(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
„Președintele american, Donald Trump, se declară pregătit să se întâlnească cu omologii săi, ucraineanul Volodimir Zelenski și rusul Vladimir Putin, în Turcia”, a anunțat, ieri, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, anume Karoline Leavitt. Atât și nimic mai mult din partea lui Trump, prieteni goldiști, după cel mai grav incident militar din ultimele decenii. Atât și nimic mai mult, adică nimic, din punctul meu de vedere. Donald Trump, autoporeclit „Pacificatorul”, se află într-o poziție extrem de dificilă. În plus față de declarația purtătoarei sale de cuvânt, el a mai spus ieri niște banalități, legate de faptul că SUA produc mult armament, în condițiile în care au trecut deja mai mult de 36 de ore de la atacul ucrainean ce a lăsat planeta cu sufletul la gură. Doar atâta-atâtica a spus Trump cu gurița lui.
Acum, să analizăm situația lui Trump. A fost sau nu informat în prealabil, de către Zelenski, despre atacul ucrainean? Dacă a fost informat, atunci avea datoria să-l stopeze, deoarece prin atacarea infrastructurii sale nucleare, Rusia are acum motiv legal de contraatacuri nucleare proporționale, conform doctrinei sale de apărare. Dacă Trump nu a fost informat în prealabil, atunci asta tot e gravissim din punct de vedere al autorității președintelui american, deoarece asta îl arată pe Zelenski ce acționează periculos de autonom, dar, atenție, folosind armamentul occidental, inclusiv cel american. Totuși, Trump avea ieri datoria să se exprime, putând ocoli prima parte, legată de informarea sa prealabilă de către Zelenski. Vorbim, totuși, despre pericolul faptic al unei escaladări nucleare a războiului ucrainean, iar dacă America tace, dă astfel un semnal că autoritatea sa militară nu mai este semnificativă în plan global. Ce variante avea Donald Trump, ieri?
- Să condamne acțiunea lui Zelenski. În acest fel, ar fi dat, însă, satisfacție relativă Rusiei, ba chiar putea calma situația, cu garanții luate că, de acum înainte, nu mai autorizează așa ceva, cu armament american sau occidental, din partea Ucrainei sau a altor membri NATO. În această modalitate, Trump ar fi pus, însă, în ofsaid Franța și Germania, cel puțin, nu mai vorbesc despre Ucraina, dar Franța și Germania, pentru că se presupune că acest gen de intelligence este cel ce l-a asistat pe președintele Zelenski.
- Să aplaude atacul ucrainean, așa cum, de altfel, au făcut-o câteva voci occidentale, susținându-l pe Volodimir Zelenski. Ei bine, dacă aplauda atacul ucrainean, Donald Trump ar fi ruinat astfel toate convorbirile și negocierile de pace ruso-americane de până acum; plus că o astfel de atitudine ar fi amorsat în plus furia rușilor.
- Donald Trump putea să nu comenteze în niciun fel, dar să pună mâna pe telefon, cum o face atât de des, și să facă următoarele, informând opinia publică: să opereze o convorbire telefonică cu Putin, din care ar fi aflat detalii clare, iar în cursul acesteia putea să descurajeze eventualul contraatac rusesc, ce se anunță a fi extrem de periculos. În mod consecutiv, ar fi putut să ceară Donald Trump o reuniune de urgență a NATO, chiar și în sistem video, informându-și aliații despre intențiile reale ale lui Putin și încercând să medieze, să modereze, să vină cu niște soluții demne de America, care încă se revendică ca fiind principala putere militară a lumii.
N-a făcut nimic din toate acestea. Trump a ales să tacă, ceea ce eu pot să calific ca fiind un gest iresponsabil din partea unui președinte al SUA într-un asemenea context ca cel de azi. Chiar dacă Trump a acționat informal și a comunicat cu Putin, Zelenski sau alții, tăcerea în urma acestor comunicări îl face complice la eventualele dezvoltări ale războiului. În orice scenariu analizat astăzi, aici, Trump arată, de fapt, că SUA au devenit actor nesemnficativ în momente cruciale, că el personal nu poate aduce pacea promisă și răspromisă (vă aduceți aminte: „Fac pacea în 24 de ore”), dar nici nu poate fi determinant prin eventuale amenințări de folosire a forței. Deci, cu această analiză despre Donald Trump, pricepem că și conceptul de „pace prin forță” este gol de conținut.
