Autor: Ron Unz
De la sfârșitul lunii februarie 2022, războiul Rusiei cu Ucraina a acaparat presa globală, dar ceea ce ar fi putut fi cel mai important incident din acest conflict a primit doar puțină atenție în mass-media occidentală.
În urmă cu un an, o serie de explozii subacvatice masive au distrus cea mai mare parte a conductelor ruso-germane Nord Stream în valoare de 30 de miliarde de dolari, probabil cea mai importantă infrastructură energetică civilă din Europa. Analiștii au convenit curând că exploziile au fost deliberate, constituind probabil cel mai mare caz de terorism industrial din istoria lumii și un act evident de război împotriva Germaniei, cel mai important membru european al NATO. Aproape toate mijloacele de informare din Occident au declarat că rușii și-au distrus propriile conducte, o acțiune care demonstrează în continuare nebunia periculoasă a președintelui Vladimir Putin, adversarul nostru diabolic din Moscova. Doar câteva voci pe marginea disidentă sugerau altfel.
Dar cinci luni mai târziu, problema a fost reînviată brusc. De-a lungul carierei sale de jumătate de secol, Seymour Hersh și-a consolidat statutul ca cel mai cunoscut jurnalist de investigație din America, iar atunci a publicat una dintre cele mai mari expuneri ale sale, o relatare meticulos detaliată a modului în care o echipă de scafandri militari americani au distrus conductele, acționând sub ordinele Administrației Biden.
În ciuda reputației falnice a lui Hersh, practic toți jurnaliștii noștri au evitat să menționeze aceste dezvăluiri. Dar multe milioane de oameni din întreaga lume i-au citit articolul sau au urmărit interviurile sale, iar Consiliul de Securitate al ONU a organizat curând audieri pe această temă, cu prof. Univ. Jeffrey Sachs și fostul analist CIA, Ray McGovern, care susțineau cu fermitate concluziile lui Hersh.
Având în vedere aceste evoluții, afirmația anterioară potrivit căreia Putin și-a distrus propriile conducte a început să se dovedească a fi o exagerare arhi-folosită și necredibilă, astfel încât serviciile de informații occidentale au lansat curând o nouă poveste, susținând că atacurile au fost efectiv puse la cale de un grup de activiști pro-ucraineni din umbră care au operat dintr-o barcă cu pânze închiriată. Încă o dată, aproape toți experții noștrii au fost de acord cu această variantă fără nicio ezitare.
Trăim într-o epocă a falsurilor grotești care ar putea rivaliza cu cele înfățișate în „1984” de George Orwell și cred că Putin a avut dreptate să condamne America ca fiind „un imperiu al minciunii”.
Iarna trecută a fost una neobișnuit de blândă, atenuând oarecum impactul total al pierderii totale de energie rusă ieftină din Europa. Dar chiar și așa, un articol recent de pe prima pagină din Wall Street Journal a descris criza economică severă cu care se confruntă Germania, motorul industrial al Europei. Dacă teoria lui Hersh ar fi confirmată, NATO ar fi în mod legal în război cu S.U.A.
Deși un rezultat atât de bizar este improbabil, viitorul alianței pare foarte îndoielnic. Lawrence Wilkerson a avut o carieră distinsă, activând o lungă perioadă ca șef de personal al fostului secretar de stat Colin Powell, și într-un interviu îndelungat publicat în urmă cu câteva zile, el a prevăzut pierderea aliatului german al Americii și dizolvarea NATO. Dacă acea alianță de 76 de ani se dezintegrează, viitorii istorici vor indica cu siguranță atacurile conductelor Nord Stream ca fiind evenimentul declanșator. Mass-media occidentală are o putere minunată de a răspândi iluzii, dar realitatea are de obicei ultimul cuvânt.
