. E muzică, sunt party-uri tematice, iar senzația de a sta pe deck și a privi ore în șir un răsărit, un apus sau pur și simplu oceanul, în timp ce citești sau asculți muzică, e greu de egalat.

Așadar, 1500 de euro este prețul real al unei croaziere — dar atenție, pe 14 zile. Mi se pare foarte puțin pentru ceea ce se oferă.

Ne-am îmbarcat la Barcelona, într-un terminal imens de nave de croazieră, cu proceduri similare celor dintr-un aeroport. Industria croazierelor e una foarte serioasă și extrem de concurențială. Așa că ei fac eforturi imense ca să nu-și piardă clienții.

Prima dată când urci pe o navă de croazieră, nu înțelegi ce ți se întâmplă. Ai citit despre asta, ai văzut poze, ți-ai imaginat cum va fi. Dar realitatea e altceva.

Este un oraș plutitor care se mișcă, o lume paralelă cu reguli proprii, un experiment social în care mii de oameni trăiesc împreună într-un spațiu limitat, navigând spre nicăieri și spre tot, în același timp.

Croaziera nu e o vacanță. E o formă de viață temporară.

Dacă nu înțelegi asta dinainte, vei pierde jumătate din experiență încercând să te adaptezi.

Şi poți pierde asta:

… sau astea:

Acum despre îmbarcare. Prima zi e haos controlat. Mii de oameni ajung în același timp, toată lumea vrea să urce, recepția e aglomerată. Nu te duce la ora oficială de îmbarcare, du-te mai târziu. Dacă îmbarcarea începe la unu, vino la trei sau patru. Vei evita cozile, vei avea check-in rapid, și oricum cabina nu e gata până seara. În primele ore, explorează nava în timp ce toți ceilalți stau la coadă, e cea mai bunǎ idee.

Bagajele? Ia jumătate din ce crezi că ai nevoie. Serios.

Cabina e mică, dulapurile sunt mici, nu ai unde să pui zece perechi de pantofi, opt rochii, cinci perechi de adidaşi.

Croaziera e casual în cea mai mare parte a zilei – pantaloni scurți, tricouri, sandale. Serile pot cere ceva mai elegant, în funcție de navă și de restaurante. Adu un singur outfit pentru seara de gală dacă nava are așa ceva.

Ia cu tine o geantă mică de mână cu lucrurile esențiale pentru prima zi: costum de baie, cremă de protecție solară, medicamente, încărcător de telefon plus baterie portabilǎ, poateun schimb de haine. Bagajele mari ajung în cabină abia seara, și nu vrei să stai în blugi pe punte la piscină așteptându-ți valiza.

Noi am avut bulan. În nici trei ore de la îmbarcare, răstimp în care am dat un prim „nas” navei, ne cazam în cutiile noastre fără pereți.

Cabinaaa, ah, cabina!

Nava e imensă, dar cabina ta nu e.

Indiferent cât plătești – cu excepția suitelor extravagante care costă cât un apartament – vei locui într-un spațiu de mărimea unei garsoniere decente. Nu e o problemă dacă știi dinainte. E o problemă dacă ai așteptări de cameră de hotel “normalǎ”. Cabina e pentru dormit, pentru duș, pentru schimbat hainele. Restul timpului vei fi în altă parte: pe punte, la piscină, în restaurante, în baruri, explorând.

E micǎ, dar nu se moare dintr-atât.

Cine stă în cabină pe o croazieră ratează esența.

Plimbǎrile de searǎ pe deck sunt senzaționale. Pe bune.

Oricum, pregătește-te să faci minimum 10.000 de pași pe zi pe navă, în mod obligatoriu. Distanțele de la camera ta la masă, la piscine, la baruri sau la sălile de spectacol sunt considerabile. Da, v-am zis: o navă de croazieră are de la 250–300 de metri lungime în sus.

Colega mea de camerǎ Mihaela contracara efectele tangajului cu trei Bloody Mary pe zi.

În scurt timp, colega mea de cameră a devenit vedeta incontestabilă a tuturor celor patru baruri de pe navă, vedeta tuturor barmanilor, indiferent de schimbul de tură. Eu mă credeam regele bacșișurilor, dar Mihaela m-a rușinat în această croazieră.

Bacșișul comportă o discuție aparte. E ceva ciudat pe care nu îl afli decât pe navă. Majoritatea companiilor de cruise adaugă automat o sumă zilnică de bacșiș – în jur de 15–20 de dolari pe zi, per persoană – care se împarte între echipaj.

Asta crește costul excursiei fără să știi de această cheltuială decât acolo. Nu zic că e mult sau puțin, dar costul croazierei crește obligatoriu cu 250–300 de dolari.

