Autor: Andrei Gușă
Zilele trecute am lecturat cartea scrisă de scriitorul italian Mark Galeotti: „Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege occidentul.” Această carte este indubitabil agreată de așa-zisul minister occidental al adevărului, care pare că și-a intrat în drepturi odată cu debutul p(l)andemiei Covid-19. The Guardian: „Mark Galeotti a sintetizat o cantitate imensă de cercetări în acest volum pasionant, ce le poate servi drept manual tuturor celor care ar putea avea de-a face cu președintele Rusiei.” Foreign Affairs: „De departe cea mai inteligentă analiză a politicii lui Putin.” Fără niciun dubiu, aceste recenzii nu ar fi existat dacă Galeotti nu ar fi respectat în totalitate narativul occidental. Acest fapt nu ar fi in mod necesar rău, dacă nu ar fi total incompatibil cu libertatea deplină pe care ar trebui să o aibă un scriitor atunci când creează. Altminteri, creația este sterilă. Am citit această carte din rațiuni contradictorii. Pe de-o parte, am vrut să înțeleg retorica occidentală pe această speță fierbinte (și aducătoare de amenzi din partea CNA). Pe de altă parte, am vrut să înțeleg cum dorește occidentul să gândim noi, românii. Pentru că, starea de mobilizare generală a fost neoficial decretată. Dar nu în rândul armatei, ci în rândul mass-mediei, artei ș.a.m.d. Iar noi, românii, suntem ca o pasăre într-o colivie de aur. (vedem noi cât va mai fi de aur, ținând cont de recesiunea care bate la ușa Europei). Așadar, pentru cei interesați de subiect, narativul este următorul:
„Putin e judokan, și nu jucător de șah”
Galeotti spune în felul următor: „Putin nu știe să joace șah, dar se pricepe la judo. (…) Iar judo este un sport care se bazează în mare parte pe specularea adversarului. (…) De aceea, Putin și în consecință și statul rus sunt imprevizibili. (…) Dar aceste succese pe termen scurt (datorate speculației) se transformă în slăbiciuni pe termen lung. (…) Nu îi putem anticipa mișcările lui Putin pentru că nici el nu știe ce urmează să facă. (…) Puțin vrea să se prezinte ca fiind periculos și putenic ca să dea senzația ca e mai avantajos să îl cumperi decât să îl înfrunți.” Bun. În primul rând, nu putem știi dacă Putin joacă sau nu șah în timpul liber, dar în calitate de profesionist, pot atesta faptul că Putin nu se pricepe la judo – se vede cu ochiul liber. Sportul, prin definiție, se bazează pe specularea adversarului. Probabil viața se bazează (și) pe acest principiu – nu neapărat în sensul peiorativ al cuvântului. Dar dacă comparăm judo-ul cu orice alt sport de contact, acesta se bazează cel mai puțin pe specularea adversarului – de aceea este supranumit șahul sporturilor de contact. Nu îi putem anticipa mișcările lui Putin pentru că nici el nu știe ce urmează să facă. Sigur, putem specula. Nu știm însă care ar fi baza pentru o astfel de speculație – în afară de narativul descris mai sus. Este mai avantajos să îl cumperi decât să îl înfrunți? Dacă înlocuim cuvântul cumpărat cu negociat, probabil că da. Cel puțin în paradigma în care viețile omenești (încă) mai au vreo valoare.
„Putin a făcut parte din KGB, dar nu așa cum ne închipuim noi”
Galleoti: „Putin primește de la serviciile secrete rapoartele pe care serviciile cred că Putin vrea să le primească. (…) Serviciile încearcă să-l încânte în loc să-l informeze. (…) Când Putin debitează enormități despre occident, el chiar le crede.” Faptul că Rusia nu este o democrație de facto este clar. Rusia este o oligarhie. Dar să fie Rusia un sistem condus de un singur om, așa cum insinuează Galeotti? Greu de crezut. Dar această abordare hollywoodiană de personaj care întruchipează răul absolut este cu siguranță convenabil din punct de vedere al marketingului.
„Putin nu citește filosofie”
Așa o fi. Din păcate, puțină lume mai citește filosofie în ziua de astăzi. Posibil ca Putin să nu se numere printre aceste persoane care citesc filosofie. Este posibil să nu citească deloc. Dar mă întreb, oare ce citește Biden înainte să adoarmă? Sau Iohannis? Acestea sunt, în fine, trei dintre temele majore propuse în cartea lui Galleoti. Dacă v-au trezit interesul, vă invit să citiți cartea – este o lectură cât se poate de interesantă. Aș adăuga însă, ceva. Noi, occidentalii, ar trebui să ne mai uităm și în oglindă. Pentru că dacă filosofiile noastre sunt piața liberă și consumerismul (vs. Putin – nicio filosofie), atuncieste oarecum îndrăzneț din partea noastră să ne uităm la alții de sus. Și chiar dacă (încă) ne permitem să o facem, nu știm ce folos ne aduce această acțiune nouă, celor mulți. Probabil că aceasta este cea mai mare problemă a noastră – complexul de superioritate. Față de orice și oricine. În loc să criticăm Rusia și China, poate ar fi mai bine să ne uităm și la noi în ogradă. Nu avem niciun drept să dăm ordine în grădina vecinilor, dar putem foarte bine să aranjăm grădina noastră. Dar pentru asta trebuie să îndeplinim o condiție necesară (dar probabil nu și suficientă). Să scăpăm de acest complex de superioritate care ne-a ajuns până în măduva oaselor. Și dacă ne considerăm totuși superiori, să înțelegem de unde provine această superioritate. Pentru că dacă suntem superiori, atunci suntem superiori datorită culturii noastre, nu datorită Cancel Culture. Datorită faptului că suntem cu adevărat conștienți de propriile persoane și de lume în ansamblu, nu datorită faptului că suntem Woke. Datorită faptului că suntem patrioți – patrioți locali, patrioți naționali și patrioți occidentali -, nu datorită faptului că a fi patriot a devenit scandalos și inadmisibil. Datorită virtuții, nu datorită relativismului moral. Datorită faptului că familia tradițională este centrul politicii de stat, nu datorită situării minorităților de orice fel în centrul politicii de stat. Datorită cinstirii rolului bărbatului și a femeii în societate, nu datorită genului fluid și a educației sexuale din școli și grădinițe. Ne dorim să fim superiori, să redevenim superiori. Dar nu superiori față de alți oameni, ci superiori față de cum eram ieri. Iar ca să redevenim superiori, avem nevoie de trudă, de redescoperirea valorilor noastre comune și de respectarea acestora. Nu avem nevoie, în schimb, de eradicarea valorilor, de propagandă turnată cu pâlnia în urechile noastre și de dubla-măsură ca abordare de stat. Aceste practici nu pot să ne aducă decât confort psihic pe termen scurt. Un somn al rațiunii care ne apropie pe zi ce trece de buza prăpastiei.
P.S. Donald Trump: „Putin este un tip mai de treabă decât mine” Acesta este motto-ul cărții. Oare de ce?
P.P.S. Lev Tolstoi: „Toți ne gândim cum să schimbăm lumea, dar nimeni nu se gândește cum să se schimbe pe sine”.
