12.7 C
București
marți, noiembrie 11, 2025
12.7 C
București
marți, noiembrie 11, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăGold FMOmul zilei – Vasile Dîncu
Data publicării: mai 29, 2023 14:27

Omul zilei – Vasile Dîncu

Data publicării: mai 29, 2023 14:27

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul negru al zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Astăzi nu am intitulat rubrica „Omul negru al zilei” din două motive, unul subiectiv, celălalt, o să vedeți, obiectiv. Sunt prieten cu Vasile Dîncu de 32 de ani și ăsta este motivul pentru care îmi permit să nu-l etichetez ca fiind „omul negru al zilei”. Fiind prieteni, bun, el este și politician, eu sunt și jurnalist, și de-aia zic doar „omul zilei”, pentru că  în acest interval de 32 de ani ne-am certat doar de două ori și de fiecare dată când ne-am certat a fost pe motiv de Florian Coldea.

O să intru în contradicție cu doi dintre amicii mei din presă, SRS, care, din dorința de a-l ajuta pe Dîncu, îl cauționează, spunând că e bine să ții la prietenii tăi să te întâlnești cu ei, eventual și în public, apropo de întâlnirea Coldea-Dîncu, pe Bogdan Chirieac care nici mai mult, nici mai puțin vrea să-l respectabilizeze pe Florian Coldea, să spună aproape că e chiar o onoare să te întâlnești cu „generalul negru”. Mesajul meu către Vasile Dîncu omul, nu pot să-l fac public, l-am făcut în privat de mai multe ori, îl puteți bănui. Dar mesajul meu către omul politic Vasile Dîncu este că „aiasta nu se poate, Vasile, dragă”, pentru că Florian Coldea nu este dor omul care a pus cătușele multor lideri PSD, multor oameni de afaceri nevinovați, dar este omul care a făcut cel mai mult rău României în ultimele decenii, într-un clasament în care pot intra și alții, dar el în mod sigur este pe primul loc.

De ce zic, totuși, că Vasile Dîncu este omul zilei? Dacă vă aduceți aminte, v-am explica tot de la acest microfon cum în urmă cu trei-patru luni de zile Klaus Iohannis, disperat la perspectiva că va veni prim-ministru un Cioalcu pe care nu-l controlează, a încercat să-l momească pe Sorin Grindeanu, prin intermediul Alinei Gorghiu și a generalului Pahonțu, să accepte funcția de prim-ministru. După ce a dansat câteva zile de pe un picior pe altul, Sorin Grindeanu a transmis că nu acceptă. Apoi au trecut la Mihai Tudose, să accepte funcția de prim-ministru în baza experienței sale vechi. Mihai Tudose n-a dansat deloc de pe un picior pe altul, i -a refuzat net. Și tot așa, Klaus Iohannis a rămas fără soluție.

În urmă cu câteva săptămâni, însă, i-a înflorit în cap ideea, prin America de Sud, pe acolo, că l-ar putea propune pe Vasile Dîncu ca premier din partea PSD-ului, iar Vasile Dîncu, neavând o susținere în PSD consistentă, ba chiar una foarte mică, apropo de funcția pe care o are, din păcate, ar genera în felul ăsta și o mare problemă a pesediștilor. Vasile Dîncu n-a fost accesat chiar direct, i s-a transmis cumva pe surse, dar surse credibile, de lângă Iohannis, și nu a zis nici da, nici ba. Marcel Ciolacu prinzând de veste, bineînțeles că i-a oferit lui Dîncu postul de Ministru al Culturii, pe principiul „ține-ți prietenii aproape, dar potențialii dușmani și mai aproape”. Ăsta e motivul pentru care Vasile Dîncu, aseară, deși nu l-a întrebat nimeni în mod direct, a zis că nu-l interesează postul de Ministru al Culturii, că Lucian Romașcanu este foarte bun acolo și trebuie să continue. În același timp, Vasile Dîncu a mai fost potcovit și cu președinția organizației Cluj, cred că și Iași, a PSD-ului. Acolo la Cluj nu sunt șanse să poată să facă ceva.

Așa să vă explicați de ce a fost important scandalul mediatizării întâlnirii dintre Dîncu și Coldea, o întâlnire la restaurant, într-adevăr, mini-conclavul de la libanez, în urma căruia Vasile Dîncu a devenit incompatibil din punct de vedere al PSD-ului, prin prietenia lui cu Coldea, pentru o viitoare funcție, fie ea și de prim-ministru, dar, mai mult decât atât, pe principiul „bate șaua se priceapă mutul” sau „bate mutul să priceapă iapa”, Klaus Iohannis a priceput că cel care s-ar fi bucurat cel mai mult dacă Vasile Dîncu ar fi fost măcar nominalizat era camaradul și prietenul său vechi, Florian Coldea, om care este un fel de sperietoare, mai ales la braț cu Laura Codruța Kovesi, pentru Klaus Iohannis atunci când acesta se gândește la viitorul tău.

Dacă Ion Cristoiu, spre exemplu, ar fi știut aceste lucruri pe care eu le-am aflat, le-am confirmat și le fac publice astăzi, în mod sigur n-ar mai fi spus, și îl cunosc bine pe Ion Cristoiu, în mod sigur n-ar mai fi spus că nu are relevanță acel scandal, mediatic deocamdată, de sâmbătă de la prânz al pozelor publicate inițial de către Gândul apoi și de către restul presei, în care se prezenta din nou relația atât de apropiată dintre Dîncu și Coldea. Unde are dreptate, însă, Ion Cristoiu, și trebuie să spun asta, este că niciun scandal public nu mai poate ieși fără contribuția interesată sau manipulată a presei. Așa s-a întâmplat și în acest caz, presa, o anumită parte a presei, a fost butonată rapid cu manetele „din păduri”, au preluat, printre care RTV și Antena 3, în  același timp, concomitent, în timpul după-amiezii de alaltăieri, adică de sâmbătă, 27 mai. Aici, într-adevăr, are dreptate Ion Cristoiu și ne luptăm cu toții să încercăm să facem ceva, pentru că, de data asta, această manipulare de presă a fost una de bun augur, pozitivă, dar, din păcate, marea majoritate a manipulărilor de presă, prin butoane, pe linia „pădurilor” au rezultate negative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Robert Turcescu, detalii despre cartea sa și atacurile celor nemulțumiți de...

Autor: Oana-Medeea Groza Robert Turcescu, promovat în cadrul editorialului zilei pentru lansarea celei mai noi cărți ale sale, „Înapoi la turul 2”, a intervenit în...

Sarmiza Andronic despre lupta Justiției cu “restul lumii”, acalmia din lupta...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și prezentată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a vorbit...

Viorica Dăncilă face furori în China! Interviul luat de Dan Tomozei...

„Respectul, prietenia și colaborările deosebite dintre țările noastre, care au făcut să fim invidiați multă vreme, ne obligă să acordăm atenția cuvenită relațiilor cu...

Gușă: Robert Turcescu a publicat o carte cu 8 interviuri în...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă După o muncă serioasă, de câteva luni de zile, Robert Turcescu a publicat, zilele...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img