(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
N-am urmărit ieri, în direct, ceremonia de inaugurare a Catedralei Naționale, cea rebotezată din „Catedrala Neamului” în „Catedrala Națională”. Am analizat, însă, ulterior știrile și imaginile difuzate de la marele eveniment ce îndeplinea un deziderat istoric al ortodoxiei românești, dar care eveniment a sfârșit prin a fi unul contestat puternic de către românii oripilați de prezența celor aleși de către Patriarhul Daniel să-i fie alături, într-un asemenea moment solemn, cu puține excepții fiind prezenți acolo doar farisei, trădători, oameni fără Dumnezeu.
Spun din start că nu-mi face deloc plăcere să analizez din acest unghi acest uriaș eveniment al Ortodoxiei românești, însă rolul nostru, al analiștilor publici, al intelectualilor publici, este să luăm atitudine în fața aberațiilor, în fața dereglajelor evidente și cu așa ceva avem de-a face în acest caz, al inaugurării, al consacrării, după cum se spune, unde, în loc de o mare sărbătoare celebrată alături doar de reprezentanți legitimi ai credincioșilor români, adică exact ai celor ce au finanțat prin taxele lor ctitoria ortodoxă (că ăștia suntem noi), ne-am trezit cu adunarea exact a celor contestați tocmai pentru că sunt considerați anti-ortodocși și antinaționali la pachet, iar astfel Preafericitul Daniel a reușit, de fapt, slobozirea încă a unei flegme, la modul figurat, pe obrazul oricum batjocorit și obidit al credincioșilor români. Nici nu are rost să-i nominalizez pe cei invitați și blamați, dar orice enumerare sugestivă îi va cuprinde pe cei doi „concubini șefi” ai României, Nicușor Dan și Ilie Bolojan, pe foștii președinți și premieri ce au siluit țara asta deopotrivă, laolaltă cu complicii lor, deghizați acum în demnitari; prieteni goldiști, nici măcar Florian Coldea n-a lipsit de acolo, din interiorul Catedralei Naționale, ce să mai zic despre fariseul Gigi Becali, ce s-a proțăpit exact între cei doi patriarhi. Și bineînțeles că a fost invitată și a venit și Maia Sandu, iar aceasta chiar a dat marca de eveniment sub semnul lui Soros-Rothschild, o progresistă ce folosește ortodoxia doar în scopuri electorale; ea, însă, s-a potrivit foarte bine în decor cu toți tefeliștii și progresiștii români, ajunși azi la putere, care cu toții au fost împotriva construcției acestei Catedrale Naționale, ba unii, ca Raed Arafat, prezident și el (cum să lipsească?), ne-au închis și bisericile în plandemie. Despre Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, invitatul de vază al evenimentului, nici nu zic altceva decât că îl consider un agent al anti-ortodoxiei, și nu este o blasfemie, vorbesc pe baza de date, însă astfel, marchez și absența, prin neinvitare, a unor patriarhi ai ortodoxiei din țările vecine și surori întru credință, și clar că aici observăm din nou filtrul prostesc și impus de la Bruxelles al legăturilor cu Rusia.
În fine, Patriarhul Daniel și-a dat examenul final în fața credincioșilor români, ieri, însă a făcut-o după seria de orori anti-ortodoxie pe care le-a girat, din nefericire, în timpul plandemiei și al războiului ucrainean, și Preafericirea sa și-ar da seama de acest lucru, dacă ar citi comentariile oamenilor normali la cap, că sunt și destul zărghiți, vorbesc despre oamenii normali la cap, care postează pe internet, și care, într-o proporție ultra-majoritară îi sunt defavorabile. Eu nu o să citesc aceste comentarii, dar o să citesc poezia scrisă astăzi de Mircea Dinescu, dedicată Preafericitului Daniel și intitulată „Discursul lui Iisus la o zi după inaugurarea Catedralei Neamului”:
„Preafericite, iartă-mă că ieri
n-am vrut să vin la tine în odaie,
era prea mare tîrla de boieri
și prea mulți lupi ce s-au făcut de oaie.
Așa că m-am urcat pe-un tomberon
ca să privesc filmarea pe-un perete
în care eu pictat pe cer, în tron,
vă turnam vin să nu muriți de sete.
Cei însetați însă n-au fost primiți
că amărîții n-aveau loc în strană,
așa c-aș vrea, dacă-mi îngăduiți
să-i las să-mi bea tot sîngele din rană
și trupul meu, precum am și promis,
să îl împart afară ca pe-o pîine
celor care trăiesc cu mine-n vis
sperînd că omul nu devine cîine.”
(Mircea Dinescu)
Ca să vă fie mai clar despre ce anume vorbim în cazul Patriarhului Daniel, mă întorc în urmă cu aproape 20 de ani, la momentul alegerii sale ca patriarh în competiția din BOR, cu mult regretatul Înalt Preasfinția Sa Bartolomeu Anania, un adevărat mentor, de care mă leagă multe. M-am implicat atunci atât cât am putut spre a reuși alegerea Mitropolitului Bartolomeu, poreclit cu drag și pe bună dreptate de către credincioși ca fiind „Leul Ardealului”, și-am făcut-o din tot sufletul. Șeful neoficial al echipei de campanie a celuilalt mitropolit de atunci, actualul Patriarh Daniel, era Sorin Frunzăverde, decedat în urmă cu câțiva ani. Am avut două întâlniri cu Frunzăverde în acea campanie, la cererea sa, încercând să ne convingem reciproc de ce anume ar fi mai potrivit Bartolomeu decât Daniel, și viceversa. Nu intru în alte detalii, pentru că nu se cade, dar argumentul forte al lui Frunzăverde, important lider al Masoneriei, era chiar acesta, că însăși Masoneria română îl dorește ca Patriarh pe Mitropolitul Daniel, deci acesta trebuia să fie cel ales. Și a fost. Iar consecința am văzut-o în ultimii ani, s-a obiectivat prin simulacrul anti-ortodox de ieri, și o să o observăm în mod fatal și mai bine în anii care vin. Amin!
