(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Am avut interesul și răbdarea să urmăresc emisiunea cu o durată de două ore, atenție (am urmărit-o, într-adevăr, cu viteză dublă), pe care J.D. Vance, în calitate de moderator, a organizat-o din biroul de la Casa Albă, birou pe care și-a pus un microfon, și care a fost un alt show al lui Charlie Kirk, The Charlie Kirk Show. Rețineți, două ore, timp în care consilierii prezidențiali de la Casa Albă, care l-au cunoscut cu toții pe Charlie Kirk, purtătoarea de cuvânt, Karoline Leavitt, Secretarul de Stat de la Sănătate, Robert Kennedy Jr., pe rând, cu toții, Tucker Carlson, Susie Wiles, șefa staff-ului de la Casa Albă, mulți alții. Emisiunea a avut în total, în aceste două ore, pentru câteva minute fiecare, vreo șapte-opt invitați, poate zece, timp în care J.D. Vance, împreună cu acești invitați pe care i-am pomenit, au depănat amintiri despre cel care a fost ucis. Mi-am adus aminte că la noi, în Ardeal, dar și în alte locuri din România, la priveghere sau după îngroparea răposatului, prieteni de-ai acestuia rămân câteva ore și vorbesc despre amintiri comune cu decedatul, despre decedat, amintiri comune între cei care participă. Asta a fost senzația pe care am avut-o urmărind dialogul găzduit la Casa Albă de J.D. Vance, vicepreședintele Statelor Unite, cu cei invitați. Au spus foarte multe lucruri interesante, unele în exclusivitate, povestind parcursul prieteniei lor cu acest tânăr suveranist ucis, parcursul campaniei electorale grele din ultimii ani în care a fost angrenat Donald Trump. Și, sigur, toată această emisiune (vă explic, pentru că este important), a fost prezentată cu reprize în care Charlie Kirk se afla în fața a 2-3-5 mii de studenți, în funcție de caz, dar dialoga la modul individual și se contrazicea cu o parte din acești studenți care căpătau accesul la microfon. Deviza era: „Să ne contrazicem cu argumente” – un mesaj, o acțiune excepțională pentru tinerii americani pe care i-a influențat într-un mod masiv, iar, cu ocazia vizionării acestei emisiuni a lui J.D. Vance, am văzut că discuțiile erau de fond. Erau bine documentate; acolo unde nu se pricepeau, Charlie Kirk îi trimitea pe tineri înapoi la carte, înapoi la documentare, înapoi la adevăr, înapoi la fapte, cum ar veni. Iar, în această emisiune de la Casa Albă, J.D. Vance are meritul că a îndemnat mass media americană să continue acest gen de dezbateri sau cei care nu le-au făcut cu oamenii, pentru oameni, pentru adevăr, să le înceapă, deoarece, citez, „America se poate face bine doar dacă ascultă vocile tuturor, inclusiv vocile opozanților”. Sigur că e un mesaj politic din partea lui J.D. Vance, dar este un mesaj binevenit. Iar el, totodată, în această emisiune de două ore, repet, lungă, a demontat toate manipulările și minciunile oamenilor din rețeaua Soros, care au fost emise despre Charlie Kirk post-mortem, dar, atenție, au fost emise pentru ca să justifice uciderea acestuia. Ăsta a fost, de fapt, demersul rețelei Soros, devoalat de către J.D. Vance în această emisiune, în care, de asemenea, a spus, și citez, „Noi, America, avem, din păcate, o minoritate de lunatici sorosiști, care, în mod conștient, vor să distrugă SUA, iar noi putem lupta contra lor doar spunând adevărul”.
Vă prezint constatările mele și concluziile legate de acest moment, deosebit, pe care, dacă nu l-aș fi urmărit personal, nu l-aș fi înțeles atât de bine. J.D. Vance a realizat, în mod pragmatic, într-adevăr, pragmatismul pozitiv american, dar a realizat un lucru excepțional, pe care l-a făcut cu talent și în memoria unui prieten și camarad de luptă politică, dar și de tip civilizațional. Într-o țară dominată de cinism și egoism, ba chiar și de satanism, așa cum a ajuns, din păcate, să fie America, e limpede că emisiunea lui J.D. Vance, de la Casa Albă, a generat un val suplimentar de umanism și normalitate, cinstind astfel și memoria unui tânăr care a militat totuși activ, în mod clar, pentru țara sa și suveranitatea țării sale și pentru familia sa. Pot să spun, în concluzie, că J.D. Vance a realizat ceva necesar nu doar pentru SUA, extrem de util oricum, dar pilduitor și pentru restul popoarelor de pe planetă, care acum pot să aibă un termen de comparație despre cum se comportă liderii în fața unor asemenea momente tragice. Eu spun că este etapa inițială acest demers al lui J.D. Vance, din ceea ce am numit „Revoluția lui Charlie Kirk – 9/10”. Bravo lui!
