Motanul Charlie doarme leneș pe fotoliu într-un apartament de bloc dintr-o zonă cu subtile rezonanțe literare: cartierul Tei. În somnul său, ignoranța lui Charlie pare desăvârșită: nimeni, niciodată, nu va reuși să îi explice ce este somnul, de ce e noapte ori zi, cum se deplasează mașinile pe stradă sau de ce Norvegia e o monarhie constituțională. Cu atât mai mult, el nu va înțelege că noi, oamenii care îl slujim și îi facem zilnic poze cu telefonul, trăim în plină contra-revoluție culturală, numită „Post-Alfabetism”. Termenul, inspirat din englezescul „Post Literate Society”, e puțin cunoscut în română, deși simptomele lui sunt binecunoscute: citim tot mai puține cărți tipărite și manifestăm tot mai puțină răbdare în fața textelor lungi (cum e această introducere, din păcate). Post-alfabetismul e forma de împotrivire a unei lumi tot mai îndrăgostite de mesajele vizuale care vin în imagini gălăgioase, vii și colorate. Literele au fost devorate de noii demoni ai lumii digitale: smartphone-ul și AI-ul.
Trăim, așadar, într-o cultură în care, deși înțelegem și încă utilizăm mecanismele citirii și scrisului, preferăm să consumăm în proporții covârșitoare mesaje vizuale rostite de capete vorbitoare. Un întreg astfel de univers e cel populat, de pildă, de așa-numiții „influenceri”, care turuie minute în șir în fața ecranului despre toate problemele lumii, de la boli contagioase și până la creme-minune.
Exemple de medii unde „ideile” circulă doar prin imagini și sunet sunt gârlă: TikTok, YouTube, Instagram și Facebook Reels. Lor li se adaugă noii „asistenți AI” (ChatGPT, Siri, Alexa) care răspund – înfricoșător de rapid – la orice întrebare, oricât de absurdă ar fi aceasta.
„Îi putem explica lui Charlie ce e aia Norvegia?” este o astfel de întrebare absurdă adresată ChatGpt.
„Ah, ce întrebare excelentă”, a venit instant răspunsul, rostit cu voce de android mecanic. „Prin tonul vocii, prin gesturi, prin reacții, i-am putea arăta o hartă și să-i spunem, mângâind-o: Uite, acolo e Norvegia — un loc unde ai dormi toată ziua la soare de la ora trei dimineața și unde peștii vin aproape singuri la mal. Pisica n-ar înțelege Norvegia ca idee, dar ar înțelege că acel cuvânt vine cu ceva liniștit, rece și misterios”, și-a încheiat AI demonstrația.
Motor de căutare AI ChatGPT, imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
Dar care este însă problema că petrecem mai mult timp pe smartphone și punem astfel de întrebări AI-ului?, ar suna o întrebare adresată, de data aceasta, nouă, oamenilor.
Conform filosofului american Albert Borgmann problema o reprezintă chiar smartphone-ul și tehnologia care vine odată cu el. Da, tehnologia ne-a fost până acum extrem de utilă, când a fost vorba de combaterea bolilor, cucerirea spațiului sau pur și simplu îmbunățirea calității vieții. Doar că tehnologia și, mai ales, instrumentele ei, și-au modificat radical această misiune.
Practic, suntem la sfârșitul revoluției digitale, iar ce vedem în jurul nostru sunt primele semne ale reacțiunii.
Omenirea iese din „Paranteza Gutenberg”. Algoritmii platformelor digitale devin „noii stăpâni feudali” ai timpurilor noastre.
„Smartphone-ul: eu nu l-aș mai numi drept un instrument. El e, de fapt, o tehnologie dominantă și totală. E o mașinărie universală. Orice e computabil se poate face acum cu telefonul și acum aproape orice e computabil”, a declarat Constantin Vică, conferențiar universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București, specializat în etica și politica noilor tehnologii și este cercetător afiliat Centrului de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA).
Telefonul te „plasează” astfel în centrul lumii. Brusc, nu mai ești tu cel care pleacă în lume să o cunoască, ci chemi tu lumea la tine în casă, prin intermediul ecranului smartphone-ului.
„Telefonul te-a transformat în mod iluzoriu într-un buric al lumii. Lucrurile vin spre tine și lumea e mediată prin telefon. Existența noastră socială e mediată prin telefon”, a spus Vică.
Smartphone-ul nu mai seamănă nici cu drujba, nici cu ferăstrăul, nici cu carul cu boi, nici măcar cu computerul din casă, care avea locul lui undeva, îți făceai treaba la ei și apoi îl închideai. Telefonul a devenit o extensie a simțurilor noastre. Are o putere care nu e însă în mâinile noastre, chiar dacă îl ținem în mână: puterea lui e în mâinile celor care conectează aceste terminale – noul cler, noua tehnoelită a celor care se combină fără probleme cu elitele politice, cum vedem în China, Rusia, India sau SUA.