Hersh și-a propus inițial ca articolul său actual să se concentreze pe aniversarea atacurilor conductelor, dar evoluțiile importante din războiul mai mare din Ucraina au amânat intenția lui inițială. După cum a raportat, una dintre sursele sale de încredere cu acces la informațiile serviciilor a explicat starea dezastruoasă a situației militare:
„Este totul o minciună”, a spus oficialul, vorbind despre pretențiile ucrainene de a obține și mai mult sprijin militar în ofensiva lor, deși ucrainenii au suferit pierderi uluitoare și doar câștigă teren în câteva zone împrăștiate pe care armata ucraineană le măsoară în metri pe săptămână.
Oficialul american din cadrul serviciilor și-a petrecut primii ani din carieră lucrând împotriva agresiunii sovietice și spionând. Îl respectă pe intelectul lui Putin, dar îl disprețuiește pentru decizia sa de a merge la război Ucraina și de a iniția moartea și distrugerea pe care o aduce războiul. Dar, după cum mi-a spus, „Războiul s-a terminat. Rusia a câștigat. Nu mai există ofensivă ucraineană, dar Casa Albă și mass-media americană trebuie să continue minciuna”.
Sursa lui Hersh a descris, de asemenea, modul în care serviciile occidentale ne manipulau mass-media și o foloseau pentru a-și înșela propriii cetățeni:
„Da”, a spus oficialul, „Putin a făcut ceva stupid, oricât de provocat ar fi fost, prin încălcarea statutului ONU și la fel am făcut și noi” — făcând referire la decizia președintelui Biden de a duce un război proxy cu Rusia, finanțându-l pe Zelensky și armata sa. „Și acum trebuie să-l ponegrim, cu ajutorul mass-media, pentru a ne justifica propria greșeală”. El se referea la o operațiune secretă de dezinformare care avea ca scop defăimarea lui Putin, întreprinsă de CIA în coordonare cu serviciile de informații britanice. Operațiunea de succes a determinat trusturile mass-media majore de aici și din Londra să raporteze că președintele rus suferă de diverse boli, inclusiv boli hematologice și un cancer grav. Un articol foarte citat a prezentat faptul că Putin ar fi tratat cu doze mari de steroizi. Nu toți au fost păcăliți. The Guardian a raportat sceptic în mai 2022 că zvonurile „arată că Vladimir Putin suferă de cancer sau de boala Parkinson, potrivit unor rapoarte neconfirmate și neverificate”. Dar multe organizații majore de știri au prins momeala. În iunie 2022, Newsweek a citat surse necunoscute care spuneau că Putin a fost supus unui tratament cu două luni mai devreme pentru cancerul avansat: „Controlul lui Putin este puternic, dar nu mai este absolut. Jocul în Kremlin nu a fost niciodată mai intens. . . . toată lumea sesizând că sfârșitul este aproape”.
Evenimentele publice păreau să confirme rapid exactitatea prognosticului sumbru al războiului din Ucraina raportat de Hersh. Polonia a fost întotdeauna intens ostilă Rusiei, așa că de la începutul luptei, guvernul de la Varșovia a fost cel mai puternic și mai entuziast susținător al efortului militar al Ucrainei, trimițând în secret multe mii de trupe proprii în luptă. Dar președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat acum că țara sa nu va oferi ajutor militar suplimentar, subliniind poziția sa cu un limbaj lipsit de diplomație:
„Ucraina se comportă ca o persoană înecată care se agață de tot ce poate … dar avem dreptul să ne apărăm împotriva răului ce ne-a fost făcut. O persoană înecată este extrem de periculoasă, te poate trage în adâncuri… pur și simplu îneacă salvatorul. Trebuie să acționăm pentru a ne proteja de răul care ne-a fost făcut, pentru că dacă persoana înecată … ne înecă și pe noi, nu va primi ajutor. Deci trebuie să avem grijă de interesele noastre și o vom face eficient și decisiv”.
🇺🇦🇵🇱 “Ukraine is like a drowning man who will drag down those who are trying to help him.”