Acum, vă zic încă ceva. Oamenii ăia merită din plin.

Personalul de pe croaziere este excepțional. Duc o muncă grea zi de zi, și mi-am dat seama că e o formă de sclavagism modern, dar angajaților le convine. Mulți vin din țări atât de sărace, încât faptul că primesc mâncare și casă gratis, au salariu, pot economisi, pot vedea și ei lumea, iar pe deasupra iau bacșișuri, îi convinge să îndure o muncă extrem de grea: cei mai mulți muncesc 12 ore pe zi, zi de zi.

Așa că nu te căca pe tine când vezi taxa asta.

Mai mult, îți dau un sfat. Du cu tine cât mai multe bancnote de 1 dolar sau 5 dolari. Și „premiază-i”.

Când vei deveni, după o zi sau două, în ochii lor un om despre care își aduc aminte că dă bacșiș, vei avea parte de un tratament prioritar peste tot. E important, crede-mă, când barurile sunt asaltate, oră de oră, de sute de persoane.

Bacșișul în numerar, dat direct, ajunge la ei, nu în fondul comun.

Un alt sfat mega tare pe care ți-l dau: când ajungi pe navă, întreabă de angajați români. Întrebi un filipinez: „Bă, nu aveți colegi români?” Sigur sunt.

Românii de pe navele de croazieră sunt foarte bine cotați. Cei mai mulți au început munca pe nave acum 10–15 ani și ocupă poziții cheie. Pe ei i-am băcșișuit triplu, mereu.

O româncă era asistenta medicală-șefă a navei, altul era managerul internetului. Pe lângă faptul că ne-au ajutat în meseriile lor, ne-au dat sfaturi reale și ponturi, care sunt esențiale când călătorești pe o navă de croazieră.

Revenind la cabinǎ, totuşi, dacǎ ai bani în plus, alege cabina strategic.

Cabinele interioare sunt cele mai ieftine și nu au fereastră – dormi ca într-un bunker, ceea ce poate fi bine dacă ai nevoie de întuneric total, dar poate fi si enervant, chiar claustrofobic dacă nu suporți să nu știi dacă e zi sau noapte.

Io regret enorm ca m-am zgarcit si nu am luat o cabina cu balconas mic.

Cabinele cu hublou sau balcon costă mai mult, dar diferența merită.

Să bei cafeaua dimineața pe balconul tău, privind oceanul sau marea, e una dintre plăcerile simple care justifică prețul croazierei.

Și dacă poți, alege o cabină la mijlocul navei, nu la capete – se simte mai puțin legănatul.

Legănatul, no, stiu, toată lumea e cruioasa despre răul de mare. Adevărul e ca navele moderne sunt stabilizate și în 90% din timp nu vei simți nimic.

Dar există momente când marea e agitată, când traversezi ape deschise, când vremea se schimbă.

Unii oameni nu simt nimic niciodată. Alții suferă tare. Dacă știi că ești sensibil, ia pastile sau plasturi înainte să urci – prevenția e solutia, odată ce a început răul de mare e greu de oprit. Medicamentele sunt eficace.

Eu am avut noroc. In momentele in care nava se mai balanganea, era cam ca un somn la cuseta cand trenul opreste in gara. Atata doar ca pe croaziera, cand e tangaj, trenul opreste de mai multe ori pe ora, hahaha.

Booon, mergem mai departe.

Dacă vrei să vezi multe locuri într-un timp scurt, fără bătaia de cap a logisticii – rezervări, transferuri, check-in-uri multiple – croaziera e imbatabilă. Te culci într-un oraș, te trezești în altul, hotelul vine cu tine.

Unii zic că, dacă alegi croaziera, nu poți să explorezi un loc în profunzime, să te pierzi pe străzi, să descoperi la întâmplare, ba insistă că ești legat de program, ai ore fixe de plecare, vezi porturile în fugă.

Nu-s de acord.

Orașele-port nu sunt atât de complexe față de capitale, față de orașe mari continentale. Da, ești legat de program, dar dacă ți-ai pregătit cu o zi înainte ce vrei să faci, în 6–7 ore cât ai liber într-un port îți rămâne timp berechet și de o bere, și de o masă bună.

La fiecare port, nava oferă excursii organizate. Sunt convenabile și sigure: te iau de pe navă, te duc unde trebuie, te aduc înapoi la timp. Dar sunt scumpe, adesea de două-trei ori prețul aceleiași activități rezervate independent. Și sunt aglomerate – vei fi într-un grup de patruzeci de oameni, cu ghid care vorbește în microfon, cu program fix și timp limitat.

Eu detest grupurile, nu îmi place să aștept după nimeni, n-am chef de poveștile nu știu cui.

