(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Premierul german Merz a ajuns, ieri, în China. A fost primit cu onoruri, s‑a întâlnit cu președintele Xi Jinping și cu premierul Chinei, Li Keqiang. S‑au gratulat, au zâmbit. Xi Jinping, care este o fire mai închisă, a fost foarte pozitiv de data asta cu Friedrich Merz, care era cu gura până la urechi. Cine este Friedrich Merz, în afară de a fi cancelarul Germaniei, știți de la mine. V‑am demonstrat că el este omul familiei Rothschild; cariera lui a fost dominată și propulsată din această relaționare. Cât timp n‑a mai făcut politică, a stat în board-ul celei mai mari companii din lume, BlackRock, companie controlată de către familia Rothschild. Cumva, el are același gen de relaționare ca Emmanuel Macron, care, înainte să fie politician de frunte, a fost director la Banca Rothschild, plus alții din interiorul Uniunii Europene, care a devenit, după cum știți, „noul URSS”, în viziunea mea.
Relaționarea Germania-China în noua formulă, ce ar fi de prevăzut? Că vor fi multe acorduri economice semnate, că vor fi, cu siguranță, colaborări și în alte domenii decât cele economice. Urmează să aflăm care vor fi aceste domenii. Toate aceste acorduri, însă, apropo de China, sunt diferite de cele pe care chinezii le‑au semnat acum 50 de ani, în vremea lui Nixon, când erau o națiune sărăcită, pauperă, nedezvoltată. Sigur, China a fost tot China, dar aceea era perioada. Planul lui Kissinger a dat, însă, roade și, după 50 de ani, China a devenit, cel puțin din punct de vedere geo‑economic, cel mai important stat al lumii. O perioadă a fost și cel mai mare ca populație, între timp a fost depășită de India. Deci ce s‑a întâmplat acum 50 de ani, pe mâna americană, a fost excepțional pentru China, dar, prin această viitoare colaborare chino‑germană, e clar că se deschide un nou drum, o upgradare, din punctul meu de vedere, a potențialului și influenței geo‑economice a Chinei în Europa, care intră pe poarta germană. Bineînțeles că vor fi și multe beneficii pentru nemți.
Acum, în plan subtil geopolitic, să știți că această vizită a lui Merz înseamnă un mare șah dat Americii, înaintea vizitei lui Trump la Beijing, vizită care va avea loc peste circa o lună. De ce? Deoarece, în mod normal, hegemonul american dorește și se obișnuiește ca vizitele partenerilor săi mai mici să se facă după ce se deschide drumul colaborării de către hegemon. Adică Merz să se fi dus după întâlnirea dintre Trump și Xi Jinping. Se întâmplă invers, așa cum s‑a întâmplat cu mai multe state pe care America le consideră a fi cumva vasale, iar acest semnal (incluzând aici vizita lui Merz) este unul care ne indică postura Americii de fost hegemon, statut cu care, din păcate pentru ei, americanii trebuie să se deprindă. Întrebare retorică: mergea Friedrich Merz în China fără acordul Marii Finanțe Occidentale, adică al Rothschildzilor? Nicidecum, că nu se poate! Se cere voie întotdeauna. Deci vedeți, totuși, că există și un plan comun anti‑regimul Trump al Marii Finanțe Occidentale. De aia spuneam în titlu că Friedrich Merz bate șaua (Xi) ca să priceapă iapa (Trump).
Nu va fi un motiv de bucurie pentru Donald Trump, cu siguranță. Nici pentru că Germania iese din front, nici pentru că China se îndestulează din punct de vedere geopolitic. În schimb, cine se va bucura cu siguranță este Vladimir Putin și Rusia. Din mult mai multe motive, unele istorice, apropo de reorientarea geopolitică a Germaniei, care a fost mult prea mult timp sub un căpăstru american, dar și din punct de vedere economic. De ce? Pentru că, spre exemplu, Germania nu poate fi competitivă în relația cu China, economică, de orice natură, fără energia ieftină din Rusia. Și de ce a zâmbit Putin la vizita lui Merz în China? Pentru că prevede că, în scurt timp, așa cum de altfel Merz a anunțat, se va face „cioc‑cioc‑cioc” la poarta Moscovei în căutare de reluare a contractelor de furnizare de gaz și petrol. „Alo, Nord Stream?” Așa se va auzi, și Nord Stream-ul poate că va răspunde, eventual chiar reșapat și reparat pe banii nemților, nu? Că nu cred că americanii o să‑și asume faptul că, în timpul lui Biden, au înregistrat distrugerea acestui super‑proiect de infrastructură energetică. Așadar, Friedrich Merz, Guten Tag!