— Andrzej Duda, Polish President pic.twitter.com/SV4IJxGNbO
— Lord Bebo (@MyLordBebo) September 20, 2023
Iar ruptura dramatică a Poloniei de Ucraina nu este singura și vine după mai multe semne că diverși alți lideri europeni își reevaluează puternic implicarea și sprijinul oferit ucrainenilor. Așa cum am subliniat la începutul acestei luni, un articol de pe primă pagină din New York Times scris de către cronicarul său european a descris cât de numeroase figuri europene de la vârf și-au schimbat poziția, deschizând articolul cu aceste paragrafe izbitoare:
„PARIS — Nicolas Sarkozy, fostul președinte francez, a fost cunoscut cândva ca ‘Sarko americanul’ datorită pasiunii sale pentru piețele libere, dezbaterea liberă și Elvis. Cu toate acestea, mai târziu, el a apărut mai mult ca ‘Sarko rusul’, chiar și când lipsa de compasiune a președintelui Putin era mai evidentă ca niciodată.
În cadrul interviurilor care coincid cu publicarea memoriilor sale, domnul Sarkozy, care a fost președinte din 2007 până în 2012, a spus că inversarea anexării Crimeei de către Rusia a fost ‘iluzorie’ și a exclus Ucraina de la aderarea la Uniunea Europeană sau NATO, deoarece trebuia să rămână ‘neutră’ și a insistat că Rusia și Franța ‘au nevoie una de cealaltă’.
‘Oamenii îmi spun că Vladimir Putin nu este același om pe care l-am cunoscut. Nu mi se pare atât de convingător. Am avut zeci de conversații cu el. Nu este irațional”, a declarat acesta pentru Le Figaro. ‘Interesele europene nu sunt aliniate cu interesele americane de această dată’, a adăugat el.
Declarațiile sale, către ziar, precum și pentru rețeaua de televiziune TF1, au fost neobișnuite pentru un fost președinte, întrucât sunt profund în contradicție cu politica oficială franceză. Acestea au provocat indignarea ambasadorului Ucrainei în Franța și dezaprobarea mai multor politicieni francezi, inclusiv a președintelui Emmanuel Macron”.
Între timp, presa noastră începe să dezvăluie adevărata amploare a situației militare a Occidentului. În urmă cu aproximativ o săptămână, un articol important de pe prima pagină din New York Times a descris eșecul complet al încercărilor noastre de a distruge producția militară rusească, care acum depășește dramatic totalul combinat al Americii și al aliaților săi NATO. Artileria a jucat un rol dominant în războiul din Ucraina, iar avantajul Rusiei, atât în cantitate, cât și în costuri, este enorm:
Oficialii occidentali consideră, de asemenea, că Rusia este pe cale să fabrice două milioane de obuze de artilerie pe an — dublul cantității estimate inițial de către serviciile de informații occidentale.
Ca urmare a presiunilor, Rusia produce acum mai multe muniții decât Statele Unite și Europa. Kusti Salm, un înalt oficial al Ministerului Apărării din Estonia, a estimat că producția actuală de muniție a Rusiei este de șapte ori mai mare decât cea a Occidentului.
Costurile de producție ale Rusiei sunt, de asemenea, mult mai mici decât cele ale Occidentului, parțial deoarece Moscova sacrifică siguranța și calitatea în efortul său de a construi arme mai ieftin, a spus domnul Salm. De exemplu, într-o țară occidentală costă de la 5.000 de dolari până la 6.000 de dolari producția unui lot de muniție de artilerie de 155 de milimetri, în timp ce în Rusia costă aproximativ 600 de dolari să producă un lot de muniție de artilerie comparabil, de 152 milimetri.
Când am auzit prima dată că un înalt oficial al Apărării NATO spune că „Producția actuală de muniție din Rusia este de șapte ori mai mare decât cea a Occidentului”, m-am întrebat dacă nu cumva o eroare ridicolă de scriere a trecut neobservată de ochii redactorilor ziarului nostru național; dar cifra pare absolut corectă. Cu doar câteva zile în urmă, un raport Fox Business a citat un oficial american expert în achiziții:
„Vom ajunge la 100.000 pe lună în 2025. Eram la 14.000 pe lună acum 6 sau 8 luni, suntem acum la 28.000 pe lună”, a spus Bill LaPlante, șeful achiziției de arme a Pentagonului, vineri, în cadrul unei conferințe.
