Autor: Cora Muntean
Când eram eu tânără și neliniștită, m-a mâncat în c-r să fac și o anchetă de presă (printre altele, de toată lumea îmi prezicea că nu voi muri în patul meu) și cu lumea interlopă din Târgu Mureș. Ca urmare a isprăvii mele, unul dintre ei, Dumnezeu să-l odihnească, a fost reținut.
Și acolo erau tot felul de interese și combinații, nu intru în detalii. Prin urmare, omul a fost pus în libertate. Când am auzit, am mers la Parchet, la Doamna procuroare, mare Doamnă, Dumnezeu să o odihnească și pe ea, și i-am spus că eu mă mut acolo, cu copil cu tot, că mi-e frică.
Doamna a zis să stau câteva zile acasă, că rezolvă. A și rezolvat repede, că după o zi mi-a spus că pot merge liniștită. Am purces eu la drum și când am ajuns în fața hotelului Grand, unde stăteau interlopii, mi-a stat inima. Când l-am văzut pe șeful lor că vine spre mine, am zis ultima rugăciune. Mi-a spus: „Du-te liniștită, că nu avem nimic cu tine”.
După ce m-am împrietenit cu ei, că am realizat că sunt sursă de informații, am aflat ce se întâmplase. Doamna l-a chemat pe cap și i-a zis: „Aveți grijă cu doamna Cora. Și dacă alunecă și cade (era iarnă și ghețuș), ați încurcat-o”. El i-a răspuns: „Doamnă, chiar așa proști ne credeți, să omorâm un dușman inofensiv când toată lumea e cu ochii pe noi?”.
