Autor: Petru Romoșan
Ca la fotbal sau ca la alte sporturi cu mulţi spectatori, opinia publică mondială s-a rupt în două: unii îi susţin fanatic, necritic şi propagandistic pe ucraineni, totuşi ţară atacată, ceilalţi îi susţin mai pe tăcute, discret şi perfid pe ruşi, care îşi urmăresc “securitatea lor indivizibilă”. De multe ori taberele par aceleaşi cu cele de până mai ieri, vaccinişti vs. antivaccinişti sau, poate şi mai pertinent, suveranişti vs. globalişti. Cei care îi susţin pe ruşi susţin, de fapt, suveranismul, iar cei care-i susţin pe ucraineni (nişte proxies ai SUA?) susţin globalismul, noua religie, neoliberalismul fără limite. Iar suveraniştii sunt peste tot. Unde nu te aştepţi. De la Donald Trump la Viktor Orban şi la dreapta catolică poloneză, la brazilianul Jair Bolsonaro, preşedinte. La fel cum globaliştii sunt reprezentaţi de Joe Biden şi Nancy Pelosi, Emmanuel Macron, Mario Draghi şi chiar preşedintele chinez Xi Jinping, un frecventator asiduu al Davos-ului. Fără să-i uităm pe ultrafaimoşii Bill Gates, Klaus Schwab şi pe nemuritorul George Soros. Asistăm perplecşi la un război civilizaţional care depăşeşte şi, mai ales, va depăşi tragedia sau catastrofa ucraineană (Ucraina = margine). În România sunt la putere globaliştii (Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Clotilde Armand…), PNL, USR, dar şi cea mai mare parte a PSD (echipa Marcel Ciolacu) şi serviciile. Suveraniştii (AUR) sunt doar o opoziţie minoritară. “Noi ştim că nu ne batem numai pentru Ucraina, ci şi pentru Noua Ordine Mondială”, spunea patetic Kira Rudik, o parlamentară ucraineană, la 1 martie 2022, pe Fox News. Aleksandr Dughin, ideologul puterii militare ruse, al GRU mai degrabă decât al FSB (KGB) reprezentat de Putin, al “asianismului” rus, un dogmatic deci, e de acord pe fond cu deputata ucraineană: “Nu e un război împotriva Ucrainei. E o confruntare împotriva globalismului ca fenomen planetar integral. E o confruntare la toate nivelurile – geopolitică şi ideologică. Rusia respinge totul în mondialism: unipolaritatea, atlantismul, pe de-o parte, şi liberalismul, antitradiţia, tehnocraţia, într-un cuvânt, The Great Reset, pe de altă parte.
E limpede că toţi liderii europeni fac parte din elita liberală atlantistă. […] Iar acum, prima etapă a fost depăşită. Dar suveranismul, confruntat cu mondialismul, nu poate fi decât un spaţiu vast, un stat-continent, un stat-civilizaţie. Nici o ţară nu poate rezista multă vreme la o deconectare completă. Rusia este pe cale să creeze un spaţiu mondial al rezistenţei” (“Alexandre Douguine sur le choc planetaire en cours”, profidecatholica.com, 2.03.2022). Războiul din ţara vecină aduce cu fiecare zi un nou şir de morţi, de distrugeri, de suferinţe. Mor militarii ucraineni şi ruşi, dar mor şi femei şi copii, bătrâni neajutoraţi. Valul de refugiaţi atinge cifre înspăimântătoare, iar bejenia ucrainenilor vine cu întreg cortegiul său de dureri, de familii destrămate, de umilinţe, de boli, sărăcie. Continuarea conflictului de o parte şi de alta e cu atât mai absurdă, mai lipsită de sens, cu cât pentru cei mai mulţi experţi militari armata rusă a obţinut deja superioritatea militară de mai bine de o săptămână. Pierderile ucrainene au crescut semnificativ, ajungând la 19.000 de morţi/răniţi grav/dispăruţi şi în jur de 1.000 de prizonieri (după informaţiile militare obţinute de site-ul Le Courrier des Stratèges, 15.03.2022).
Partenerii şi aliaţii Ucrainei şi ai lui Zelenski (SUA, Marea Britanie, Polonia etc.) continuă să trimită arme de ultimul răcnet în cantităţi foarte mari, să promită, să garanteze împrumuturi şi ajutoare colosale – un evident îndemn la continuarea războiului, la rezistenţă în faţa invaziei ruseşti.
Atâta doar că Ucraina începe să semene cu Siria, cu Afganistanul.
sursă: bursa.ro