Așadar, producția Rusiei este în prezent în jur de 170.000 de cartușe pe lună, iar a noastră este doar 15% din aceasta, deși sperăm să ajungem la 60% în câțiva ani, moment în care producția rusă va fi cu siguranță crescută exponențial. De luni de zile, analiști militari și agenți din servicii, precum Douglas Macgregor, Ray McGovern, Larry Johnson și Scott Ritter, au subliniat că NATO rămâne rapid fără arme și muniții, iar Pentagonul pare să fi confirmat acum această realitate.
Deși cărțile noastre de istorie au atribuit în general războaiele noastre de succes din secolul trecut eroismului trupelor americane, realitatea a fost diferită. Victoriile militare ale țării noastre în cel de-al Doilea Război Mondial și ulterior s-au datorat aproape în totalitate avantajelor noastre enorme în capacitatea productivă, ceea ce ne-a permis să ne depășim dușmanii prin intermediul cantităților vaste de echipamente. Este posibil ca Henry Ford să se fi opus puternic implicării americane în Al Doilea Război Mondial, dar eficiența record a sistemului de fabrici a fost probabil mai importantă pentru victoria noastră decât oricare dintre celebrii noștri generali sau amirali.
Astfel de avantaje au fost, evident, mult mai mari în celelalte războaie care au urmat, inclusiv în Coreea, Vietnam, Irak și Afganistan, toate conflictele pe care nu am reușit să le câștigăm, în ciuda faptului că deținem o superioritate copleșitoare, și de la cel de-al Doilea Război Mondial nu am fost niciodată nevoiți să ne confruntăm cu nimeni de la egal la egal. Prin urmare, clasa noastră politică arogantă a făcut ca industria noastră de apărare să-și schimbe atenția de la producție la profit, și, ca urmare, Rusia produce la fel de mult ca noi, dar cu un cost mult mai mic. Între timp, așa cum am subliniat la începutul acestui an, aliatul chinez al Rusiei are o economie productivă reală de trei ori mai mare decât a noastră și ne-ar putea pune la pământ producția cu ușurință.
Este posibil ca muniția de artilerie să fi devenit munițiile primare consumabile ale războiului din Ucraina, dar acestea reprezintă cu greu tehnologia de ultimă oră, iar mulți americani s-ar putea mulțumi cu faptul că, în deceniile în care bugetele noastre pentru apărare au fost imense, depășind de mai mult de zece ori bugetul Rusiei, ne-am consolidat o superioritate de neegalat în armamentul de înaltă tehnologie. Dar realitatea este destul de diferită.
La începutul anului 2018, am publicat un articol al lui Andrei Martyanov, un imigrant sovietic cu o solidă expertiză militară, în care a vorbit despre suita revoluționară a sistemelor de rachete hipersonice pe care Putin tocmai le anunțase, articolul nostru fiind unul dintre primele din Occident care a subliniat importanța acestei descoperiri tehnologice.
La vremea respectivă, reacția principală a fost în mare parte un amestec de scepticism că hipersonica ar funcționa efectiv și ar fi semnificativă, împreună cu afirmațiile liniștitoare că vom putea rapid să facem față la astfel de sisteme rusești. Dar au trecut mai mult de cinci ani, iar hipersonica rusă a fost folosită în mod frecvent cu o mare eficacitate în Ucraina, demonstrând că nu poate fi oprită de niciun sistem defensiv occidental. Apoi, săptămâna trecută, o publicație de pe prima pagină din Wall Street Journal a rezumat situația noastră actuală:
Arma lansată de Beijing peste Marea Chinei de Sud a călătorit cu viteze de peste 15.000 de mile pe oră în timp ce înconjura globul.
