(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Orice subiect legat de Franța a devenit popular în România, dar în sens negativ, deoarece, sub conducerea lui Emmanuel Macron, Franța și-a auto-asumat această tutelă geopolitică asupra României, nu că n-ar fi existat și înainte, dar, acum, fiind făcută pe față și cu asemenea lideri nevolnici detestați de români, cum ar fi Nicușor Dan, dar mai ales Ilie Bolojan, treaba asta deranjează. De-aia vă aduc în față astăzi personalitatea lui Nicolas Sarkozy, care, ieri, a devenit primul președinte, lider maximal din Europa contemporană, care este încarcerat. A mers la pușcărie, a mers printr-un spectacol cam penibil, în care tomnaticul Sarkozy se ținea de mână cu manechina Carla Bruni, a doua lui soție, iar în spate, tot ținându-se de mână, era liota de copii pe care Sarkozy îi are și din prima căsătorie, și de nu știu unde, și din a doua căsătorie. S-a încercat un montaj prin care Sarkozy să fie deplâns de către mulțime, numai că nu merită. Sarkozy se duce la pușcărie și cam puțin, din punct de vedere al duratei detenției, în urma acceptării unor sume uriașe, zeci de milioane de dolari, unii primiți în cont, așa-zis pentru campania electorală, dar știm cum se spală banii, alții primiți cash de la regimul lui Gaddafi, căruia îi promisese nu vreun favor la nivel de Franța, ci îi promisese că îl va scoate din ghearele SUA, care doreau să-și șteargă urmele colaborării mult mai vechi cu Gaddafi, care a fost chiar agent al CIA, da, rezident pe bune, în acea zonă a Africii; voiau să-și șteargă urmele ucigându-l. După ce i-a luat banii lui Gaddafi, Sarkozy a participat și la operațiunea de condamnare, urmărire, împușcare de tip ritualic a lui Gaddafi, cel care îl șpăguise înainte. Asta este povestea penibilă a unuia care a fost pentru un mandat președinte al Franței.
Am vorbit despre SUA: tot colaborând cu SUA, al cărei interpus a fost la conducerea Franței, Sarkozy, atunci când și-a forțat realegerea, a decis compromiterea totală a contracandidatului său, Dominique Strauss-Kahn, cel care în acele vremuri era șeful Fondului Monetar Internațional. Și vă aduceți aminte de scandalul sexual cu camerista de la New York, în care Strauss-Kahn, care era un mare consumator de femei, mare, uriaș, deși era căsătorit cu cea mai importantă vedetă de televiziune din Franța, filo-sionistă, de altfel (de aici și sprijinul său), dar el consuma femei pe pâine, după cum s-a văzut foarte clar în filmul excelent în care Depardieu a jucat rolul lui Strauss-Kahn; v-am mai povestit despre el. L-a compromis pe Strauss-Kahn, n-a reușit, pentru că Nicolas Sarkozy era deja detestat de către francezi, n-a mai fost reales, n-avea mari calități; este unul dintre președinții Franței pe care i-am cunoscut personal, la o întâlnire politică mai largă, dar am stat preț de 15-20 de minute la un pahar de vorbă, în urmă cu peste 20 de ani, vorbesc de Sarkozy, așa cum l-am cunoscut și pe François Hollande, cu care m-am întâlnit de mai multe ori, care a fost următorul președinte al Franței, care l-a înlocuit pe acest corupt de Sarkozy. François Hollande, un președinte foarte, foarte, foarte slab, tot un emanat al sistemului Rothschild. El a executat o partitură politică fără mare succes. Era, mai degrabă, considerat partener al concubinei sale de atunci, Ségolène Royal, care, la rândul ei, a fost învinsă în alegeri înainte de către Sarkozy și a venit mai slabul Hollande, care l-a învins pe Sarkozy. În timpul acestor doi președinți în serie, Sarkozy și Hollande, panta decăderii naționale a Franței s-a accentuat.
Rothschildzii, însă, ca să mă duc cu istoria mai departe, nu s-au liniștit, au fost foarte ambițioși și au mutat prin aducerea la conducere a Franței a tânărului și măritatului Emmanuel Macron, despre care știți, l-am tot discutat, acest interpus al Rothschilzilor practic a dus astăzi Franța la un minim istoric. Și, apropo de istorie, Franța glorioasă n-a mai fost demult, încă din timpurile lui Napoleon. A trăit foarte mult din acea osânză, s-a îndestulat foarte tare din imperiul colonial pe care l-a administrat și l-a muls și după moartea colonialismului, până de curând. În mod real, prieteni, trebuie să știți, că Franța nu și-a mai revenit niciodată, încă de după capitularea rușinoasă pentru poporul francez, pentru conducerea Franței, capitulare în fața naziștilor lui Hitler. A urmat apoi un regim colaboraționist infect, regimul de la Vichy, care a colaborat cu naziștii, și apoi a fost adus „en fanfare”, cum se zice, de la Londra, un așa-zis salvator al națiunii, Charles de Gaulle, care a fost o figură mare politică, mai ales în presă. De fapt, el a pierdut toate războaiele importante ale Franței, de la cel din Algeria până la cel din Indochina, a pus în dificultate apoi America, părăsind-o pe câmpul asiatic și lăsând-o cu Vietnamul în brațe – istoricii și geopoliticienii știu despre ce vorbesc. Desigur, faultarea NATO de către Charles de Gaulle și a dolarului în vremurile alea, când nu era nevoie de așa ceva pentru construirea unei lumi libere, au constituit, de asemenea, gesturi puerile, gesturi care au degradat în timp acest prestigiu al Franței. Chiar și François Mitterrand, care într-un șir de președinți anodini a urmat și tot cu pompă mare, a fost un președinte mai degrabă neglijent, un jucător de mize mici, chiar dacă îl ajuta prestigiul politic și vocea guturală, n-a reușit să mai eleveze Franța vreodată, care apoi, treptat, sub Jacques Chirac și ceilalți pe care vi i-am înșirat, a decăzut, în primul rând, din cauza slăbiciunii acestor lideri.
Așadar, încarcerarea lui Nicolas Sarkozy, așa cum vă spuneam, unică în istoria recentă, deoarece cea a mareșalului Petain, a cărui putere și trădare le-am sugerat mai devreme, nu se pune aici. Această încarcerare marchează, de fapt, în mod simbolic (și așa trebuie să o interpretați) decăderea marii și glorioasei Franțe, care a ajuns astăzi o țară de râsul lumii, care mai trăiește doar din mica osânză a potențialului nuclear unic la nivelul Uniunii Europene, dar această Franță s-a prăbușit chiar sub conducerea acestui tip de președinți de mucava, ca cei pe care vi i-am prezentat foarte pe scurt.
