-5.3 C
București
duminică, ianuarie 11, 2026
-5.3 C
București
duminică, ianuarie 11, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăGold FMOmul Negru al Zilei, Laura Vicol. Fosta “tovarășă” a Alinei Bica, măritată...
Data publicării: octombrie 9, 2024 14:12

Omul Negru al Zilei, Laura Vicol. Fosta “tovarășă” a Alinei Bica, măritată rapid cu patronul NORDIS, pusă “șefă la legi” în Parlament, protejata lui Grindeanu, detonatoarea lui Ciolacu! De ce Escrocheria NORDIS-VICOL-PSD chiar e noul CARITAS

Data publicării: octombrie 9, 2024 14:12

DISTRIBUIE:

(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Despre escrocheria Nordis presa a tot scris în ultimii doi ani. Am avertizat și noi, la Gold FM, în mod repetat, în urma sesizărilor ascultătorilor, dar instituțiile statului au fost imobile și o să pricepeți astăzi de ce. Dar, din acest imobilism, s-a dedus că Nordis beneficiază de protecție politică. A fost simplă deducția, deoarece există PSD-ista Laura Vicol, soția unuia dintre patronii Nordis, pe nume Ciorbă, și șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Aceasta a demisionat abia ieri din funcția de la Parlament, adică, atenție, doar după intrarea în insolvență a companiei, insolvență ce presupune că nimeni nu-și mai primește banii înapoi. Păgubiții rămân cu banii dați și fără apartamente. În PSD e mare scandal acum, deoarece Ciolacu insistă, dar discret, ca Laura Vicol să nu mai fie pe listele de la Parlament, însă protectorul acesteia, omniprezentul Sorin Grindeanu, se opune și ar vrea totuși s-o impună candidată la Ilfov. Nici Laura Vicol nu se lasă dusă; ea e pregătită de șantaj, atenție, prin prezentarea publică a listei PSD-iștilor ce au achiziționat apartamente la Nordis dar au și intrat în posesia lor. Exact în momentul în care vorbim, a venit comunicatul DIICOT-ului că, în fine, dar exact când vorbim, s-a sesizat, la prânz, astăzi, și a început dosarul de urmărire in rem, ceea ce poate să nu însemne mare lucru, pentru că ar putea să fie îngropat acest dosar.

Revin, pentru că există și categoria de păgubiți celebri, politicieni, oameni de afaceri, jurnaliști, care se pare că au fost atrași în escrocherie chiar de către Laura Vicol, ce a acționat ca un agent imobiliar al firmei soțului său. Nu mai vorbesc despre lista de păgubiți fotbaliști, ce se plâng, cum pot și ei, începând de ieri, prin ziarele de sport. Sute de oameni din diaspora și-au investit economiile la Nordis. Mulți s-au adresat justiției, dar nu vor mai primi nimic odată cu intrarea în insolvență a acestei companii. Apare și categoria notarilor complici ai escrocheriei, cu Ioana Băsescu în prim plan (fata lui tata Băse’, ce a fost prima chemată acum 4 ani să opereze actele escrocheriei), notari ce au fost identificați că au operat vânzări duble sau triple ale aceluiași apartament, care, apoi, atenție, a fost vândut către o firmă tot din grupul Nordis. În mod normal, procurorii ar fi trebuit să intervină demult și nu doar astăzi, prieteni, chiar să opereze arestări (ce nu cred că vor fi operate), însă, în Securistan, unde trăim noi, infractorii sunt protejați, nu cetățenii.

Scandalul Nordis este uriaș, dar el se poate numi și scandalul Vicol-PSD, deoarece e limpede că de acolo a venit protecția, de la PSD, și acolo s-au dus o parte din banii oamenilor, atrași în capcană printr-un mecanism similar cu cel de la FNI; mai țineți minte, „dormi liniștit, FNI veghează pentru tine”. De ce zic asta? Deoarece reclama Nordis a fost plătită aproape peste tot în presă și cuprindea asemenea mesaje liniștitoare. Cine este Laura Vicol, agenta imobiliară a celor de la Norids, șefa legalității din Parlament? V-am zis în titlu și vă repet: fosta tovarășă (și înțelegeți orice din cuvântul „tovarășă”) a Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT (când erau mai tinerele amândouă, bineînțeles), măritată pe repede înainte cu patronul Nordis, numit Ciorbă, pusă șefă la legi în Parlament, protejata lui Grindeanu, detonatoarea lui Ciolacu, pe care îl amenința acum că, dacă n-o pune pe listă, spune pe cine a trimis Ciolacu ca să le dea apartamente la Nordis. Cine mai este Laura Vicol? E cea care, în ultimii ani, în calitate de parlamentar, pe banii oamenilor care au investit la Nordis, a închiriat avioane private, s-a plimbat prin Europa și, pe modelul familiei Videanu, a achiziționat bijuterii de sute de mii și milioane de euro. Asta este Laura Vicol. Bomba vine la final: procurorii care s-au sesizat astăzi, dacă vor dori, vor găsi plățile prioritizate către politicieni, alți procurori, alți judecători sau darea în posesie a unor apartamente către politicieni, procurori, judecători, folosindu-se cei de la Nordis de banii păgubiților, care, de 2-3-4 ani de când i-au dat, n-au primit nimic. Adică s-a desfășurat un Caritas sub ochii autorităților, deși câțiva, noi, cei din presă, am vorbit despre asta. Apropo, dacă cei din presă care nu vorbesc despre scandalul Nordis sunt sub incidența clauzei că pierd câte 20.000 de euro dacă vorbesc despre contractul lor cu Nordis sau despre Nordis? Alooo, tovarăși jurnaliști, așa e sau mi se pare mie? Și încă un „Aloo!”, doamna de la DIICOT, șefa DIICOT-ului, prietenă cu Laura Vicol: dumneavoastră aveți aviz negativ de la CSM pentru că se cunoșteau legăturile dvs. cu cercuri mafiote? Întreb și eu. În rest, vă anunț că, da, confirm, avem un nou Caritas la 33 de ani după precedentul; acesta se numește Escrocheria Nordis-Vicol-PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

SUA și Ucraina vor semna un acord economic gigant la Forumul...

Președinții Donald Trump și Volodimir Zelenski se vor întâlni la Forumul Economic Mondial de la Davos pentru a finaliza un acord masiv de reconstrucție în valoare de aproximativ 800 miliarde de...

Elon Musk spune ceea ce cred tot mai multi: “Pensia nu...

Elon Musk (54 de ani), cel mai bogat om la nivel de mapamond, cu o avere netă ce depășește 600 de miliarde de dolari, a...

Cristian Unteanu: Trump, “frontierele fluide” și vânzarea-cumpărarea țărilor și a locuitorilor...

Trump și frontierele fluide „Vom face ceva cu Groenlanda. Va fi pe calea ușoară, fie pe cea dificilă”, promite Trump. Acest „vom face ceva cu...

Fostul sef SRI Cluj, Simion Cecan, s-a privatizat cu succes

În 2017, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul prin care colonelul Simion Cecan, fost șef al Direcției Județene de Informații Mureș și ulterior al Direcției Județene de Informații...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img