Zburând cu cel puțin de 20 de ori viteza sunetului, ar putea ajunge oriunde pe pământ în mai puțin de o oră.
Zborul de testare din vara anului 2021 s-a încheiat cu racheta lovind în apropierea unei ținte din China, dar a trimis valuri de șoc până la Washington. Oficialii securității naționale au concluzionat că Beijingul a lansat o armă hipersonică — un proiectil capabil să călătorească cu o viteză de cel puțin cinci ori mai mare decât viteza sunetului.
Armele pot ataca cu viteză extremă, pot fi lansate de la distanțe mari și pot trece de majoritatea mecanismelor de apărare aeriene. Pot transporta explozibili convenționali sau focoase nucleare. China și Rusia le au pregătite și gata de utilizare. SUA nu.
De mai bine de 60 de ani, SUA au investit miliarde de dolari în zeci de programe pentru a dezvolta propria versiune a tehnologiei. Aceste eforturi s-au încheiat fie cu un eșec, fie au fost anulate înainte de a avea șansa de a reuși.
Timp de aproape un deceniu, prof. John Mearsheimer și alți savanți de top au subliniat că întreaga conducere politică a Rusiei a considerat prezența militară a NATO pe propria frontieră a Rusiei drept o amenințare existențială pentru securitatea națională. Rusia nu numai că deține cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, dar suita sa de sisteme hipersonice i-a oferit acum un grad considerabil de superioritate strategică, făcând implicarea noastră masivă în războiul din Ucraina un act de imprudență colosală.
În urmă cu câteva zile, o grevă a rachetelor ucrainene a avariat sediul Crimeei din flota Rusiei din Marea Neagră, operațiune care a necesitat recunoașterea NATO și sprijinul serviciilor, făcând alianța un co-beligerant în conflict din punct de vedere legal. Rușii ar putea anunța mâine că vor riposta folosind o rachetă hipersonică pentru demolarea sediului NATO de la Bruxelles, chiar oferind ora și minutul exact al atacului planificat, astfel încât să se reducă la minimum orice pierdere de viață rezultată, și din ceea ce am citit, niciuna dintre apărările noastre anti-rachetă finanțate în mod generos nu ar putea salva clădirea condamnată de soarta sa.
Dar chiar și în afară de riscul unei ciocniri militare directe, liderii noștri par să nu considere că Rusia ar putea face pași de represalii în alte teatre de război care ar putea pune în pericol grav propria noastră securitate națională.
Este posibil să fi apărut deja o astfel de contra-mișcare rusă. Luna trecută, CSIS a publicat un raport al prof. MIT Ted Postol, un expert de control al armelor de top, argumentând că ICBM-urile nord-coreene cu combustibil solid au fost probabil rezultatul unui transfer direct de tehnologie din Rusia. El a explicat: „Această rachetă este echipată pentru a pătrunde în apărarea anti-rachetă balistică din SUA și pentru a livra mai multe arme termonucleare către ținte din Statele Unite continentale”. Drept urmare, multe zeci de milioane de vieți americane sunt acum la mila unui tânăr și uneori impredictibil dictator străin profund ostil față de noi, prin urmare, oferind, evident, Coreei de Nord un avantaj mult mai mare în orice confruntare militară viitoare care implică Coreea de Sud sau Japonia.
Argumentele lui Postol au fost contestate de alți analiști experți în controlul armelor. Cu toate acestea, Coreea de Nord și-a afișat noile ICBM-uri concomitent cu momentul în care a primit prima vizită a unui ministru rus al Apărării în mai mult de trei decenii, iar această etapă a fost urmată rapid de vizita personală fără precedent a liderului nord-coreean Kim Jong Un în Rusia pentru întâlniri cu Putin. Aceste evoluții extrem de neobișnuite tind să sprijine analiza lui Postol, iar experți de securitate națională, precum Ray McGovern, Larry Wilkerson și Douglas Macgregor, susțin toate concluziile sale.