„Elitele tech” sunt, în viziunea lui Vică, „clerul” în ceea ce el numește noul „Ev Mediu” digital. Această teorie a fost expusă în cadrul unei conferințe intitulate „Hic sunt dragones: evul mediu digital și tehnologii autoritare”, organizată de CCEA, în parteneriat cu Institutul de Cercetare al Universității București.
Conferința face parte din seria de conferințe VIRAL-D, dedicate analizelor impactului tehnologiilor digitale asupra democrației și societății românești.
Ideea de bază: omenirea iese din „Paranteza Gutenberg”, iar algoritmii obscuri ai platformelor digitale devin „noii stăpâni feudali” ai timpurilor noastre.
„Algoritmul e opac. Noi suntem niște simple terminale”
„Nu ignoranța (utilizatorilor online) e problema”, spune conferențiarul universitar. „Ignoranța singură nu ar fi atât de problematică dacă nu e dublată de un dogmatism. Față de dogmatismul religios al Evului Mediu, astăzi avem așa-numitul tehno-dogmatism – religia unei tehnologii care ne salvează. E suficient să pui o întrebare și ea, tehnologia, vine cu răspunsul”, spune Constantin Vică.
Tehnologia a devenit răspunsul universal la toate. Suntem înconjurați de reclame la „noile modele” de telefoane ori „tehnolgiile revoluționare” care „îți fac viața mai simplă”. Doar că nu.
„Toată lumea care lucrează cu tehnologie știe că timpul efortului crește: trebuie să înveți lucruri noi și, mai ales, nu ai control asupra lor”.
Tineri se uită la un smartphone. Foto: Profimedia Images
Vechile instrumente ale progresului puteau fi folosite cu un minim de efort intelectual. Acum, toți avem smartphone: știe careva ce se întâmplă în măruntaiele circuitelor sale? Poți să-l desfaci și să lipești cu letconul două fire ca să nu-ți mai vină în feed poze cu pisci? Poți controla ceva? Ai acces la algoritmii aplicațiilor? Și dacă da, câți dintre noi știu să facă ceva cu „algoritmul”?
Algoritmul, în opinia lui Vică, este „clerul invizibil”. „Marele Inchizitor” a cărui putere, tot mai mare, se concentrează pe platformele digiiale.
Iar acest mix de ignoranță și „tehnodogmatism” a creat această Contrareformă a Post-Alfabetismului.
„TikTok controlează fluxul: o tehnologie ludică a ajuns să instaureze un regim autoritar de control al informațiilor. Nu poți face scandal pe TikTok (mai ales în China): Algoritmul e opac. Noi suntem niște simple terminale. Decizia despre ce circulă pe astfel de rețele nu aparține comunității de useri, ci unor algoritmi opaci”, a explicat Vică în cadrul conferinței VIRAL-D.
„Cred că ultimii 5 ani au grăbit foarte tare lucrurile în privința dezvoltării tehnologiei și a Inteligenței Artificiale. Mie mi se pare că e o dezvoltare precipitată, la care puțini dintre noi pot să-i facă față”, a declarat lingvista Dana Papadima, profesoară de limbă română la Avenor College.
Papadima a menționat „capacitatea fabuloasă” a noii generații de tineri de a ține pasul cu noile tehnologii, dar a atras, în același timp, atenția asupra riscurilor care vin cu asemenea calități, cum ar fi incapacitatea concentrării pe subiecte precum „lectura profundă a unui text”.
„Riscul (noilor tehnologii) îl reprezintă lipsa de atenție pe un anumit subiect, cum ar fi lectura profundă (a unui text). Măcar lectură, dacă nu e profundă.
„Litera pierde mult în beneficiul imaginii”, a spus Papadima. „Dar, apropo de poza care face cât o mie de cuvinte, dacă citești o chestie de o mie de cuvinte foarte bine scrisă, realmente poza dispare. Nu cred că va dispărea cuvântul într-o formă sau alta. Dacă se va întâmpla așa, habar n-am ce roboței or să fie la conducerea lumii, dar aș vrea să știu!”, a spus lingvista.
Cât de bine scrie AI-ul un text în stilul lui Mircea Cărtărescu. „După ce a văzut textul, a spus că l-ar fi semnat cu două mâini”
Conferențiarul universitar Constantin Vică spune că nu trebuie să ne așteptăm la un „sfârșit al civilizației” bazat pe carte, dar ne putem aștepta, în schimb, la un „sfârșit” care se bazează pe „raționalitate și ierarhia informațională”.
„Sunt oarecum ambivalent: nu cred în sfârșitul civilizației, ci trecerea către altă civilizație, care e algoritmică, doar că noi, oamenii vom fi din ce în ce mai puțin conștienți și din ce în ce mai puțin capabili să ia decizii”, a spus Constantin Vică.
