Declarațiile lui Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, referitoare la retragerea trupelor americane din România reprezintă prima recunoaștere explicită, la nivel european, că relația strategică dintre România și Statele Unite a intrat într-o etapă complicată. Nu mai vorbim despre interpretări jurnalistice sau despre speculații, ci despre declarații politice asumate, rostite în spațiu public, care indică limpede că între Washington și București există o disfuncționalitate ce necesită corectare.
Unde au fost făcute declarațiile
Prima intervenție importantă a avut loc într-o declarație transmisă prin Agerpres, în care Negrescu a descris retragerea militară americană drept un „semnal de alarmă” pentru securitatea României. El a explicat că reducerea angajamentului american vizează inclusiv forțe din baza Mihail Kogălniceanu și că această decizie are implicații directe asupra securității naționale. În același mesaj a criticat absența unei comunicări oficiale clare din partea autorităților române, subliniind că informația a ajuns la populație prin presa internațională, nu prin instituțiile statului.
A doua intervenție a avut loc într-un interviu acordat publicației Știri pe Surse. În această discuție, Negrescu a arătat că la nivelul Parlamentului European nu a existat până acum o analiză consistentă a retragerii americane și a remarcat că prezența militară europeană în România, deși semnificativă, nu compensează diminuarea prezenței americane. Tot aici a formulat expresia care schimbă registrul întregii discuții, afirmând că anumite elemente din relația bilaterală dintre România și Statele Unite trebuie „corectate”, preferabil cu ocazia vizitei președintelui României în SUA.
De ce sunt aceste declarații o premieră
Până la acest moment, autoritățile române au evitat sistematic să recunoască orice dificultate în relația cu Statele Unite. Comunicatele oficiale au prezentat retragerea militară ca pe un proces tehnic, o rotație firească, fără implicații politice. În realitate, prezența americană nu a scăzut niciodată în acest mod fără ca motivele să fie extrem de serioase.
În acest vid de sinceritate, declarațiile lui Negrescu reprezintă primul moment în care un oficial european admite public că lucrurile nu sunt în regulă. Tonul este diplomatic, dar mesajul este direct. O relație strategică ajunsă în dezechilibru nu poate fi reparată dacă este negată, iar faptul că semnalul vine dinspre Bruxelles, nu dinspre București, arată atât gravitatea situației, cât și incapacitatea instituțiilor românești de a gestiona transparent această realitate.
Conținutul implicit al mesajului
Negrescu sugerează că Washingtonul nu este mulțumit de anumite evoluții interne din România. Lipsa predictibilității politice, scandalurile publice din zona de securitate și apărare, derapajele administrative și întârzierile în programele strategice sunt percepute în capitalele occidentale drept riscuri reale. Retragerea trupelor nu este o sancțiune, dar este un semnal că încrederea s-a diminuat.
Tot Negrescu atrage atenția asupra faptului că România a comunicat prost această situație. Dacă presa internațională a aflat prima despre retragere, iar instituțiile interne au confirmat ulterior, este limpede că partenerul american a observat acest deficit de profesionalism instituțional.
Un alt aspect important din declarația sa este absența oricărei discuții serioase la nivelul Parlamentului European. Aceasta înseamnă că România nu a ridicat subiectul în forurile europene, nu a cerut sprijin politic, nu a explicat impactul asupra securității regionale și nu a încercat să transforme această situație într-o temă diplomatică majoră. Tăcerea, într-un asemenea context, este o formă de vulnerabilizare deliberată.
Realitatea geopolitică pe care o conturează declarațiile
Statele Unite își reduc prezența militară în România, iar acest lucru se produce într-un moment în care atenția strategică americană se mută pe zona Indo-Pacificului. În același timp, mai multe state europene – Franța, Spania, Olanda, Belgia – își sporesc prezența militară în România. Acest proces, care poate părea o simplă rotație, este de fapt o redistribuire a responsabilităților de securitate. Atunci când un actor își retrage parțial trupele, iar alt actor ocupă locul, înseamnă că primul transmite un mesaj de rezervă, iar cel de-al doilea umple un gol opțional, nu unul solicitat.
Din acest ansamblu de semnale reiese limpede că România riscă să-și piardă statutul de principal punct de sprijin al Statelor Unite în zona Mării Negre. Iar pentru o țară aflată la granița estică a NATO, aceasta este o vulnerabilitate majoră.
Concluzie: momentul adevărului
Declarațiile lui Victor Negrescu reprezintă un moment de sinceritate diplomatică într-un context în care autoritățile române au ales să minimalizeze un subiect esențial pentru securitatea națională. Faptul că un vicepreședinte al Parlamentului European afirmă public că relația România–SUA are nevoie de „corecții” echivalează cu recunoașterea unei tensiuni reale, care se manifestă deja prin reducerea angajamentului american.
În fața unei asemenea situații, România are doar două opțiuni: fie continuă să nege evidența, fie își asumă responsabilitatea și lucrează pentru repararea unei relații care i-a garantat securitatea și stabilitatea timp de două decenii.
Acesta este momentul în care Bucureștiul trebuie să aleagă dacă gestionează lucid realitatea sau o lasă să devină un risc strategic major.
Aurel Badea