Într-un interviu recent, Macgregor a susținut că China a considerat mult timp Coreea de Nord ca un periculos producător regional de probleme și, prin urmare, și-a folosit dreptul de veto în cazul oriucărui transfer de sisteme ICBM rusești în această țară. Dar provocările interminabile ale Americii în Ucraina și Taiwan i-au convins în cele din urmă pe chinezi să-i lase pe ruși să-și joace cartea cu Coreea de Nord. Macgregor a sugerat în plus că rușii ar putea decide în cele din urmă să riposteze împotriva sprijinului nostru continuu pentru Ucraina, prin transferul în mod similar al sistemelor avansate de arme sau al tehnologiei rachetelor către țările din emisfera occidentală, precum Cuba și Venezuela, care au fost mult timp țintele ostilității noastre. Deci politica noastră irațională cu sprijinul necondiționat al Ucrainei ar putea declanșa o altă criză a rachetelor din Cuba.
Mai mult, amploarea înfrângerii strategice în curs de desfășurare a Americii depășește cu mult problemele militare restrânse. Cu câțiva ani în urmă, America a lansat o încercare scandalosă de a strangula sectorul tehnologic chinez în expansiune, interzicând brusc toate livrările de microcipuri occidentale și produse de design conexe, ținta fiind Huawei, campionul mondial al tehnologiei din China și producătorul mondial de echipamente de rețea. Atacul economic al Americii la Pearl Harbor a dus la distrugerea rapidă a diviziei de telefonie mobilă în creștere rapidă a lui Huawei, americanii fanatici fălindu-se cu această victorie.
Dar Huawei și patronii guvernului său și-au dublat în mod tăcut eforturile, concentrându-se pe dezvoltarea de înlocuitori de microcipuri. Drept urmare, compania a lansat recent un nou telefon mobil puternic, construit în întregime din componente fabricate intern și a făcut-o în foarte puțin timp, deși analiștii americani nu credeau că ar fi posibil. Cu o săptămână în urmă, prof. Jeffrey Sachs a discutat despre implicațiile acestui eșec suplimentar pentru impulsul lipsit de sens al Americii de a menține hegemonia globală.
Curând după aceea, Michael Brenner, profesor de afaceri internaționale, s-a gândit la cum ar putea reacționa America la înfrângerea sa militară din Ucraina. El a susținut că, de-a lungul deceniilor, organele de propagandă media ale țării noastre s-au dovedit extrem de pricepute în a-și șterge amintirile despre eșecurile și înfrângerile noastre din trecut, dar apoi a sugerat că rezultatul probabil în Ucraina ar putea fi mult mai dificil de ascuns.
Statele Unite sunt învinse în Ucraina.
S-ar putea spune că se confruntă cu înfrângerea — sau, mai clar, că privesc înfrângerea în față. Nicio formulare nu este adecvată. SUA nu acceptă realitatea. Preferă să privească lumea prin lentilele distorsionate ale fanteziilor lor. Se aruncă înainte pe orice cale au ales, iar în același timp își îndepărtează ochii de la topografia pe care încearcă să o străbată. Singura lor lumină călăuzitoare este strălucirea unui miraj îndepărtat.
Trecerea de la Rusia în Europa la China în Asia este mai puțin un mecanism pentru a face față înfrângerii și este, mai degrabă, reacția patologică a unei țări care, simțind un sentiment de diminuare a priceperii, nu poate reuși să facă altceva decât să încerce o ultimă lovitură pentru a dovedi că are încă lucrurile sub control— deoarece a trăi fără acest sentiment înălțător este intolerabil.
Ceea ce este considerat îndrăzneț în Washington zilele acestea este să spunem verde în față că ar trebui să încheiem afacerea cu Ucraina într-un fel sau altul, astfel încât SUA să se pregătească de adevărata confruntare cu Beijing. Adevărul îngrozitor potrivit căruia nimeni responsabil de politica externă a țării nu a denunțat această răsturnare de situație periculoasă susține ipoteza că emoțiile profunde, mai degrabă decât gândirea argumentată, propulsează S.U.A. spre un conflict evitabil, potențial catastrofal.