AI este un black box, algoritmul Youtube ne scapă printre degete. Încă nu e panică, nu există acea AI generală care să le controleze pe toate ca Skynet și să controleze lumea. Trăim însă o disoluție a modernității. Pur și simplu s-a încheiat această modernitate care punea în centrul individualitatea, raționalitatea.
AI-ul a luat locul maimuței din celebra anecdotă: în cât timp poate ajunge, din punct de vedere al teoriei probabilităților, o maimuță să bată la mașina de scris operele lui Shakespeare? Oamenii de știință au calculat și au venit cu răspunsul: pentru a acoperi tot setul de permutări și combinații între cuvinte, maimuței i-ar lua un timp care ar depăși cu mult vârsta universului nostru. Adică niciodată.
AI-ul poate face cvasi-instantaneu asta.
„Eu sunt ca Mircea Cărtărescu, care spune că-i este teamă de această entitate: la un moment dat s-a trezit că niște prieteni au cerut AI să facă un poem în stilul Mircea Cărtărescu. Mircea l-a citit și a spus că ar fi jurat că l-ar fi scris chiar el. După ce a văzut textul, a spus că l-ar fi semnat cu două mâini”, a povestit Dana Papadima.
Iată o idee excelentă: am cerut AI să redacteze un scurt fragment despre Post-Alfabetism, în stilul Cărtărescu. Motorul AI, cu chef de glume, mi-a livrat prompt un text scris în stilul scriitorului român. Iată cum sună:
„Literele se sting ca niște stele vechi, una câte una, lăsând în urma lor dâre de lumină pe cerul digital. Cărțile se topesc în ecrane, iar hârtia devine o fantomă albă, care mai foșnește doar în vis. Oamenii nu mai citesc — plutesc prin imagini, prin sunete, prin clipiri de lumină”.
Gutenberg se răsucește în mormânt: dacă ar fi trăit în lumea de azi, ar fi fost un influencer imbatabil.
Sau, ca să continuăm, în stilul jucăuș AI-Cărtărescu: Post-alfabetismul nu e moartea literelor, ci visul lor lucid – o nouă mitologie în care scrisul se reinventează, purtat de curenții invizibili ai tehnologiei.
Dar unde e minte multă, e și multă prostie, ne spune o veche vorbă din bătrâni. În cazul AI, „prostia” se traduce prin așa-numitele „halucinații”, momentele în care robotul se gripează și începe să dea răspunsuri aiurea.
„O poate da în bară și o poate da în bară destul de mult în viitor, pentru că se tot acumulează prostii (pe internet), iar prostiile vor fi tot mai mari”, a spus Dana Papadima, care a povestit o experiență personală avută cu AI în timpul unei vacanțe petrecute în Grecia.
„Soțul meu a făcut o rană la picior și o prietenă a întrebat AI-ul ce să facă. Inteligența Artificială a venit cu niște sfaturi pe două pagini și jumătate, pe care nu le-ar fi dat niciun medic”, a spus profesoara de limba română.
Dana Papadima a dat alt exemplu, mai direct și la fel de îngrijorător.
„Un lucru mă sperie și care ține de noi, nu de alte entități: părinții care stau cu copiii lor pe la mese la restaurante și fiecare stă cu telefonul în față. copilul de 10-15 ani butonează, scrolează în neștire: intră pe tiktok, și nimeni nu îi spune nimica, nimeni nu îl bagă în seama, nimeni nu se joacă cu el. Și aici nu AI-ul e de vină”
Pe final, să îl rugăm pe AI să ne spună o poezie (al cărei stil îl lăsăm pe cititor să-l ghicească – în cazul în care a avut răbdarea de a ajunge cu lectura până aici):
Și totuși, în fiecare pixel, o literă veche încă tremură. În fiecare clip, o propoziție neîncepută. Alfabetul visează la noi, chiar dacă noi l-am uitat. El ne cheamă din subsolurile memoriei — o voce din hârtie care șoptește, dincolo de zgomotul lumii: „Eu v-am inventat ca să mă citiți.”
„AI-ul e greu. Procesele noilor tehnologii sunt atît de stranii minții umane, cum ar fi felul în care se embeduiesc tokenurile și se creeză în spații n-vectoriale legăturile între ele. E o formă de inteligență care lipsește înțelegerii noastre”, a avertizat Constantin Vică.
Iar atunci, când îl punem să se justifice, începe delirul AI.
„Am ieșit din lumea modernă, care era una în care trebuia să te reprezinți și să te justifici atunci când oamenii te criticau. A murit critica. Iar AI nu poate fi criticat, decît ca un copil. Și ce răspunde atunci AI-ul? Ah, îmi cer scuze! Face exact ca elevul care nu și-a învățat lecția, profesorul îi atrage atenția, iar elevul zice: nu, nu, stați, că vă mai spun o dată!”, a spus conferențiarul universitar Constantin Vică.
sursă: antena3.ro
