Autor: Andrei Gușă
Mii de persoane au protestat duminică în Olanda, împotriva politicilor sanitare impuse de guvern pentru limitarea răspândirii pandemiei de Covid-19.
Unii protestatari au agitat în strada, bannere cu mesaje precum „Să revenim la normalitate acum!” sau „Ne-am săturat de minciuni!”, printre altele. La proteste s-au alăturat și fermierii, care au venit la Amsterdam cu tractoarele, potrivit agenției de știri olandeze ANP.
Protestele au fost organizate de grupul numit „Nederand in Verzat”, in traducere „Țările de Jos în rezistență”, de aici venind și paralela pe care am făcut-o cu gruparea „Rezist” din România.
Întrucât am trăit timp de 4 ani in orașul Rotterdam, răstimp în care m-am „amestecat” cu cetățenii olandezi de toate felurile, atât în cadrul studiilor pe care le-am desfășurat acolo, cât și la antrenamentele lotului național olandez de judo, am ajuns astfel să le cunosc (foarte) bine mentalitatea de grup. Vă propun o scurtă analiză comparativă între „Rezist România” și „Rezist Olanda”, în cadrul căreia îmi propun să subliniez câteva diferențe esențiale de mentalitate dintre poporul nostru și cel olandez, diferențe care se răsfrâng, din punctul meu de vedere, și în decalajului resimțit în calitatea vieții.
„Distanța de putere”
Profesorul (olandez) Hofstede a dezvoltat o teorie care definește câteva „dimensiuni culturale” prin care poate fi definit un popor: individualism/colectivism, distanța de putere, masculinitate/feminitate, evitarea incertitudinii, orientare pe termen scurt/lung, îngăduință/reținere.
Distanța de putere se referă la măsura în care membrii mai puțin puternici ai organizațiilor și instituțiilor (inclusiv familia) acceptă și se așteaptă la distribuții inegale de putere. Această dimensiune este măsurată nu numai din perspectiva liderilor, care dețin puterea, ci și din perspectiva cetățenilor obișnuiți. În ceea ce privește distribuția puterii, notează Hofstede, „toate societățile sunt inegale, dar unele sunt mai inegale decât altele”.
Dacă în Olanda întâlnim un coeficient de 38 la capitolul distanței de putere, în Romania întâlnim uriașul coeficient de 90. Astfel, conform teoriei, cetățeanul român acceptă și se așteaptă la o distribuție inegală a puterii.
De aici, vreau să subliniez o concluzie importantă pe care am tras-o, vizavi de protestele anti măsuri restrictive: în timp ce românii acceptă foarte ușor impuneri din partea guvernului, fără să își pună problema dacă măsurile respective au sau nu o motivație științifică, sau dacă sunt luate în bună credință, pentru cetățeanul olandez există o linie foarte fină între măsurile luate în interesul cetățeanului, și cele care atentează abuziv, la drepturi și libertăți.
Românul votează o majoritate care să îl conducă, în vreme ce olandezul votează o majoritate care sa îl servească.
„Restrângerea libertății” vs. „Extinderea libertății”
„10 August”, protestul în cadrul căruia gruparea Rezist România a fost formată, dar și protestul din istoria recentă unde s-a strâns cel mai mare număr de oameni, a avut ca scop continuarea suprimării libertății a unui număr consistent de români, indiferent de temei sau de modul în care au fost condamnați.
Pe de altă parte, în Olanda, cele mai consistente proteste din istoria recentă au fost desfășurate sub egida libertății, în cazul de față împotriva măsurilor restrictive impuse de guvern pentru limitarea răspândirii pandemiei. Astfel, constatăm că libertatea rămâne un laitmotiv demn de luptă pentru olandezi. Winston Churchill spunea: „Un popor care alege siguranța în detrimentul libertății ajunge să le piardă pe amândouă”.
Concluzie
Concluzia mea este că majoritatea (care se exprimă) cetățenilor români a eșuat – sau a evitat – să înțeleagă lecțiile date de scurta perioadă de democrație prin care am trecut. Senzația mea este că (încă) mulți români așteaptă sa fie salvați de undeva de afară. De către cine și când – nu știu nici ei. Cred că acum, în ceasul al 12-lea, este timpul să încercăm să ne luăm soarta în propriile mâini: să încetăm să mai așteptăm să fim salvați de afară și să găsim un proiect de țară care să funcționeze în interesul nostru. Mai mult decât atât, cred că trebuie ca fiecare dintre noi să găsească puterea de a le răspunde radicalilor care susțin vaccinarea obligatorie cu moderație, cu seninătate, și, mai ales, cu argumente!
P.S. Chiar dacă am eșuat să ne adaptăm la democrație, probabil ne vom adapta mai ușor decât alte popoare la o ipotetica „post democrație”.
