(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
„Omul Negru a al Zilei” este Tolo, acoperitul deghizat în deontolog. Cătălin Tolontan, alias Tolo, alături de mulți alții ce conduc diversele domenii politico-economico-mediatice, este un pui de securist, este chiar fiul unui mare securist, tatăl său a fost responsabil cu securitatea Aeroportului Otopeni pe vremea lui Nicolae Ceaușescu; vă dați seama ce însemna acest lucru. Pe această filieră a Securității, el a fost recomandat și după 1990 și tânărul Tolontan a devenit imediat redactor-șef al revistei Românul, condusă de către Dan Fruntelată, la rândul său tot un om foarte important în fosta Securitate. Textele de atunci ale lui Tolontan rivalizau în agresivitate, nu erau rele, cu cele ale lui Corneliu Vadim Tudor sau ale lui Adrian Păunescu, ca să știți de unde provine și cum s-a deghizat cu timpul mai multe costumații acest Tolontan.
De-a lungul vremurilor, însă, recrutat fiind de către noile servicii secrete, probabil tatăl său l-a predat noilor șefi ai serviciilor de informații, Tolontan a primit în felul ăsta multe funcții de decizie în trusturile de presă conduse de către Adrian Sârbu, Dan Voiculescu, a fost integrat și la Realitatea lui Sorin Ovidiu Vântu, toți cei numiți de către mine adineauri știind că este omul serviciilor secrete, dar vrând să-l folosească; după cum și Ringier știe și știa acest lucru, că doar asta a fost înțelegerea lor, atât cu Traian Băsescu, cât și cu rezerviștii cu care colaborează cei de la Ringier de foarte mult timp, recte cu gașca lui Coldea.
De ieri, acest Tolontan cântă aria preacinstitului deontolog, care este supărat pe presiunile patronilor elvețiano-bulgari, iar ceilalți acoperiți din presă îi țin isonul, reușind să păcălească astfel nu doar jurnaliștii naivi, dar în mod clar și pe cititorii GSP și Libertatea, deocamdată. Deoarece rezerviștii ce îl coordonează pe Tolontan s-au supărat cu elvețienii, acesta are acum sarcina să le distrugă afacerea de presă a elvețienilor, apoi să construiască altceva, dar tot pe banii rezerviștilor, pentru că este nevoie de Tolontan și gașca lui în alegeri. În această zbatere a lui, Tolontan mai aruncă o anatemă asupra presei din România, dar, totodată, le dă posibilitatea celor care gândesc, refăcându-i traseul profesional, să-și dea seama că în ultimele decenii au fost păcăliți în presă de către acoperiții serviciilor secrete sau ai rezerviștilor, mai nou. „Omul Negru al Zilei” este, deci, Tolo, un acoperit deghizat în deontolog ce a făcut mult rău și a mințit de-au înghețat apele.
