(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
V-ați obișnuit, în urma ultimelor evenimente sportive, de la Olimpiadă, la diverse campionate europene, mondiale, altfel de competiții internaționale, ca România să aibă rezultate din ce în ce mai slabe și, odată cu retragerea marilor campioni din diversele sporturi unde aveam succese mari, să nu mai fim pe harta performanței sportive. Acest lucru este frustrant, dar el, privit în mod obiectiv, denotă decăderea unei națiuni, scurgerea forței vitale din sistemul circulator al acelui popor, în cazul nostru poporul român. Este o marcă pe care eu o bag în seamă atunci când fac analize geopolitice. Am băgat-o mereu în seamă, înțelegând, încă de tânăr plăcându-mi foarte mult sportul, cât de important este ca o țară să fie reprezentată prin performanță sportivă în plan internațional; inclusiv ramurile unde se obțineau aceste performanțe sportive erau importante – sugerau determinare, vigoare, talent, multe alte lucruri legate de textura discretă a unei anumite națiuni. Și, din fericire, în trecut am avut parte de asemenea succese. Din nefericire, nu mai avem parte.
Nu mai departe de săptămâna trecută, s-au derulat Campionatele Mondiale de Atletism, timp de 8 zile, durată în care, atenție, de unde România era un lider al atletismului mondial, în urmă, cu două decenii, cu trei decenii, acum niciun sportiv român n-a fost prezent în nicio finală, timp de 8 zile, în niciuna dintre zilele în care s-a desfășurat acest campionat mondial. Iar asta spune multe pentru o țară care a avut campioni atât de mari; nu mai stau să îi enumăr. Despre ce se întâmplă în fotbal, unde la un moment dat eram între primele 10 țări din lume, performanță excepțională, sau în handbal, unde multe decenii am fost prima țară din lume, iarăși, nu mai spun. Deci cu atât mai important este acest succes al canotajului românesc, de-aia am vorbit despre „Omul Zilei” ca fiind canotorul român. În China, până ieri, s-au desfășurat, timp de o săptămână, Campionatele Mondiale de Canotaj, unde sportivii noștri au obținut două medalii de aur, au obținut vreo patru sau cinci medalii de argint, dintre care cel puțin trei puteau să fie de aur, cred că și ceva bronzuri, într-un sport de mare angajament, extrem de competitiv, singurul sport unde noi încă mai contăm și suntem în top. Campionatul mondial s-a încheiat printr-o probă-regină, proba de 8+1 rame, echipaje mixte, patru băieți și patru fete, plus cârmaciul, care a fost tot fată. Aici am luat aurul, într-o probă care se anunță a fi foarte spectaculoasă și va fi prezentă și la următoarele olimpiade.
Am omagiat canotorul român astăzi, pentru că mi se pare foarte mult într-o țară în care regimurile politice care s-au succedat în perioadele Băsescu și Iohannis au fost total dezinteresate de sport. Președinții de federații, campionii, cu toții s-au bătut degeaba cu administrația ca să le asigure condiții propice de antrenament pentru a obține mai departe performanța. Unul dintre puținii președinți care a reușit în această luptă, ajutată fiind și de prestigiul și de vigoarea ei, este Elisabeta Lipă, de la canotaj, care merită și ea felicitată, laolaltă, însă, cu acești sportivi exemplari, care ne-au așezat acolo unde nu mai merităm să fim, din păcate, pentru noi. Dar canotorul român este excepția care întărește această regulă, din păcate, care previzionează o extincție a sportului din România la nivelul acelor ramuri, repet, unde am avut o tradiție care ne recomanda atunci ca un popor de succes. Lipsa de performanță din sport este direct proporțională cu decăderea națională a României.
