(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Este de notorietate că am avut o prietenie de peste 20 de ani cu Doamna Rodica Stănoiu, care s-a chinuit de-a lungul prieteniei noastre să mă facă mereu să-i spun „Rodica”. Eu am reușit să o conving să-mi spună „Cozmin”, ea îmi spunea „Cozmin”, dar eu niciodată nu i-am spus „Rodica”, i-am spus „Doamna Stănoiu”, pentru că așa simțeam că e mai potrivit. Era o doamnă de mare distincție, o doamnă citită, o doamnă aranjată, foarte elegantă, o doamnă de modă veche, cu o prezentare și un limbaj de tip ireproșabil, umblată în lume, cititoare și autoare de cărți. Ultima dată v-am vorbit despre Doamna Stănoiu în primăvara acestui an, când m-a invitat la Academia Română să fiu cel care prezintă cartea sa excepțională; o am în bibliotecă, „Societatea riscului global și marea criminalitate”. Este un manual despre infracționalitate și cum ar trebui să se lupte împotriva infracționalității inclusiv transfrontaliere. Cartea trebuia să fie prezentată și la Târgul Gaudeamus. La un moment dat mi-a dat un mesaj, acum o lună, Doamna Stănoiu; pentru că am văzut mesajul puțin cam chinuit, ca să zic așa, m-am gândit că este mai tulburată și am amânat momentul discuției. Vorbeam cam o dată pe lună.
Ei, uite cum e în viață. Această lună de când n-am mai vorbit a trecut. Am primit un mesaj acum trei zile, de comunicare uzuală. Și nemaifiind discuția despre Gaudeamus, am așteptat să treacă Târgul. Mă gândeam că cineva i-o fi anulat lansarea, cum s-a procedat în cazul lui Adrian Severin. Îmi pare tare rău că am lăsat să treacă această lună fără să vorbesc cu Doamna Stănoiu, care aseară ne-a părăsit. Pentru mine este un moment de tristețe profundă, pentru că în acești peste 20 de ani, de când ne-am împrietenit, m-am obișnuit și cu discuțiile cu dânsa, chiar dacă față în față erau rare, poate de două ori pe an, dar la telefon erau cam o dată pe lună. Ca un element de culoare, spre exemplu, vă spun că, anul trecut, atunci când am vizitat-o acasă, i-am dus eu o carte și dânsa mi-a dat două cărți în franceză, venise din Franța. În timpul vizitei, am fost servit cu dulceață și apă rece, o dulceață extraordinară, de casă, bineînțeles, un coniac franțuzesc, într-o sufragerie extrem de elegantă din casa Doamnei Stănoiu de lângă București, din Voluntari.
Poate majoritatea dintre voi cunoașteți doar controversele legate de Doamna Stănoiu. Eu vă asigur că toate au fost iscate din cauza luptei ei cu sistemul din justiție, un sistem securistoid, un sistem al Statului Paralel, care, până la urmă, a pedepsit-o, a etichetat-o ca fiind „informatoare a Securității” și de acolo încolo au eliminat-o, în urmă cu 20 de ani, și din politică, și din pozițiile publice pe care le avea. Dânsa a continuat să fie conducătoare de doctorat și scriitoare de cărți.
Marii ei dușmani, din PSD – pot să vă dau un nume, se numește Viorel Hrebenciuc, care, fiind coruptul numărul 1 al țării, mereu a urmărit-o și a săpat-o la rădăcină; mai sunt și alții, iar din plan public e vorba despre Traian Băsescu, referitor la care Rodica Stănoiu, atunci când avea funcții importante, insistase că trebuie să plătească prin pușcărie pentru fărădelegile, corupția și hoțiile pe care dânsa le știa foarte bine și Băsescu n-a iertat-o. Referitor la această colaborare cu Securitatea a Doamnei Stănoiu, am discutat și cu dânsa de mai multe ori și mi-a explicat exact contextul, dar, mai important, am discutat acest lucru, chiar când a apărut subiectul, deci în urmă cu 20 de ani, cu Generalul Iulian Vlad, fostul șef al Securității. L-am întrebat pe domnul General Vlad despre ce e vorba. El mi-a răspuns cam așa, zice: „- Ei, ei, copile, numai cine n-am vrut noi n-a colaborat cu Securitatea înainte de 1989. Mulți erau voluntari, la alții apelam noi pentru că aveam nevoie. Doamna Rodica Stănoiu a fost un om pe care statul român s-a bazat. N-a făcut poliție politică niciodată, dar la fiecare deplasare externă a sa ne ajuta cu fel de fel de lucruri necesare statului român”, Generalul Vlad recunoscând că Doamna Stănoiu a lucrat pe partea externă, în folosul statului român, sigur, prin intermediul Securității. V-am lămurit și eu că a fost așa. Dar Doamna Stănoiu, pentru că n-a fost de partea noii Securități de după 1989, a plătit prin oprobriul public. Alții precum, nu știu pe cine să zic, Andrei Pleșu, care și el a avut deplasări externe înainte de 1989, sau Nicușor Dan, care și el a avut deplasări externe înainte de 1989, și e limpede că toți au colaborat cu Securitatea, n-au pățit nimic; dimpotrivă, sunt ținuți pe palme.
Am vrut să fac această mărturie peste timp, acum, când Doamna Stănoiu nu mai este, să exprim public faptul că îmi pare tare rău că am pierdut o prietenă de durată, de la care am avut multe de învățat și cu care am împărtășit foarte multe, și să-i spun, la final: Rodica, Dumnezeu să te odihnească în pace! Ai fost o mare Doamnă!