Mereu ne-am organizat singuri. În toate porturile, poți coborî liber și explora pe cont propriu. Ia un taxi, închiriază o mașină, vei plăti mai puțin și vei avea flexibilitate. Riscul: să întârzii și să ratezi nava. Nava nu așteaptă. Pleacă la ora programată indiferent dacă ești la bord sau nu. Dacă te organizezi singur, lasă-ți o marjă serioasă de timp – minimum o oră înainte de ora de plecare,.

O singura data era sa o sugem, ca sa zic asa, intr-o zi de duminica, pe o insula in care oricum taxiurile erau rare. Dar tot m-am descurcat, mergand pe strazi am avut noroc de unul care avea o dubita, i-am zis care e situatia si i-am oferit 50 de euro sa ne repeada pana in port. Si gata.

Ca sa zic asa, nu m-as fi gandit sa ma duc vreodata de capul meu in Savona, un oraș-port italian compact, luminos, cu un aer mediteranean foarte „așezat”, fără gălăgia orașelor turistice mari.

Savona are un centru vechi în tonuri de ocru și teracotă, străzi înguste care se deschid brusc în piețe mici și o faleză liniștită, pe care croazierele o transformă în poartă de intrare spre Riviera Ligură.

Am vizitat muzeul Apple, o insailare de “artefacte” care insa i-a dat posibilitatea lui Stefan sa vada intr-un singur loc intreaga evolutie a brandului, bai, aveau astia TOT, editii unicat de Mac-uri, culmea, toate mergeau!

Un lucru special despre Savona este cǎ este considerat oraș papal fiindcă doi papi importanți ai Renașterii s-au născut acolo: Sixtus al IV-lea și Iulius al II-lea. Familia Della Rovere a ridicat orașul politic și cultural, lăsând amprenta lor asupra Liguriei și Vaticanului.

Papa Sixtus are si o poveste: el a creat ideea de Sixtinǎ. Sixtus al IV-lea a reconstruit la Vatican capela ce avea să poarte numele lui, Capela Sixtină. El a stabilit structura arhitecturală și funcția religioasă a spațiului. Michelangelo a venit mai târziu, în vremea altor papi, și a transformat interiorul în monumentul vizual pe care îl știm azi.

Dar… prima „Sixtină” a fost în Savona.

Înainte ca Sixtus al IV-lea să refacă celebra capelă de la Vatican, el a construit în orașul natal o capelă funerară pentru părinții lui. E intimǎ, specialǎ, poartă numele de Capella Sistina di Savona și poate fi considerată „prima Sixtină”, pentru că a fost ridicată cu câțiva ani înaintea celei din Roma și a devenit modelul spiritual și arhitectural care a inspirat proiectul ulterior din Vatican.

E un oraş chill: cafenele discrete, gelaterii bune, străduțe cu rufe atârnate între clădiri, totul cu ritmul lent specific Liguriei. Savona nu epatează, dar are o eleganță calmă, marinărească, și senzația că e un loc real, locuit, nu un fake duşmǎnos, cum e Barcelona.

Am vizitat şi Muzeul Ceramicii, foarte mişto fǎcut!

Am beut o bericioaicǎ corsicanǎ, am rǎşpǎlit nişte lozuri de tip “gratta e vinci” (n-am câştigat nimic, hahaha) şi ne-am îndreptat spre navǎ.

Al doilea oraș care m-a spart e Malaga.

Nu puteam rata extensia de acolo a centrului Pompidou. Asta, ca să înțelegeți cât de mult e apreciată Malaga din punct de vedere cultural, de le-au dat francezii „franciza” de așa ceva.

Şi nu am fost dezamǎgiți.

Culmea, din Cluj, Wizz oferă destinația asta la prețuri foarte mici per bilet, dar mi-am zis, îngâmfat mereu: „Huh, Malaga? Ceva oraș de duzină!”

Mama, cât de tare m-am înșelat. Dacă nu era croaziera asta, nu ajungeam vreodată acolo. Acum vreau să revin pentru câteva zile, fiindcă Malaga este o bijuterie turistică subapreciată.

De-asta sunt bune croazierele, printre altele: vezi pe repede înainte multe orașe și îți dai seama care îți pică cu tronc. Unele nu se califică, dar dacă întâlnești o Malaga, te va cuceri.

Șiiiii, înapoi pe navă! Viața de croazierist e diversă și rapidă. Nu ai timp să te plictisești.

În episodul următor, o să vă dezvălui și alte secrete despre aventura unei croaziere. Trimiteți acest articol cu link și altor prieteni, ca să știe și ei la ce să se aștepte. Plus că se și abonează la Strict Secret, deci mă ajutați și pe mine.

Ne recitim în curând. Seară faină, prieteni!