Astăzi, catolocii sărbătoresc Sfintele Paști. Judecătoarea timișoreană Adriana Stoicescu explică momentul crucial al Învierii Mântuitorului.
“Prin Hristos, Dumnezeu a transformat moartea.
A umanizat-o, transformând neînțelesul în acceptare.
A convins Moartea să devină parte a unui plan fabulos.
Planul Mântuirii.
Prin Christos, Moartea și-a pierdut aura de intangibilitate și vocația atotputerniciei.
Prin Christos, Moartea a devenit doar o poartă deschisă spre adevărata Viață.
A devenit frecventabilă.
Pentru a împlini Unicul și Marele Plan Divin, Isus a pornit pe Calea Crucii, fără să stea pe gânduri. Fără proteste și negocieri.
Fără să se întrebe ”de ce?”
Pe Calea Crucii mergem toți. Zi de zi, o viață întreagă.
Ne poticnim și cădem o dată, de o mie de ori, de o mie de ori câte o mie.
Apoi, ne ridicăm și continuăm.
Uneori, căutăm disperați, cu privirea, un Simon din Cirene care să ne ajute.
Alteori, de nicăieri, o Veronica vine și ne șterge fața de sudoare.
De cele mai multe ori am vrea să aruncăm Crucea și să spunem ”Gata! Nu mai pot! Nu mai vreau!”
Cei mai mulți o fac, pentru că povara este mult prea grea, iar umerii mult prea fragili.
Brațele sunt prea slăbite pentru a cuprinde greutatea zilei de mâine.
Crucea devine tot mai mult o noțiune abstractă, clădită pe un mit, tot mai greu de acceptat și neplăcut privirii dornice de plăceri deșarte.
Dar, pentru noi, cei ce credem, din ce în ce mai puțini, Crucea este esența.
E nucleul unei vieți ce doar ne pregătește pentru Viață.
Suntem cei care am înțeles, cu un preț poate prea împovărător, că suferința nu e doar calea ci este, cu adevărat, singura.
Că nu putem ajunge la El țopăind de bucurie tâmpă, cântând cântecele vesele, făcând rău cu nonșalanță și, liberi absolut, trăind fără Lege și fără responsabilități.
Și că vom plăti orice rău făcut, orice cuvânt de ocară aruncat, ochii închiși la suferința celui de lângă noi.
Stiu, părem ridicoli, prinși în convingerile noastre învechite, desprinse din cărți cu coperți mucegăite, pentru care prea puțini mai luptăm, într-o lume care crede că doar contul în bancă și admirația falsă a celor din jur sunt valorile supreme.
Lumea poate supraviețui fără noi, dar oamenii vor înțelege, într-un târziu, că nu poți trăi fără credință.
Lumea va continua și după ce ultima biserică va fi transformată în club, dar, oare, merită să trăiești într-o lume care nu Îi mai aparține?
În care nu se mai aud cântece la Liturghie? O lume fără Cina cea de taină și Euharistie? O lume fără lacrimile Pătimirii și Bucuria Învierii?
Isus a suferit pe Cruce, până la moarte, pentru ca noi să înțelegem valoarea suferinței și rostul ei suprem», a scris Adriana Stoicescu, pe pagina sa de facebook.
„A înviat nu pentru El și gloria Lui, ci pentru noi, mărunte creaturi pe care totuși, într-un mod de neînțeles, le iubește.
A înviat, deși noi L-am scuipat și bătut, L-am biciuit și L-am pironit în cuie, I-am dat să bea oțet și fiere, L-am trimis la moarte, în aplauze.
A înviat și o va face până la sfârșitul lumii pentru că e Iubire.
S-a născut din Iubire, a murit cu Iubire pe Cruce, pentru ca noi să învățăm ce e Iubirea.
A înviat pentru ca noi să înțelegem că Iubirea e Calea.
Singura cale.
Christos a înviat!” – ne urează Adriana Stoicescu.
sursă: newstand.ro