O societate reprezentată de o întreagă clasă politică care nu este afectată de această perspectivă poate fi considerată pe bună dreptate ca fiind dereglată.
Amnezia poate servi în scopul cruțării elitelor noastre politice și a populației americane în general de disconfortul acut creat de recunoașterea greșelilor și înfrângerii.
SUA au avut norocul, în cazul Vietnamului, că poziția dominantă a Statelor Unite în lumea din afara blocului sovietic și RPC i-a permis să mențină respectul, statutul și influența.
Lucrurile s-au schimbat acum. Forța relativă a SUA în toate domeniile este mai slabă, forțele centrifuge puternice de pe glob produc o dispersie de putere, voință și perspectivă între alte state. Fenomenul BRICS este întruchiparea concretă a acestei realități.
Prin urmare, prerogativele Statelor Unite se restrâng, capacitatea sa de a modela sistemul global în conformitate cu ideile și interesele sale se va lovi de provocări tot mai mari, iar SUA și-au pierdut puterea de negociere.
SUA sunt sortite pierzaniei.
Toți acești apreciați savanți academici și intelectuali publici influenți au atras atenția asupra eșecului militar și politic dezastruos al politicii americane cu privire la Ucraina. Dar un exemplu perfect al nebuniei pure a efortului nostru a venit într-o scurtă postare a lui Andrew Anglin.
Cu câteva zile în urmă, el a menționat că armata ucraineană tocmai l-a concediat pe unul dintre purtătorii săi de cuvânt, Michael “ Sarah ” Ashton-Cirillo, un transsexual american care a solicitat public asasinatele jurnaliștilor străini critici la adresa regimului ucrainean.
Michael "Sarah" Ashton-Cirillo, der US-amerikanische Transerich und offizielle Pressesprecher der ukrainischen Faschisten droht "russischen Propagandisten".
Ich hoffe, dass diese widerliche Fratze jedem die Augen über die Goebbels-Propanda der Ukraine öffnet. pic.twitter.com/L01DUBVmQ2
— Vladimir's Schatten 🇷🇺 (@vladis_shadow) September 9, 2023
Acest lucru pare să demonstreze că agenda de propagandă a Ucrainei este pe fundal.
După uciderea fiicei lui Alexander Dughin și bombardarea unui jurnalist, Vladlen Tatarsky, la o cafenea din Sankt Petersburg, Ucraina a făcut exact aceleași amenințări, spunând că va ucide tot mai mulți jurnaliști și scriitori care spun lucruri împotriva regimului ucrainean.
Evident, scopul uciderii jurnaliștilor este de a crea un efect de teroare, prin care oamenii să devină speriați și să nu mai critice. Când eram pe Twitter, o mulțime de oameni spuneau că mă vor vâna și mă vor omorî pentru că am criticat războiul. Dar am putut observa că această situație – doar amenințări cu moartea pe internet – determină o mulțime de oameni să înceteze să vorbească împotriva războiului.
Este un comportament foarte grosolan și nu reprezintă marca unui câștigător. Dar este ceva ce Ucraina a făcut în mod constant, așa că faptul că pedepsesc această transsexuală și fac controlul daunelor arată că simt amenințarea.
Unul dintre comentatorii lui Anglin care se numește “ Robertson ” a rezumat situația într-o singură propoziție:
„Dacă în 2015 mi-ai fi spus că SUA ar fi acordat peste 100 de miliarde ajutor unui ‘aliat’ militar într-un război fierbinte cu Rusia, aliat care are un transsexual american cu o perucă evidentă în calitate de purtător de cuvânt al acesteia și care a transmis amenințări cu moartea jurnaliștilor care vorbesc despre război și care nu mint despre evenimentele acestuia, toate cu aprobarea noastră, v-aș fi spus că beți prea mult, dar acum este greu să ne imaginăm lucrurile ca fiind altfel”.
sursă: unz.com
Traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
